K*** O**** M*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. 10 c.p.p., stabileşte pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului KAYA ORHAN-MARIUS (...), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere faptă prev. şi ped. de art. 335 alin. 1 Cod penal. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii de 1 an, pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani, care se calculează de data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. În baza art. 272 c.p.p., dispune avansarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu, av. Davidescu Andrei Nicolae, în cuantum de 520 lei, conform împuternicirii avocaţiale seria AV nr. 5495/01.09.2016, din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Constanţa. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.03.2017. Preşedinte,
Hotarare 296/2017 din 06.03.2017Pentru deliberare şi pronunţare, stabileşte termen la data de 17.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.02.2017Pentru a da posibilitatea inculpatului să depună înscrisuri în circumstanţiere, amână cauza şi acordă termen la data de 01.02.2017.
Incheiere de sedinta din 14.12.2016