U******** G****** V************* I** A****
InculpatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. În baza art. 234 C.p.p. si art. 236 C.p.p. prelungeşte măsura arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Ungureanu Gabriel Valentin pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.12.2016, până la data de 17.01.2016 inclusiv. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia, iar onorariul parţial pentru avocatul din oficiu în cuantum de 65 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu de la 14.12.2016, ora 10.00.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 14.12.2016În baza art. 278 C.p.p. dispune îndreptarea erorii materiale strecurate in cuprinsul minutei întocmite in dosarul nr. 22223/280/2016 al Judecătoriei Piteşti in sensul că data până la care se prelungeşte măsura arestării preventive este 17.01.2017 şi nu 17.01.2016 cum greşit s-a consemnat. Se face menţiune pe actul procedural îndreptat. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată in şedinţa camerei de consiliu azi 14.12.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.12.2016