M***** N****** M*****
PetentI************ T********* D* M**** T****
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul M***** N****** M***** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ TIMIŞ. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 lei, aplicată prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria TM nr. 0021799 din data de 31.08.2016, cu sancţiunea avertismentului. Atrage atenţia petentului asupra necesităţii respectării dispoziţiilor legale. Respinge în rest plângerea contravenţională, ca neîntemeiată. Ia act că părţile şi-au rezervat dreptul de solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Lugoj. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 martie 2017.
Hotarare 784/2017 din 22.03.2017Pune în vedere reprezentantei intimatului să facă demersuri pentru a afla domiciliul martorului Cismariu Adrian, unde acesta să fie legal citat. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentanta intimatului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 22.03.2017 pentru care părţile au termen în cunoştinţă, pentru când se citează martorul Cismariu Adrian pentru intimat la locul de muncă de la sediul I.P.J. Timiş. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22 februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 22.02.2017Cauza s-a amânat la data de 22.02.2017 pentru care părţile au termen în cunoştinţă. Pentru când se citează martorii Ilcău Daniel, pentru petent şi Cismariu Adrian pentru intimat.
Incheiere de sedinta din 25.01.2017