M***** F***** V*****
InculpatC********* V*****
Parte vătămatăO** P***** M******** S********* O** T********
Parte vătămatăS* L***** R****** S**
Parte vătămatăÎn temeiul art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 43 alin. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M***** F***** V*****, în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă din data de 30.08.2014). În temeiul art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) Cod penal, pe o perioada de 4 ani, pe care o va executa, potrivit art.68 alin.1 lit. lit. c Cod penal, după executarea pedepsei. În temeiul art.65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b Cod penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii. În temeiul art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 43 alin. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M***** F***** V***** la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă din data de 10.02.2015). În temeiul art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) Cod penal, pe o perioada de 4 ani, pe care o va executa, potrivit art.68 alin.1 lit. lit. c Cod penal, după executarea pedepsei. În temeiul art.65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b Cod penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii. În temeiul art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 Cod penal, art. 43 alin. 5 Cod penal şi cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M***** F***** V***** la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt (faptă din data de 17.02.2015). În temeiul art. 67 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) Cod penal, pe o perioada de 4 ani, pe care o va executa, potrivit art.68 alin.1 lit. lit. c Cod penal, după executarea pedepsei. În temeiul art.65 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit. a, b Cod penal, care se execută potrivit art. 65 alin.3 Cod penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii. Constată că infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 240/29.01.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 483/14.04.2016 a Curţii de Apel Timişoara şi prin sentinţa nr. 111 Hv 24/15k din data de 27.04.2015 pronunţată de Tribunalul Penal Viena, Republica Austria, definitivă la data de 27.04.2015, astfel cum au fost contopite prin sentinţa penală nr. 924/10.02.2017 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin neapelare la data de 18.02.2017 şi în stare de recidivă faţă de infracţiunea pentru care s-a dispus condamnarea la pedeapsa de 5 ani şi 10 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 332/31.01.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la data de 17.02.2014, din executarea căreia a fost liberat condiţionat cu un rest de 747 zile rămas neexecutat. Descontope?te pedeapsa rezultantă de 3 ani 9 luni şi 757 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 924/10.02.2017 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin neapelare la data de 18.02.2017 ?i repune în individualitatea lor pedepsele componente: -pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 111 Hv 24/15k din data de 27.04.2015 pronunţată de Tribunalul Penal Viena, Republica Austria, definitivă la data de 27.04.2015 şi recunoscută prin sentinţa penală nr. 924/10.02.2017 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin neapelare la data de 18.02.2017 -două pedepse a câte 6 luni închisoare fiecare, aplicate prin sentinţa penală nr. 240/29.01.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 483/14.04.2016 a Curţii de Apel Timişoara; -o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 240/29.01.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 483/14.04.2016 a Curţii de Apel Timişoara; -două pedepse a câte 2 ani închisoare fiecare, aplicate prin sentinţa penală nr. 240/29.01.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 483/14.04.2016 a Curţii de Apel Timişoara; -restul rămas de executat de 747 zile din pedeapsa de 5 ani şi 10 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 332/31.01.2014 a Judecătoriei Timişoara definitivă prin nerecurare la data de 17.02.2014. Înlătură provizoriu sporul de 1 an 9 luni şi 10 zile închisoare aplicat. În temeiul art. 38 alin.1 Cod penal, art. 39 alin.1 lit. b Cod penal contopeşte cele trei pedepse a câte 9 luni închisoare fiecare, aplicate pentru faptele deduse judecăţii cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 111 Hv 24/15k din data de 27.04.2015 pronunţată de Tribunalul Penal Viena, Republica Austria, definitivă la data de 27.04.2015, cu cele două pedepse a câte 6 luni închisoare fiecare, cu pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi cu cele două pedepse a câte 2 ani închisoare fiecare, toate cinci aplicate prin sentinţa penală nr. 240/29.01.2016 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin decizia penală nr. 483/A/14.04.2016 a Curţii de Apel Timişoara, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 2 ani 6 luni şi 10 zile închisoare (1/3 din suma celorlalte opt pedepse de 7 ani şi 7 luni închisoare), urmând ca petentul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani 6 luni şi 10 zile închisoare. În temeiul art. 43 alin. 2 Cod penal adaugă la pedeapsa rezultantă de 4 ani 6 luni şi 10 zile închisoare restul neexecutat de 747 zile închisoare din pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 10 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 332/31.01.2014 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la data de 17.02.2014, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani 6 luni şi 757 zile închisoare, cu executare în regim de detenţie. În temeiul art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi lit. b Cod penal (constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, conform art. 68 alin. 1 lit. c Cod penal. În temeiul art. 45 alin. 5 Cod penal, cu aplicarea art. 45 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b Cod penal, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până când pedeapsa principală va fi executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 72 Cod penal raportat la art. 135 alin. 9 pct. ii din Legea 302/2004, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată durata arestului preventiv şi a detenţiei executate în Austria din data de 10.03.2015, ora 22:45 până în data de 10.03.2016, ora 22:45 conform sentinţei penale nr. 111 Hv 24/15k din data de 27.04.2015 pronunţată de Tribunalul Penal Viena, Republica Austria, definitivă la data de 27.04.2015. În temeiul art. 40 alin. 3 Cod penal deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada deja executată din data de 30.09.2015 şi din data de 01.10.2015 la zi. În temeiul art. 599 alin.4 Cod procedură penală anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1074/20.02.2017 al Judecătoriei Timişoara şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în conformitate cu prezenta sentinţă. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 19, art. 23 alin. 3 Cod procedură penală rap. la art. 1349, 1357- 1358 Cod civil, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă I.I. C********* V*****, cu domiciliul procesual ales în Timişoara, str. Pomiculturii, nr. 19, jud. Timiş şi dispune obligarea inculpatului Manole Florin-Vasile la plata sumei de 700 lei către aceasta, reprezentând daune materiale. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 19, art. 23 alin. 3 Cod procedură penală rap. la art. 1349, 1357- 1358 Cod civil, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC LUKOIL ROMÂNIA SRL, cu sediul în Bucureşti, şos. Nordului, nr. 28-36, sector 1 şi dispune obligarea inculpatului Manole Florin-Vasile la plata sumei de 920 lei către aceasta, reprezentând daune materiale. În temeiul art. 397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 19, art. 23 alin. 3 Cod procedură penală rap. la art. 1349, 1357- 1358 Cod civil, admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă SC OMV Petrom Marketing SRL, staţia OMV Timişoara, nr. 4, cu sediul în Timişoara, str. 16 Decembrie 1989, nr. 65, jud. Timiş şi dispune obligarea inculpatului Manole Florin-Vasile la plata sumei de 1690 lei către aceasta, reprezentând daune materiale. În temeiul art. 162 alin. 3 cu ref. la art. 197 alin. 1 Cod procedură penală, mijloacele materiale de probă (suportul magnetic marca Final, tip CD, cu seria 12082910723M2, suportul magnetic marca Verbatim, tip CD, cu seria N123RD01D8014595A2 şi suportul magnetic tip stick cu inscripţia DT104G2, cu o capacitate de stocare de 8 GB), vor urma dosarul cauzei. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 23.02.2017.
Hotarare 1188/2017 din 23.02.2017Amana cauza in vederea ramanerii definitive a sentintei penale pronuntate in dosarul cu nr. 29817/325/2016
Incheiere de sedinta din 09.02.2017Admite cererea de amanare formulata de aparatoarea inculpatului
Incheiere de sedinta din 12.01.2017Admite cererea formulata de catre apărătoarea inculpatului în vederea impacarii partilor
Incheiere de sedinta din 08.12.2016