C******* S*****
InculpatC******* S***** P**
InculpatV**** C******* V********
Parte civilăF**** C****
Parte vătămatăF**** O***
Parte vătămatăAdmite cererea formulată de petentul C S, domiciliat în D str.C nr., bloc , scara , ap., jud.C. Înlătură omisiunea vădită din cuprinsul sentinţei penale nr.744/2017 din 30.10.2017 pronunţate de Judecătoria Dej în dosarul penal nr. 2255/219/2016, care se completează după cum urmează:- Dispune restituirea către inculpatul petent a lucrurilor ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului, astfel cum se află ambalate în cele două colete sigilate de către organul de cercetare penală al Poliţiei Municipiului Dej, urmând ca petentul să ridice pe bază de proces-verbal de predare-primire coletele cu sigiliul intact de la reprezentantul grefei instanţei. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare.Dată în camera de consiliu azi, 28.10.2019.
Hotararecameraconsiliu476/2019 din 14.10.20191. În baza art.192 alin.(1) şi (2) Cod penal, condamnă inculpatul C S, la pedeapsa de - 2 - (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. 2. În baza art.349 alin. (1) şi (2) Cod penal, condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de - 3 - (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. 3. În baza art.38 alin.(1), art.39 alin.(1) lit.b) Cod penal contopeşte pedepsele de -2- ani închisoare şi -3- luni închisoare aplicate prin prezenta sentinţă, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 lună, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă cu închisoarea, rezultând pedeapsa de 2 ani şi 1 lună închisoare. 4. În baza art.67 alin.(1) Cod penal, raportat la art.66 alin.(1) lit.a) şi b) Cod penal, interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. 5. În baza art.65 alin.(1) şi (3) Cod penal, raportat la art.66 alin.(1) lit.a) şi b) Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, respectiv de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. 6. În baza art.91 alin.(1) Cod penal, dispune dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de supreveghere de 2 ani şi 6 luni stabilit în baza art.92 alin.(1) Cod penal. 7. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta măsurile de supraveghere prevăzute de art.93 alin.(1) lit.a)-e) Cod penal, după cum urmează: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Cluj la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. 8. În baza art.93 alin.(2) lit.b) Cod penal obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. 9. În baza art.93 alin.(3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioada de 60 de zile lucrătoare în cadrul Primăriei Municipiului Dej sau altă instituţie publică din comunitate. 10. În baza art.404 alin.(2) Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.93 alin.(5) Cod penal, precum şi asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere, care pot conduce la revocarea suspendării, potrivit art.96 Cod penal. 11. În baza art.396 alin.(1) şi (6) Cod procedură penală, raportat la art.16 alin.(1) lit.f) Cod procedură penală încetează procesul penal privind pe inculpatul C******* S***** – Persoană Fizică Autorizată, înregistrată la O.R.C. Cluj sub nr.E12/1554/10.07.2013, CUI 31989477, cu sediul social în Dej, str.Crângului nr.5, bloc T10, ap.7, judeţul Cluj, reprezentată în cauză de practicianul în insolvenţă av.Mînzat Marcel, cu sediul profesional în Dej, str.Ecaterina Teodoroiu nr.61C, ap.21, judeţul Cluj, sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă, prev. şi ped. de art. 192 alin.(1) şi (2) Cod penal, respectiv de neluare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. şi ped. de art.349 alin. (1) şi (2) Cod penal, totul cu aplicarea art.38 alin.(1) Cod penal. Încuviinţează onorariul practicianului de insolvenţă în cuantum de 500 lei, care se va avansa din fondul special alocat al Ministerului Justiţiei. 12. În baza art.397 Cod procedură penală, raportat la art.1349, art.1357 şi urm. din noul Cod civil, admite în parte acţiunile civile formulate de părţile civile F**** C**** şi F**** O***, ambii domiciliaţi în Cluj-Napoca, cartier Someşeni, str.Cantonului FN, judeţul Cluj. Obligă inculpatul C******* S***** să plătească cu titlul de despăgubiri civile, în favoarea fiecăreia dintre aceste părţi civile, suma de 20.000 euro daune morale. 13. În baza art.397 Cod procedură penală, raportat la art.1349, art.1357 şi urm. din noul Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Varga Cristina - în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorului Fodor Adrian Sebastian, ambii cu domiciliul în Cluj-Napoca, str.Platanilor, modul B2, ap.1, judeţul Cluj. Obligă inculpatul C******* S***** să plătească cu titlul de despăgubiri civile următoarele sume: - 500 lei cu titlu de despăgubire periodică lunară, în favoarea părţii civile Varga Cristina, datorată pentru minorul Fodor Adrian Sebastian, începând cu data producerii accidentului şi până la majoratul minorului; - 30.000 euro despăgubiri civile reprezentând daune morale. 14. În baza art.397 alin.(2), raportat la art.249-254 Cod procedură penală, respinge cererea părţilor civile F**** C****, F**** O***, respectiv Varga Cristina - în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al minorului Fodor Adrian Sebastian, pentru instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare şi a veniturilor realizate de către inculpatul C******* S*****, respectiv a sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile/imobile proprietatea inculpatului. 15. Constată că numitul F**** C**** Daniel nu s-a constituit parte civilă în cauză. 16. În baza art.276 alin.(2) Cod procedură penală obligă inculpatul C******* S***** la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea părţii civile Varga Cristina şi la plata sumei de 125 lei în favoarea părţilor civile F**** C**** şi F**** O***, reprezentând cheltuieli judiciare. 17. În baza art.274 alin.(1) Cod de procedură penală obligă inculpatul C******* S***** la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei pentru procuror, inculpat, respectiv părţile civile.Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.10.2017.
Hotarare 744/2017 din 30.10.2017amnâna pronuntarea pentru data de 30.10.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.10.2017AMANA PRONUNTAREA PENTRU DATA DE 23.10.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.10.2017pentru a se cita martorul, cu mandat d e aducere
Incheiere de sedinta din 26.06.2017Pentru constituirea completului de judecata initial investit. Se va cita martorul.
Incheiere de sedinta din 12.06.2017Pentru a se cita martorul expert
Incheiere de sedinta din 10.04.2017Pentru a se cita martorul V.D.S
Incheiere de sedinta din 27.03.2017Pentru a se repeta procedura cu martorii propusi prin rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 27.02.2017pentru a se interveni cu adrese
Incheiere de sedinta din 23.01.2017pentru angajare apărător
Incheiere de sedinta din 28.11.2016