B*** O******
ReclamantA****** J******** P***** P**** S* I******** S****** M****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta B*** O******, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ MUREŞ ,Dispune anularea Deciziei nr. 31/R/22.07.2016 şi a adresei de soluţionare a contestaţiei nr. 21660/22.09.2016 emise de către pârâtă. Obligă pârâta la soluţionarea în sensul admiterii cererii reclamantei de reluare a concediului de creştere a copilului şi a plăţii indemnizaţiei aferente, începând cu drepturile aferente lunii iulie 2016. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în condiţiile prevăzute de art. 396 alin.2 Cod procedură civilă azi, 30.06.2017.
Hotarare 416/2017 din 30.05.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 30 mai 2017. Pronunţată în şedinţa publică de la 16 mai 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2017Repune cauza pe rol şi fixează termen de judecată pe data de 16 mai 2017. Se vor cita părţile, reclamanta cu menţiunea de a depune Decizia nr.212/14.03.2016 prin care i-a fost suspendat contractul de muncă.
Incheiere de sedinta din 11.04.2017-având nevoie de timp pentru deliberare şi pentru a se da posibilitatea părţilor să depună la dosar concluzii scrise, în temeiul prevederilor art.396 alin.1 Cod procedură civilă, va amâna pronunţarea la data de 11 aprilie 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.03.2017Amână cauza la data de 28 martie 2017, în vederea revenirii cu adresă către pârâtă, cu solicitarea să depună la dosar toate actele care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 31/R/22.07.2016 şi cu men?iunea de a indica numele persoanei care se face vinovată de nedepunerea înscrisurilor în vederea aplicării unei amenzi judiciare.
Incheiere de sedinta din 21.02.2017Amână cauza la data de 21.02.2017, ora 09:00, în vederea emiterii unei adrese către pârâtă, cu solicitarea să depună la dosar toate înscrisurile care au stat la baza emiterii actului administrativ atacat.
Incheiere de sedinta din 31.01.2017