I**** S* V*****
Contestator InculpatC****** Ş* V******* M*****
Contestator InculpatAdmite contestaţia formulată de inculpatul CRISTEA VALENTIN MARIAN, în prezent arestat la domiciliu, la imobilul situat în comuna Valea Călugărească, sat Pantazi, nr.300, jud. Prahova,împotriva încheierii de şedinţă din data de 11.11.2016,pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Ploieşti. Desfiinţează încheierea contestată cu privire la inculpatul Cristea Valentin Marian şi, în consecinţă: În baza art.242 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.202 alin.4 lit.b Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestului preventiv la domiciliu luată faţă de inculpatul Cristea Valentin Marian cu măsura controlului judiciar. În baza art.215 alin.1 Cod proc. penală, pe durata controlului judiciar, inculpatul Cristea Valentin Marian are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova desemnat cu supravegherea acestuia conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori va fi chemat. În baza art.215 alin.2 Cod proc. penală, impune inculpatului ca, pe durata controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) să nu depăşească limita teritorială a României decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar; b) să nu se apropie de coinculpaţii: Dinu Gheorghe , Ioana Vasile în prezent arestaţi preventiv în Penitenciarul Mărgineni , Niculescu Ştefania Iuliana, de părţile vătămate: Şchiopulescu Valentin Vasile, Epure Dana şi Şchiopulescu Liviu Ionuţ, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. În baza art.215 alin.3 Cod proc. penală, atrage atenţia inculpatului Cristea Valentin Marian că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri inculpatului Cristea Valentin Marian, Biroului Supravegheri Judiciare din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Prahova şi Poliţiei de Frontieră Române. În baza art.275 alin.3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul IOANA VASILE , în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Mărgineni, împotriva aceleaşi încheieri de şedinţă. Obligă inculpatul la plata sumei de 50 de lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Cercetată şi pronunţată în camera de consiliu, azi, 18.11.2016..
Incheiere finala dezinvestire 508/2016 din 18.11.2016Amână pronunţarea la data de 18.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.11.2016preschimbă termen la 17 noiembrie 2016
Rezolutie din 15.11.2016