Dosar 2265/40/2016 din 19.09.2016

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2265/40/2016
Data dosar:
19.09.2016
Instanta:
Tribunalul Botoșani
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.01.2017 la ora 09:00

    Complet: CivFondCM4-N
  • Admite cererea

    Admite contestaţia formulată de reclamantul P******* L***** împotriva Dispoziţiei nr. 64/19.08.2016 emisă de pârâta Comuna Adăşeni – prin primar. Anulează Dispoziţia nr64/19.08.2016 cu privire la reclamant. Obligă pârâta să reintegreze reclamantul pe postul deţinut anterior, respectiv funcţia de şef serviciu voluntar SVSU- cumul de funcţii cu cea de referent şi să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data concedierii până la data reintegrării efective pe post. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată. . Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul trebuie depus la Tribunalul Botoşani. Pronunţată în şedinţa publică din 13.01.2017 .

    Hotarare 65/2017 din 13.01.2017
  • Sedinta din data de 11.01.2017 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM4-N
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 13.01.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 11.01.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2017
  • Sedinta din data de 07.12.2016 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM4-N
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei la 11.01.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 7.12.2016.

    Incheiere de sedinta din 07.12.2016
  • Sedinta din data de 22.11.2016 la ora 8:30

    Complet: CivFondCM4-N
  • Amână cauza

    Amână judecata cauzei la 7.12.2016, pentru a se face adresă pârâtei. Se va aplica amenda judiciară în cuantum de 500 lei primarului pentru nedepunerea relaţiilor solicitate de instanţă. Pronunţată în şedinţa publică din 22.1.12016.

    Incheiere de sedinta din 22.11.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD