A****** L*****
PetentM********* S****** - P****** L***** S******
IntimatRespinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată de petentul A****** L***** în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL SUCEAVA – DIRECŢIA POLIŢIA LOCALĂ. Ia act de faptul că părţile nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 30 septembrie 2016.
Hotarare 3508/2016 din 30.09.2016Încuviinţează proba cu înscrisurile depuse de păr?i la dosarul cauzei, Citează intimatul cu men?iunea de a depune, în două exemplare certificate pentru conformitate cu originalul, plan?ele foto privind constatarea presupusei fapte contraven?ionale la care face referire în cuprinsul procesului verbal contestat, seria PLSV nr. 0006253 încheiat la data de 07.03.2016, sub sanc?iunea amenzii judiciare fa?ă de conducătorul unită?ii în caz de neconformare, Amână cauza la data de 30.09.2016, pentru când petentul are termen în cunoştinţă, Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 01.07.2016.
Incheiere de sedinta din 01.07.2016