S********* A********** 2*** A*******
Reclamant ReclamantC******* T**** E****
ReclamantS* A******* S*
Pârât PârâtAdmite acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul Alternativa 2002 Azomureş (cu datele de identificare şi cu sediul ales) în numele membrei de sindicat Chebuţiu Tania Elena (cu CNP) în contradictoriu cu pârâta SC Azomureş SA (cu datele de identificare). Obligă pârâta la plata în favoarea membrei de sindicat Chebuţiu Tania Elena a unei indemnizaţii egale cu două salarii medii brute pe societatea pârâtă, aferente lunii ianuarie 2013. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată azi, 6 octombrie 2016, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 991/2016 din 06.10.2016Amână pronun?area hotărârii la data de 06.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2016