B**** A* M******
InculpatÎn baza disp. art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul BOICU MARICEL, la pedeapsa de 1 ( un ) an şi 4 ( patru ) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 67 alin. 1 Cod Penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1, lit. a, b, i Cod penal , respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar obţinerea permisului de conducere categoria B, pe o perioadă de 2 ( doi ) ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, conform art. 68 lit. b Cod penal. În baza art. 65 raportat la art. 66 alin. 1, lit. a, b, i Cod Penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesar obţinerea permisului de conducere categoria B. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe, conform dispoziţiilor art. 92 alin. 2 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare în cadrul Primăriei mun. Botoşani sau în cadrul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Botoşani. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere sau neexecutării obligaţiilor impuse, ce are drept consecinţă revocarea suspendării executării pedepsei. În baza art. 114 lit. b din OUG nr. 195/2002, prezenta hotărâre rămasă definitivă se comunică la IPJ Botoşani – Serviciul Poliţiei Rutiere. În baza disp. art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei, conform disp. art. 410 alin. 1 Cod procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.05.2016.
Hotarare 851/2016 din 18.05.2016