T********* I***
ReclamantS******** P***** - D******* P***** A************ D********* P***** S* P***** A* M*** R***** P*** M********* R*****
PârâtAdmite excepţia tardivităţii emiterii deciziei de imputare, invocată de către reclamant/ă. Admite în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul/a T********* I*** în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL PUBLIC „DIRECŢIA PENTRU ADMINISTRAREA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT AL MUNICIPIULUI REŞIŢA” PRIN MUNICIPIUL REŞIŢA. Dispune anularea Dispoziţiei de imputare nr. 381 din 29.09.2015. Respinge în rest acţiunea. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.03.2018.
Hotarare 308/2018 din 07.03.2018Pune în vedere pârâtului să depună la dosar data la care au fost înregistrate la instituţie Decizia nr. 29/2015 a Curţii de Conturi şi Raportul Curţii de Conturi. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data 07.03.2018.
Incheiere de sedinta din 21.02.2018Dispune modificarea în sistemul ECRIS a denumirii pârâtului în Serviciul Public „Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reşiţa” prin Municipiul Reşiţa. Pune în vedere pârâtului să depună la dosar modul de calcul al sumei imputate şi dispoziţiile de salarizare ale reclamantului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21.02.2018.
Incheiere de sedinta din 10.01.2018În temeiul art. 413 alin. (1) pct. (1) Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 1164/115/2016 aflat pe rolul Tribunalului Caraş-Severin.
Incheiere suspendare din 29.06.2016