S**** S******
ReclamantS**** A**********
ReclamantB**** C********* R***** S* P*** S** N***** D******** K******* P*******
PârâtAdmite sesizarea de îndreptare eroare materială, din oficiu. Dispune îndreptarea erorilor materiale cuprinse în titlul ?i dispozitivul Sentinţei civile nr. 323/19.01.2018 pronunţată de Judecătoria Galaţi în dosarul nr. 2279/233/2016, în sensul că în titlu, în loc de ?edin?a din data de 17 iulie 2017, se va trece data de 17 ianuarie 2018 iar în dispozitiv se va completa cu men?iunea- numai cu recurs în termen de 30 de zile, ce se va depune la Judecătoria Gala?i. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Galaţi. Analizată în camera de consiliu ?i pronun?ată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 23.04.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.04.2018Amână pronunţarea la data de 23.04.2018, când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.04.2018Amână pronunţarea la data de 20.04.2018, când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.04.2018Amână pronunţarea la data de 16.04.2018, când soluţia se va pune la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2018Admite cererea având ca obiect „acţiune in constatare clauze abuzive” privind pe reclamanţii S**** S****** şi S**** A********** in contradictoriu cu BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA. Ia act şi consfinţeşte învoiala părţilor cuprinsă în înscrisul întitulat „Tranzacţie” încheiat la data de 20.10.2015, având următorul conţinut: „Tranzacţie încheiată, la dată de ........................ între: Banca Comercială Română S.A., societate administrată în sistem dualist, înmatriculată la Registrul Comerţului sub nr. J40/ 90/ 1991, având C.U.I. 361757, înregistrată cu nr. RB-PJR-40-008/1999 în Registrul instituţiilor de credit şi respectiv cu nr. 3776 şi nr. 3772 în Registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal, capital social 1.625.341,614,50 Iei, cu sediul în Municipiul Bucureşti, B-dul. Regina Elisabeta nr. 5, Sector 3, denumită în prezentul contract "Noi, BCR", pe de o parte, Şi Dnul S**** S******, având CNP *********0343, în calitate de debitor, denumit în continuare împrumutat, Garant Ipotecar, dacă e cazul, şi Dumneavoastră, Dna S**** A**********, având CNP *********0781, în calitate de coplătitor/codebitor solidar si garant, denumit în continuare Coplătitor si Garant ipotecar, identificate în continuare prin Noi, BCR, în cazul Băncii Comerciale Române S.A., pe de o parte, respectiv prin împrumutat şi Dumneavoastră, în cazul împrumutatului, în mod individual, pe de altă parte, iar în mod colectiv fiind denumite „Părţile", AVÂND ÎN VEDERE: A. Dificultăţile financiare înregistrate la rambursarea creditului contractat de către împrumutat in baza Contractului de Credit nr. 2008678947/01-09-2008, modificat prin acte adiţionale ulterioare (denumit în continuare «Contractul de Credit Iniţial») care au avut ca efect remiterea de către Banca a notificărilor menţionate mai jos la punctul B (Referirile la Contractul de Credit din această Tranzacţie se înţeleg ca fiind la Contractul de Credit Iniţial, astfel cum a fost modificat prin prezenta Tranzacţie); B. Faptul că, prin toate notificările remise anterior de Bancă împrumutatului, Garantului ipotecar/Garanţilor ipotecari şi Coplătitorului/Coplătitorilor, Banca a avut în vedere numai: (a) îndeplinirea cerinţelor legale premergătoare transmiterii către Biroul de Credit S.A. a informaţiilor referitoare la întârzierile la plată a obligaţiilor decurgând din Contractul de Credit (date negative conform Deciziei A.N.S.P.D.CP. nr. 105/2007 cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidenţă de tipul birourilor de credit); (b) punerea în întârziere a împrumutatului, a Garantului ipotecar/Garanţilor ipotecari şi a Coplătitorului/Coplătitorilor, decăderea din termen şi declararea scadenţei anticipate a tuturor sumelor datorate în baza Contractului de Credit, precum şi (c) crearea premiselor legale iniţierii procedurilor de executare silită; C. Faptul că, la data semnării prezentei Tranzacţii, Contractul de Credit Iniţial produce efecte juridice, nefiind desfiinţat, precum şi faptul că, Banca a demarat formalităţile de executare silită prevăzute de lege în vederea recuperării creanţei sale, calculate conform Contractului de Credit; D. Faptul că, în prezent, Dumneavoastră vă îndepliniţi obligaţiile de plată născute în baza Contractului de Credit, precum şi faptul ca Dumneavoastră intenţionaţi să executaţi în continuare obligaţiile de plată născute din Contractul de Credit; E. Faptul că Banca înţelege să înceteze executarea silită a Contractului de Credit; F. Noi, BCR împreună cu Dumneavoastră, cu Coplătitorul(ii), precum şi cu Garantul(tii) ipotecar(i), dacă este cazul, am convenit să modificăm Contractul de Credit Iniţial în sensul indicat mai jos, A fost încheiat prezenta tranzacţie în următoarele condiţii: 1 .Restabilirea, în condiţiile menţionate mai jos, a programului iniţial de rambursare, conform prevederilor Contractului de Credit; 2.Restructurarea creditului acordat împrumutatului în temeiul Contractului de Credit, compus, la data semnării Tranzacţiei din: principal curent şi principal restant, în cuantum cumulat de 215,911.65 EUR şi accesorii (respectiv dobânzi curente, dobânzi restante, comisioane curente şi comisioane restante) în cuantum de 61,012.29 EUR, rezultând o creanţă totală în valoare de 276,923.94 EUR. PARTEA I - TRATAMENTUL DE RESTRUCTURARE Sub condiţia îndeplinirii obligaţiei prevăzute la Clauza 21.1 din această Tranzacţie, în termenele acolo prevăzute: I. Noi, BCR, amânăm la plată toate dobânzile curente, dobânzile restante, comisioanele curente, comisioanele restante plus parte din principal în suma de 43,182.33 EUR, aferente Contractului de Credit, rezultând creanţe totale în sumă de 104,194,62 EUR amânate la plată pe o perioadă de 3 (trei) ani calculaţi de la data intrării în vigoare a prezentei Trnzacţii, pe parcursul căreia Dumneavoatră nu veţi avea obligaţia de a achita creanţele totale menţionate mai sus ca fiind amânate la plată. Sub condiţia (i) îndeplinirii de către Dumneavoastră a obligaţiilor rezultând din Contractul de Credit, (ii) neînregistrării niciunui CAZ DE NEÎNDEPLINIRE, asa cum este definit la Clauza 13 din această Tranzacţie şi a (iii) neînregistrării niciunei întârzieri la plată mai mari de 30 de zile (atât a creditului acordat în baza Contractului de Credit, cât şi a tuturor creditelor acordate Dumneavoastră de către Noi, BCR), Noi, BCR, după trecerea unui termen de 3 (trei) ani calculaţi de la data intrării în vigoare a prezentei Tranzacţii, vom proceda la remiterea de datorie în ceea ce priveşte creanţele amânate la plată, respectiv Dumneavoastră nu ni le veţi mai datora. II. Noi, BCR, consolidăm restul creanţelor (care nu fac obiectul procesului de amânare la plată descris mai sus) compuse din principal curent şi principal restant, în cuantum cumulat de 172,729.32 EUR, aferente Contractului de Credit, rezultând un Credit Total în suma de 172,729.32 EUR, denumit în continuate « Creditul ». PARTEA a II-a MODIFICAREA CONTRACTULUI DE CREDIT INIŢIAL Prin semnarea acestei Tranzacţii, Noi, BCR şi Dumneavoastră, precum şi Coplatitorul(ii) şi Garantul(tii) ipotecar® suntem de acord cu privire la modificarea următoarelor aspecte din Contractul de Credit Iniţial: 1. Durata Creditului Durata Creditului este de 315 luni şi se calculează de la data intrării in vigoare a Tranzacţiei. 2. Rambursarea Creditului 2.1. Dumneavoastră veţi restitui Creditul în 315 rate lunare, calculate de la data intrării în vigoare a Tranzacţiei, conform Graficului de rambursare actualizat conform acestei Tranzacţii. 2.2. Graficul de rambursare actualizat conform acestei Tranzacţii este valabil numai până fa următoarea schimbare, dacă este cazul, a costurilor suplimentare în conformitate cu Tranzacţia. 2.3. La cererea Dumneavoastră şi în mod gratuit, în orice moment pe durata Creditului, Noi, BCR, vă vom pune la dispoziţie un Grafic de rambursare actualizat, pe hârtie sau pe alt suport durabil, la momentul cererii, conform deciziei Dumneavoastră. 2.4. Pe toată durata rambursării Creditului, Dumneavoastră ne autorizaţi pe Noi, BCR, să debităm automat conturile Dumneavoastră în lei/valută deschise la noi, cu sumele datorate conform Contractului de Credit pe măsură ce acestea devin scadente, precum şi să facem, în numele şi în contul Dumneavoastră, până la limita sumelor datorate, orice operaţiune de schimb valutar necesară pentru conversia sumelor deţinute în aceste conturi în moneda Contractului de Credit, la Cursul de Schimb de Referinţă BCR din ziua efectuării operaţiunii de schimb,reprezentând cursul de schimb folosit de Noi, BCR pentru efectuarea oricărui schimb valutar (vânzare sau cumpărare, după caz) şi care este cursul valutar furnizat de Noi, BCR, aşa cum este afişat la Unităţile Bancare pentru casa de schimb valutar. Acestei autorizări nu îi sunt aplicabile prevederile Art. 2015 Cod Civil. Până la rambursarea integrală de către Dumneavoastră a Creditului, prezenta autorizare se consideră a fi irevocabilă. Pe toată durata rambursării Creditului, Dumneavoastră/Garantul(tii) ipotecar(i), prin semnarea acestei Tranzacţii, ne autorizaţi pe Noi, BCR, ca, din sumele aferente despăgubirilor încasate de la societatea de asigurare ca urmare a producerii evenimentului asigurat, să rambursăm anticipat Creditul şi obligaţiile aferente. 3. Imputaţia plăţii Dacă sumele pe care Dumneavoastră ni le veţi restitui nu sunt suficiente pentru acoperirea tuturor sumelor pe care ni le datoraţi, reprezentând ratele din Credit, dobânzile şi comisioanele, precum şi orice alte sume aferente, Noi, BCR, vom folosi aceste sume pentru stingerea datoriei Dumneavoastră, în funcţie de vechimea sumelor, ordinea în cadrul aceleiaşi vechimi fiind următoarea: alte costuri (inclusiv primele de asigurare - dacă este cazul), comisioane restante, dobânzi restante şi penalizatoare, credit restant, comisioane curente, dobânzi curente, credit curent. Pentru creditul ipotecar, despăgubirile încasate de Noi, BCR, de la societatea de asigurare vor duce la stingerea creanţei în următoarea ordine: dobânzile scadente şi neachitate aferente capitalului împrumutat, suma ratelor de credit rămase de achitat, alte sume datorate de Dumneavoastră, Nouă, BCR, la data primirii despăgubirii, în baza Contractului de Credit. 4. Rambursarea anticipată 4.1. Dumneavoastră aveţi dreptul să restituiţi Creditul înainte de data menţionată la Clauza 1 de mai sus, fie plătind integral, fie făcând o plată parţială, în orice moment pe parcursul duratei Creditului. Noi, BCR, vă recunoaştem acest drept fară a vă condiţiona să ne plătiţi o anumită sumă minimă sau un anumit număr de rate. 4.2. Dumneavoastră aveţi obligaţia să ne comunicaţi în scris intenţia de a restitui în avans Creditul, integral sau parţial, şi să depuneţi în contul Dumneavoastră curent, în orice zi lucrătoare, suma pe care doriţi să o achitaţi în avans şi, în cazul în care rambursarea anticipată este parţială, să ne informaţi pe Noi, BCR, cu privire la opţiunea de continuare a rambursării conform prevederilor de mai jos. 4.3. In funcţie de suma pe care o restituiţi în avans, Noi, BCR, vom întocmi un Grafic de rambursare actualizat, în acest fel urmând să beneficiaţi de reducerea corespunzătoare a costului total al Creditului prin recalcularea dobânzii curente aferente Creditului, în funcţie de noua sumă pe care o datoraţi şi perioada rămasă până la plata integrală a Creditului. 4.4. Plata în avans va fi acceptată de Noi, BCR, şi considerată ca atare numai după achitarea integrală a datoriilor restante pe care le aveţi şi a dobânzilor calculate până în ziua plăţii, în conformitate cu prevederile Tranzacţiei. 4.5. In cazul în care suma restituită în avans nu este suficientă pentru a acoperi suma pe care o datoraţi Nouă, BCR, Creditul nu va putea fi închis, în acest caz, Contractul va continua, iar Dumneavoastră veţi avea dreptul de a alege între: (a) diminuarea valorii ratei lunare şi menţinerea perioadei de creditare iniţiale; (b) menţinerea valorii ratei lunare şi diminuarea perioadei de creditare iniţiale; (c) diminuarea valorii ratei lunare şi diminuarea perioadei de creditare iniţiale. 5. Rata dobânzii curente 5.1. De la data intrării în vigoare a prezentei Tranzacţii, rata dobânzii curente este de 4.95% pe an. Rata dobânzii curente este fixă şi se va menţine constantă pe toată perioada de creditare. 5.2. Dobânda aferentă Creditului Dumneavoastră este calculată după următoarea formulă: Suma pe care o (mai) aveţi de plată din Credit x Rata anuală dobândă (%) x 30 Dobânda datorată = .. .. ... 360 5.3. Dobânda curentă pe care Dumneavoastră o datoraţi este calculată de la data intrării în vigoare a Tranzacţiei, până la data restituirii integrale a Creditului. Calculul se face zilnic raportat la luna de 30 de zile, utilizând suma pe care o mai aveţi de restituit din Credit, plata dobânzilor astfel calculate urmând a se face conform Graficului de rambursare. 6. Rata dobânzii penalizatoare. Cazuri speciale 6.1. In situaţia în care Dumneavoastră nu veţi plăti orice sumă pe care ne-o datoraţi, la termenul la care respectiva sumă este considerată ca datorată conform Contractului de Credit Dumneavoastră ne veţi datora, separat de dobânda curentă, şi o dobândă penalizatoare, calculată conform acestei Clauze 6. 6.2. Rata dobânzii penalizatoare se calculează pe bază de procent fix de 3%/an, care se adaugă la rata dobânzii curente şi se aplică la principalul restant. 6.3 După declararea scadenţei anticipate a Creditului şi pâna la iniţierea procedurii de executare silită de către Noi, BCR, dobânda penalizatoare se calculează pe bază de procent fix de 2% pe an care se adaugă la rata dobânzii curente şi se aplică la datoria exigibilă. Pe parcursul executării silite nu se mai percep dobânda curentă şi dobândă penalizatoare. 6.4. Rata dobânzii penalizatoare vi se va aplica la sumele restante pe care ni le datoraţi, exceptând sumele provenite din calculul dobânzilor, începând cu prima zi după scadenţă şi până la achitarea integrală a tuturor sumelor restante. Dobânda penalizatoare este scadentă zilnic, imediat exigibilă şi poate fi recuperată oricând, la alegerea Noastră, BCR. 6.5. Dumneavoastră veţi fi considerat în întârziere faţă de Noi, BCR, prin simpla împlinire a oricărui termen de plată impus în sarcina Dumneavoastră prin Contractul de Credit, şi nerespectat (respectiv prin nerespectarea oricărei scadenţe determinate conform Contractului de Credit), fară nicio altă formalitate care să implice orice tip de acţiune din partea Noastră, BCR. 6.6. Prin excepţie de la prevederile de mai sus, rata dobânzii penalizatoare pe care o veţi datora, aplicabilă în cazul în care veţi înregistra restanţe la plată, va fi 2%/an, care se adaugă la rata dobânzii curente şi se aplica la principalul restant, calculată conform acestei Clauze 6, în cazul în care Dumneavoastră sau soţul/soţia Dumneavoastră (i) vă veţi afla în una din următoarele situaţii: şomaj, reducere drastică a salariului de cel puţin 15% din valoarea acestuia, deces, conform prevederilor legale aplicabile; (ii) vom fi notificaţi în scris de îndată, dar nu mai târziu de 15 zile calendaristice cu privire la situaţiile amintite şi (iii) ni se vor prezenta documente doveditoare în acest sens. Această rată a dobânzii penalizatoare va fi aplicată până la încetarea evenimentului care a generat reducerea veniturilor, dar nu mai mult de 12 luni de la data semnalării circumstanţei către Noi, BCR, în conformitate cu această Clauză 6. In caz de deces, perioada de aplicare a acestei rate a dobânzii penalizatoare este de 6 luni de la data semnalării circumstanţei către Noi, BCR. 6.7. Prevederile înscrise la Clauza 6.2. de mai sus (şi rata dobânzii penalizatoare menţionate acolo) vi se vor aplica din nou în cazul în care documentele doveditoare îşi încetează valabilitatea şi/sau Dumneavoastră sau soţul/soţia Dumneavoastră nu vă veţi/nu se mai află în una din situaţiile indicate anterior. 6.8 Dumneavoastră ne veţi notifica pe Noi, BCR, în scris deîndată, dar nu mai târziu de 15 zile calendaristice, cu privire la evenimentul care a generat reducerea veniturilor. 6.9 Cuantumul dobânzii penalizatoare pe care o veţi datora, în orice caz, nu va depăşi principalul restant. 7.Comisioane 7.1. Pentru Creditul rezultat în urma tratamentului de restructurare, aplicat prin prezenta Tranzacţie, Noi, BCR percepem următoarele comisioane: a) comision unic, în suma fixă de 90 RON, perceput pentru serviciile prestate de Noi, BCR, la solicitarea scrisă a Dumneavoastră sau a Coplătitorului/oricărui Coplătitor sau a Garantului ipotecar/oricărui Garant ipotecar, cu privire la anumite servicii cuprinse la data solicitării în lista de tarife şi servicii practicată de Noi, BCR. O asemenea solicitare scrisă, odată acceptată de Noi, BCR, va constitui act adiţional la Contractul de Credit. 7.2. în plus faţă de comisioanele menţionate mai sus, Dumneavoastră veţi mai plăti: costurile cu asigurările obligatorii când nu sunt oferite de Noi, BCR contra cost, precum şi costurile cu asigurările opţionale, plătibile în baza opţiunii Dumneavoastră, dacă este cazul şi taxele şi costurile datorate în legătură cu îndeplinirea formalităţilor de publicitate (inclusiv operaţiuni de radiere/ştergere înscriere) aferente la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare şi la Cartea Funciară, dacă este cazul. Nivelul altor costuri aferente unor servicii prestate de către terţi vor fi percepute conform documentelor contractuale aferente furnizării acestor servicii. 8. Reducerea unor costuri 8.1. în acord cu politica noastră comercială, Noi, BCR, putem să reducem nivelul anumitor comisioane şi avem dreptul ca, pe parcursul derulării Contractului de Credit, să revenim la valorile iniţiale menţionate în prezenta Tranzacţiei. 8.2. Dumneavoastră, Coplătitorul(ii) şi Garantul(tii) ipotecar(i), daca este cazul, veţi fi informat începând cu data de Ia care vi se vor aplica valorile iniţiale aferente Creditului conform Clauzei 8.1 de mai sus, în scris prin SMS la numărul de telefon mobil declarat de către Dumneavoastră declarat de către Dumneavoastră, de Coplătitor(i) şi de Garantul(tii) ipotecar(i), sau prin scrisoare, în cazul în care nu aţi declarat un număr de telefon mobil, şi vi se va pune la dispoziţie un nou Grafic de rambursare. 9. Schimbări în circumstanţe 9.1. Dumneavoastră înţelegeţi şi acceptaţi că, în cazul survenirii unor schimbări excepţionale sau neprevăzute ale împrejurărilor care au stat Ia baza încheierii Contractului de Credit, a actelor adiţionale ulterioare, inclusiv a prezentei Tranzacţii, independente de voinţa Noastră, BCR şi indiferent de sursa acestora, executarea obligaţiilor Dumneavoastră în conformitate cu Contractul de Credit poate să devină mai împovărătoare din cauza creşterii costurilor executării acestora. In acest sens, cu titlu de exemplu, oricând pe parcursul derulării Contractului de Credit este posibil să trebuiască să ne datoraţi sume mai mari, inclusiv ca urmare a variaţiilor cursului de schimb al monedei naţionale (în cazul împrumuturilor în valută). 9.2. în considerarea celor indicate în Clauza 9.1 de mai sus şi în sensul art. 1.271 alin. (3) litera (c) din Codul Civil, Dumneavoastră sunteţi pe deplin conştient de apariţia unor astfel de împrejurări şi vă obligaţi să vă îndepliniţi obligaţiile asumate prin Contractul de Credit independent de astfel de schimbări excepţionale a împrejurărilor care au stat la baza încheierii Contractului de Credit, a actelor adiţionale ulterioare, inclusiv a prezentei Tranzacţii. 9.3. Ca urmare a faptului că sunteţi pe deplin conştient, Dumneavoastră înţelegeţi şi acceptaţi faptul că prevederile Contractului de Credit vor fi executate întocmai şi nu vor putea să fie modificate ca urmare a apariţiei unor împrejurări excepţionale de natura celor indicate în Clauza 9.1 de mai sus. 10. Asigurări 10.1. Asigurări obligatorii ( ''Asigurări Obligatorii"): asigurarea pentru imobilul/imobilele aduse în garanţie, după cum urmează: (i) Asigurarea Facultativă şi (ii) Asigurarea Legală, conform prevederilor prezentei Clauze 10. 10.2. Pe toată durata Contractului de Credit, Dumneavoastră şi/sau Garantul(tii) ipotecar(i) sunteţi ţinut(i) de obligaţia de a încheia şi menţine (inclusiv prin reînnoire) toate Asigurările Obligatorii, astfel cum sunt acestea menţionate mai sus. Dumneavoastră si/sau Garantul(tii) ipotecar(i) veţi suporta toate costurile cu aceste contracte de asigurare, cu excepţia cazului în care sunt oferite gratuit de către Noi, BCR. 10.3. De asemenea, pe toată durata Contractului de Credit, Dumneavoastră ţi/sau Garantul(tii) ipotecar(i) sunteţi ţinut de următoarele obligaţii: a) în cazul Asigurării Facultative şi a Asigurării Legale să ne desemnaţi pe Noi, BCR în calitate de beneficiar al drepturilor din despăgubire până la plata integrală a sumelor datorate Nouă, BCR în conformitate cu prevederile Contractului de Credit; b) să încheiaţi asigurările obligatorii impuse prin lege ("Asigurarea Legală") şi asigurarea facultativă a imobilelor la valoarea acestora ("Asigurarea Facultativă") în legătură cu bunurile imobile care fac obiectul şi/sau care constituie garanţia/garanţiile Creditului sau să faceţi dovada existenţei, în mod valabil a acestor asigurări grevate în favoarea Noastră, BCR, în legătură cu Creditul; c) să încheiaţi Asigurarea Legală pentru acoperirea oricăror riscuri prevăzute de lege pe toată durata Contractului de Credit; d) să încheiaţi Asigurarea Facultativă a imobilului/imobilelor la valoarea acestuia/acestora cel puţin pentru riscurile acoperite de Asigurarea Legală şi pentru următoarele riscuri: cutremur, inundaţii naturale, prăbuşiri de teren, alunecări de teren, furtună, uragan, tornadă şi alte fenomene atomsferice asociate, avalanşe de zăpadă, incendii, explozii; Noi, BCR avem dreptul de a revizui periodic valoarea imobilelor acceptate în garanţie în funcţie de evoluţia preţurilor pe piaţa imobiliară; e) în cazul producerii evenimentelor asigurate, Dumneavoastră aveţi obligaţia să informaţi societatea de asigurare în termenul contractual menţionat în condiţiile de asigurare (prin aceeaşi notificare indicând societăţii de asigurare şi contul deschis la BCR, în care solicitaţi încasarea indemnizaţiei de asigurare), iar pe Noi, BCR, în 48 de ore de la producerea acestora ; f) în situaţia în care Dumneavoastră înregistraţi datorii restante faţă de Noi, BCR, mai vechi de 30 zile, din credite şi/sau dobânzi sau dacă împotriva Dumneavoastră a fost declanşată procedura judiciară de recuperare a creanţelor, sumele din despăgubire vor fi utilizate de Noi, BCR, pentru recuperarea creanţelor restante, Garantul(tii) ipotecar(i) dându-şi consimţământul expres prin semnarea prezentei Tranzacţii; g) de asemenea, pe toată durata Contractului de Credit, în cazul producerii oricărui eveniment care afectează imobilele constituite garanţii ale Creditului, Dumneavoastră/Garantul (ti i) ipotecar(i) aveţi obligaţia să permiteţi şi să facilitaţi constatarea cauzelor şi întinderii urmărilor respectivului eveniment, inclusiv prin permiterea accesului în imobil/imobile al unor reprezentanţi ai asigurătorului imobilului/imobilelor sau al unor experţi tehnici şi/sau evaluatori şi să prezentaţi eventualele documente încheiate de organele abilitate cu privire la producerea respectivului eveniment; h) pentru evitarea oricărui dubiu, Dumneavoastră/Garantul(tii) ipotecar(i) aveţi dreptul să optaţi pentru asigurarea de imobil oferită de către orice societate de asigurări autorizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (sau de fosta Comisie de Supraveghere a Asigurărilor) ; i) Dumneavoastră aveţi obligaţia de a ne preda dovada plăţii primelor de asigurare şi poliţele de asigurare în original, înainte de data scadentă a primelor de asigurare şi/sau înainte de data de expirare a poliţelor de asigurare anterioare, pentru a asigura continuitatea perioadei de asigurare pe întreaga perioadă a Creditului. Noi, BCR vom păstra dovada plăţii primelor de asigurare şi poliţele de asigurare în original până la data rambursării integrale a sumelor datorate de Dumneavoastră conform Contractului de Credit; j) să constituiţi o ipotecă mobiliară pe contul Dumneavoastră de cesiune în cazul în care s-a făcut cesiunea poliţei de asigurare în favoarea Noastră, BCR şi să asiguraţi înregistrarea valabilă a acestei garanţii în registrele de publicitate relevante, pe cheltuiala Dumneavoastră, dacă este cazul. 10.4 în cazul în care asigurările indicate ca fiind obligatorii conform acestei Clauze 10 nu sunt încheiate, nu sunt prelungite sau nu sunt menţinute în valabilitate într-un mod prompt şi satisfăcător, Noi, BCR, vom putea, fără a ne obliga însă faţă de Dumneavoastră, să le contractăm pe cheltuiala Dumneavoastră/a Garantului(tiior) ipotecar(i) şi, în condiţiile de piaţă de la momentul încheierii asigurării, şi notificate Împrumutatului/Garantului ipotecar în scris, prin mijloace care asigură confirmarea primirii. în acest scop, Dumneavoastră şi Garantul(tii) ipotecar(i), ne acordaţi un mandat expres şi irevocabil pe toata Contractului de Credit, să alegem asigurătorul, să încheiem şi să menţinem pe Contractului de Credit, astfel cum a fost modificat prin prezenta Tranzacţie Asigurările Facultative şi Asigurările Legale şi Noi, BCR să ne desemnăm beneficiar sau cesionar, şi să vă debităm automat conturile Dumneavoastră/Garantului ipotecar/Garanţilor ipotecari curente în lei şi/sau în valută cu contravaloarea primelor de asigurare astfel plătite. Pe durata Contractului de Credit, acestui mandat nu îi sunt aplicabile prevederile art. 2015 din Codul Civil. 10.5 In cazul lipsei de disponibilităţi în conturile Dumneavoastră, cheltuielile făcute în scopul precizat în Clauza 10.4 de mai sus, se consideră scadente la data plăţii efective către societatea de asigurare, Noi, BCR urmând să recuperăm cu prioritate contravaloarea primelor de asigurare plătite. 10.6. Prevederile din Contractul de Credit, inclusiv din actele adiţionale la acesta, şi din condiţiile generale ale acestora (dacă este cazul) referitoare la asigurarea de viaţă şi/sau asigurarea de imobil oferite gratuit de BCR nu mai sunt aplicabile, eliminându-se în totalitate de la data intrării în vigoare a prezentei Tranzacţii. 11. Drepturile şi obligaţiile Dumneavoastră 11.1. Dumneavoastră aveţi dreptul: (a) să ne solicitaţi extrase de cont din care să rezulte toate plăţile pe care le-aţi efectuat în legătură cu Contractul de Credit, până Ia data la care aţi solicitat extrasul; (b) să fiţi înştiinţat în scris, telefonic, prin SMS sau e-mail de către Noi, BCR, cu cel puţin 15 zile calendaristice înainte de transmiterea de către Noi, BCR, către sistemele de evidenţă de tipul birourilor de credit, a datelor negative în legătură cu creditul Dumneavoastră (în sensul prevăzut în Decizia nr. 105/2007 a Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal) sau a informaţiilor referitoare la întârzierile la plată a obligaţiilor decurgând din relaţia de creditare pe care le veţi înregistra; şi (c) să fiţi înştiinţat în scris, telefonic, prin SMS sau e-mail de către Noi, BCR, înainte de transmiterea către sistemele de evidenţă de tipul birourilor de credit a datelor referitoare la inadvertenţe (informaţii neconcordante, rezultate din documentele prezentate la data solicitării Creditului, din culpa Dumneavoastră) şi fraude (informaţii privind săvârşirea de infracţiuni sau contravenţii în domeniul financiar-bancar, în relaţia directă cu un participant, constatate prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile, după caz, ori prin acte administrative necontestate). 11.2. Dumneavoastră şi, după caz, Coplătitorul(ii) şi/sau Garantul(tii) ipotecar(i) vă obligaţi: (a) să ne restituiţi Creditul utilizat şi să ne plătiţi dobânda, comisioanele şi orice alte costuri pe care ni le datoraţi prin Contractul de Credit astfel cum a fost modificat prin această Tranzacţie, atât Dumneavoastră, cât şi C o plătitorul (ii) şi/sau Garantul(tii) ipotecar(i), la termenele convenite conform prezentei Tranzacţii; (b) să ne puneţi la dispoziţie documentele pe care vi le solicităm cu privire la utilizarea Creditului, garanţiile pe care Ie aduceţi, contractele de asigurare pe care Ie încheiaţi şi, în general, privind activitatea desfăşurată de Dumneavoastră; (c) să constituiţi ipotecile şi garanţiile solicitate de către Noi, BCR, cu rangul de prioritate stabilit prin Contractul de Credit, care să ne asigure posibilitatea recuperării integrale a datoriilor pe care le aveţi faţă de Noi, BCR, inclusiv în cazul concursului cu alţi posibili creditori garantaţi ai Dumneavoastră; (d) în situaţia în care. Noi, BCR, vă vom solicita înscrierea la Cartea Funciară a unei ipoteci legale imobiliare în favoarea Noastră, BCR, în calitate de finanţator, să efectuaţi, pe cheltuiala Dumneavoastră, o astfel de înscriere şi să ne puneţi la dispoziţie documente justificative privind înscrierea acelei ipotecii legale imobiliare, în termen de 7 zile calendaristice de Ia semnarea prezentei Tranzacţii şi/sau de la data solicitării Noastre, BCR, conform prezentei Tranzacţii; (e) în cazul în care în contractul de vânzare-cumpărare sau în contractul de ipotecă privind imobilul ipotecat există erori, să le rectificaţi în cel mai scurt timp şi să ne puneţi la dispoziţie documente justificative în acest sens, astfel încât contractul de ipotecă să fie intabulat în favoarea Noastră, BCR, cu rangul stabilit prin Contractul de Credit, în vederea garantării Creditului; (f) să ne înştiinţaţi în termen de 5 zile calendaristice de la data modificării valorii salariului/pensiei/altor venituri virate în contul Dumneavoastră curent deschis la Noi, BCR, dacă este cazul, sau a modificării domiciliului, a stării civile sau a regimului matrimonial şi/sau a iniţierii partajului şi/sau a instituirii tutelei sau curatelei, cu privire ia oricare dintre Dumneavoastră şi/sau Coplătitor/oricare dintre Coplatitori şi/sau Garantul ipotecar/oricare dintre Garanţii ipotecări, şi să ne prezentaţi documente doveditoare în acest sens; (g) să nu constituiţi sau să nu vă lichidaţi nicio masă patrimonială de afectaţiune în cadrul patrimoniului Dumneavoastră, inclusiv; dar fără limitare la patrimoniul profesional, şi să nu transferaţi niciun bun sau drept între masele patrimoniale al căror titular sunteţi, fară să obţineţi înainte acordul Nostru, BCR, scris în acest sens; (h) să ne permiteţi verificarea periodică a condiţiilor de utilizare a Creditului, destinaţiei sumelor avansate, a devizului general, a încadrării în graficul de execuţie, stadiului şi calităţii materialelor achiziţionate/serviciilor prestate/realizării lucrărilor, precum şi a stării imobilului ipotecat, înaintea efectuării oricărei trageri şi plăţi din Credit şi oricând Noi, BCR, putem considera necesar pe parcursul derulării Creditului; (i) să respectaţi legislaţia mediului din România şi să obţineţi orice autorizaţii de mediu impuse de reglementările legale în vigoare pentru construirea imobilului ipotecat; (j) să utilizaţi imobilul ipotecat ca un bun proprietar şi să luaţi toate măsurile necesare pentru a păstra imobilul ipotecat în bună stare de funcţionare, conform destinaţiei acestuia; (k) dacă este cazul, la finalizarea lucrărilor imobilului ipotecat, să înscrieţi procesul-verb al final de terminare a lucrărilor în Cartea Funciară şi să ne puneţi la dispoziţie copia procesului-verbal, încheierea de înscriere în Cartea Funciară, în termen de 30 de zile de la data semnării procesului-verbal menţionat şi extrasul de Carte Funciară de informare din care să rezulte extinderea ipotecii în conformitate cu art. 2.382 din Codul Civil; (1) să asiguraţi, la o societate de asigurări la alegerea Dumneavoastră, imobilul ipotecat/imobilele ipotecate şi, după caz, alte bunuri afectate de garanţiile constituite, până la rambursarea integrală a Creditului şi a tuturor sumelor rezultate din Contractul de Credit, să ne puneţi la dispoziţie poliţa/poliţele de asigurare în original şi dovada plăţii primelor de asigurare, în termen de maxim 10 zile de la datele convenite cu asigurătorul şi să cesionaţi în favoarea Noastră, BCR, creanţele rezultate din contractele de asigurare; (m) să încheiaţi orice alte contracte de asigurare solicitate în conformitate cu prevederile Contractului de Credit, să ne puneţi la dispoziţie dovada plăţii primelor de asigurare, înainte de data de expirare a poliţelor de asigurare anterioare şi să cesionaţi în favoarea Noastră, BCR, creanţele rezultate din contractele de asigurare; (n) să nu desemnaţi terţe persoane ca beneficiari ai poliţelor de asigurare solicitate în conformitate cu prevederile Contractului de Credit, fară acordul Nostru, BCR; (o) să plătiţi toate taxele şi impozitele aferente imobilului ipotecat datorate bugetului de stat şi/sau bugetelor locale, conform prevederilor legale aplicabile; (p) să suportaţi costurile de radiere a ipotecilor şi a garanţiilor constituite în favoarea Noastră, BCR prin Contractul de Credit, la încetarea acestora; (q) să respectaţi toate celelalte obligaţii clar prevăzute în Contractul de Credit; (r) să asiguraţi continuitatea pe parcursul derulării Contractului de Credit, virării veniturilor Dumneavoastră în contul curent deschis de Dumneavoastră la BCR sau să asiguraţi continuitatea pe parcursul derulării Contractului de Credit, virării veniturilor Dumneavoastră într-o maniera automată printr-un serviciu de plăţi programate în vederea achitării ratelor lunare aferente prezentului Contract de Credit. 12. Obligaţiile Coplătitorului(rilor) şi ale Garantului(tilor) ipotecar(i) 12.1. Atât Dumneavoastră, cât şi Coplătitorul(ii) şi Garantul(tii) ipotecar(i) sunteţi de acord şi acceptaţi în mod expres faptul că prin semnarea acestei Tranzacţii, Coplătitorul(ii) şi Garantul(tii) ipotecar(i) îşi asumă în mod necondiţionat şi irevocabil calitatea de debitor solidar pentru oricare şi toate obligaţiile Dumneavoastră rezultând din Contractul de Credit şi din Documentele de Creditare în general. Prin asumarea acestei calităţi Coplăti torul/ori care dintre Coplătitori şi Garantul ipotecar/oricare dintre Garanţii ipotecari vor fi ţinuţi de aceleaşi obligaţii pe care Dumneavoastră vi le-aţi asumat prin Contractul de Credit, astfel cum a fost modificat prin acte adiţionale ulterioare şi pe care vi le asumaţi prin această Tranzacţie, inclusiv obligaţia de a rambursa Creditul şi de a plăti dobânzile şi comisioanele la scadenţele indicate în această Tranzacţie. 12.2. Atât Dumneavoastră cât şi Coplătitorul(ii) şi Garantul(tii) ipotecar(i) sunteţi de acord şi acceptaţi în mod expres faptul că orice caz de neîndeplinire a obligaţiilor sau orice alt act sau fapt care duce la decăderea Dumneavoastră din beneficiul termenului va fi pe deplin opozabil şi va avea acelaşi efect cu privire la Coplătitor/oricare dintre Coplătitori şi la Garantul ipotecar/oricare dintre Garanţii ipotecari. Noi, BCR, împreună cu Dumneavoastră şi cu Coplătitorul/oricare dintre Coplătitori/Garantul ipotecar/oricare dintre Garanţii ipotecari stabilim că prevederile art. 1.419 din Codul Civil nu vor fi aplicabile relaţiilor noastre contractuale. 13. Cazuri de neîndeplinire 13.1. în cazul în care vă veţi afla în oricare dintre evenimentele sau situaţiile stabilite în această Clauză 13, considerate esenţiale de către Noi, BCR, pentru scopurile Contractului de Credit, vă rugăm să aveţi în vedere că acestea constituie cazuri de neîndeplinire („Cazuri de Neîndeplinire"), şi anume: (a) Dumneavoastră şi/sau Coplătitorul/oricare dintre Coplătitori şi/sau Garantul ipotecar/oricare dintre Garanţii ipotecari, din propria culpă, nu îndepliniţi sau încetaţi să îndepliniţi oricare dintre condiţiile şi obligaţiile considerate esenţiale de către Noi, BCR, la data încheierii Contractului de Credit şi a actelor adiţionale la acesta, aşa cum acestea sunt indicate în Contractul de Credit şi/sau actele sale adiţionale; (b) nerespectarea de către Dumneavoastră, a oricăreia dintre obligaţiile pe care vi le-aţi asumat prin Contractul de Credit, prin actele adiţionale la acesta, prin prezenta Tranzacţie şi/sau contractele accesorii acestuia, altele decât cele la care facem referire în paragraful (a) de mai sus. încălcarea repetată a obligaţiilor contractuale ce vă revin, poate duce la declararea de către Noi, BCR, a scadenţei anticipate, motiv pentru care va trebui să ne restituiţi Creditul acordat înainte de încheierea perioadei pentru care v-a fost acordat; (c) neconstituirea, în termenul stabilit, sau diminuarea de către Dumneavoastră, prin propria faptă, cu intenţie sau din culpă, a garanţiilor pe care ni le-aţi adus sau vi le-am solicitat în conformitate cu prevederile Contractului de Credit, astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare; (d) constatarea de către Noi, BCR, a lipsei unei întreţineri corespunzătoare a bunurilor ipotecate în favoarea Noastră, BCR, sau a altor fapte, de care Dumneavoastră sunteţi ţinut să răspundeţi, de natură să facă dificilă sau imposibilă executarea silită a ipotecilor menţionate, în condiţiile prevăzute în contractele de ipotecă relevante; (e) oricare dintre informaţiile şi documentele puse la dispoziţia Noastră, BCR, de către Dumneavoastră şi/sau Coplăti tor/Garant ipotecar pentru a dovedi îndeplinirea condiţiilor considerate esenţiale de către Bancă pentru încheierea sau în aplicarea Contractului de Credit, inclusiv a actelor sale adiţionale, este sau se dovedeşte a fî falsă sau incompletă; (f) nerespectarea prevederilor contractuale de către Coplătitor/oricare dintre Coplătitori, Garantul ipotecar/Garantul ipotecar sau orice terţă persoană obligată faţă de Noi, BCR, în baza contractelor accesorii la Contractul de Credit, astfel cum a fost modificat prin acte adiţionale ulterioare; (g) încălcarea oricărei obligaţii pe care v-aţi asumat-o prin orice alte contracte de credit încheiate sau pe care le veţi încheia cu Noi, BCR, având ca efect declararea scadenţei anticipate şi care va avea drept urmare plata de către Dumneavoastră a sumelor împrumutate în baza contractelor respective; (h) imposibilitatea Dumneavoastră sau admiterea de către Dumneavoastră a imposibilităţii de plată a datoriilor neachitate pe care le aveţi, la termenele stabilite; (i) este declanşată sau este gata să fie declanşată o acţiune judecătorească, o procedură de arbitraj, o procedură de restituire sau administrativă care are ca obiect titlul Dumneavoastră de proprietate sau al Garantului ipotecar/Garanţilor ipotecari asupra oricăror bunuri pe care le-aţi adus în garanţie conform Contractului de Credit, inclusiv actelor sale adiţionale ulterioare; (j) încălcarea oricărei obligaţii pe care v-aţi asumat-o prin alte contracte de credit încheiate sau pe care le veţi încheia cu Noi, BCR, având ca efect declararea scadenţei anticipate şi care va avea drept urmare plata de către Dumneavoastră a sumelor împrumutate în baza contractelor respective; (k) este declanşată executarea silită de către alţi creditori asupra garanţiilor pe care Dumneavoastră le-aţi constituit conform Contractului de Credit, inclusiv actelor sale adiţionale ulterioare, pentru garantarea Creditului; Noi, BCR, vă vom informa pe Dumneavoastră şi, după caz, pe orice alte persoane obligate în baza Contractului de Credit sau a contractelor accesorii acestuia, precum şi Coplătitorul/Coplătitorii şi/sau Garantul ipotecar/Garanţii ipotecari, în scris, în termen de 15 zile calendaristice de la data la care vom constata un Caz de Neîndeplinire şi, în cazul în care încălcările constatate nu sunt îndreptate în perioada de timp indicată, în această informare, Noi, BCR, avem dreptul, fară vreo altă formalitate care să implice orice tip de acţiune din partea Noastră, BCR: (a) fără vreo altă formalitate care să implice orice tip de acţiune din partea Noastră, BCR, să suspendăm dreptul Dumneavoastră de a folosi Creditul, în cazul în care acesta nu a fost integral utilizat şi/sau (b) fără vreo altă formalitate care să implice orice tip de acţiune din partea Noastră, BCR, să reducem sau să vă retragem definitiv Creditul sau partea din Credit pe care nu aţi utilizat-o, caz în care Dumneavoastră nu veţi mai putea folosi Creditul şi/sau (c) dacă după 90 de zile de la data încălcării respective, dacă Dumneavoastră nu aţi îndreptat încălcarea constatată, să considerăm că Dumneavoastră aţi decăzut din beneficiul termenului de plată şi să declarăm scadenţa anticipată a Creditului (rambursarea anticipată a tuturor sumelor datorate), împreună cu dobânzile şi comisioanele aferente şi cu toate celelalte sume pe care le datoraţi în baza Contractului de Credit, situaţie în care Dumneavoastră nu veţi mai beneficia de posibilitatea de a plăti la termenele indicate în Graficul de rambursare, iar toate sumele pe care ni le datoraţi va trebui să ni le plătiţi imediat, întrucât vor fi scadente şi exigibile; şi/sau (d) după trecerea unei perioade de trei luni de la data declarării scadenţei anticipate, să luăm toate măsurile pentru a pune în executare oricare sau toate garanţiile pe care ni le-aţi acordat în baza Contractului de Credit şi a actelor adiţionale la acesta şi a contractelor de garanţie accesorii acestora. 13.2. Plăţile pe care Dumneavoastră nu le veţi efectua, conform obligaţiilor contractuale, ar putea să aibă consecinţe grave pentru Dumneavoastră, întrucât veţi fi raportat la Biroul de Credit S.A., începând cu a 30-a zi de întârziere de la data scadenţei oricărei plăţi neefectuate conform Contractului de Credit şi la Centrala Riscului de Credit, lunar, începând cu prima zi de întârziere de la data scadenţei oricărei plăţi neefectuate conform Contractului de Credit, informaţia de risc bancar fiind aferentă ultimei zile a lunii anterioare, şi de asemenea după înregistrarea unui număr de 90 de zile consecutive de restanţă, Noi, BCR, avem dreptul să declarăm scadenţa anticipată a Creditului, împreună cu dobânzile şi comisioanele aferente şi cu toate celelalte sume pe care Ie datoraţi în baza Contractului de Credit, iar întregul Credit şi toate sumele pe care ni le datoraţi va trebui să ni le plătiţi imediat, întrucât vor fi scadente şi exigibile. Noi, BCR vom transmite către Dumneavoastră cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de a de declara scadenţa anticipată o notificare prin care vă informăm cu privire la drepturile Dumneavoastră în această situaţie. După 3 luni de la data declarării scadenţei anticipate, dacă în termen de 30 de zile de la data primirii de către Dumneavoastră a notificării cu privire la începerea executării silite şi drepturile pe care le aveţi în această situaţie, Dumneavoastră nu achitaţi suma totală de rambursat, veţi putea fi executat silit de către Noi, BCR, atât asupra garanţiilor accesorii Contractului de Credit, cât şi asupra patrimoniului Dumneavoastră personal şi/sau al Coplătitorului/oricăruia dintre Coplătitori şi/sau al Garantului ipotecar/oricăruia dintre Garanţii ipotecari, în termen de 30 zile de la data declarării scadenţei anticipate, dacă Dumneavoastră nu achitaţi suma totală de rambursat conform Contractului de Credit. 13.3. Prin semnarea prezentei Tranzacţii, vă exprimaţi consimţământul ca, pe întreaga perioadă contractuală, Noi, BCR, vom putea să raportăm către Biroul de Credit S.A statusul creditului Dumneavoastră cu menţiunea "Modificare termeni contractuali". Menţiunea "Modificare termeni contractuali cu dificultăţi financiare" se poate raporta în cazul în care, pentru oricare dintre creditele deţinute la Noi, BCR, inclusiv pentru prezentul credit, Dumneavoastră (i) vă aflaţi într-unui dintre cazurile de neîndeplinire stabilite în documentaţia contractuală şi (ii) vă este aplicabilă una sau ambele dintre următoarele situaţii: a) sunteţi beneficiarul unui tratament de reeşalonare, rescadentare, restructurare, negociere costuri sau a unei ştergeri de datorie; b) aţi beneficiat deja ţn trecut de oricare dintre tratamentele de la litera a). Dumneavoastră veţi fi notificat în scris, telefonic, prin SMS sau email, cu 15 zile prealabile înainte de data transmiterii statusului "Modificare termeni contractuali cu dificultăţi financiare". Prin semnarea prezentei Tranzacţii, Dumneavoastră vă exprimaţi consimţământul ca, pe întreaga perioadă contractuală, Noi, BCR, vom putea să raportăm către Biroul de Credit S.A îmbunătăţirea statusului creditului Dumneavoastră. 13.4. în cazul în care Dumneavoastră nu vă îndepliniţi oricare din obligaţiile asumate prin Contractul de Credit, cu completările şi modificările ulterioare, precum şi dacă Dumneavoastră nu vă îndepliniţi oricare din obligaţiile asumate prin oricare alt contract de credit, încheiat sau pe care îl veţi încheia cu Noi, BCR, cu eventualele completări şi modificări ulterioare, Noi, BCR putem declara unele sau toate creditele scadente şi plătibile cu dobânzile, comisioanele, spezele şi oricare alte sume aferente. 14. Documente de Creditare. Aspecte contractuale 14.1. Relaţiei contractuale dintre Noi, BCR şi Dumneavoastră i se vor aplica prevederile Contractului de Credit, ale actelor adiţionale la acesta, precum şi ale prezentei Tranzacţii, incluzând cele 2 părţi ale sale (Partea I, „Tratamentul de restructurare"; Partea II, „Modificarea Contractului de Credit Iniţial"), precum şi orice alt document anexat acestuia, care menţionează în mod expres faptul că reprezintă o anexă a Tranzacţiei), precum şi prevederile din cererea de credit semnată de către Dumneavoastră la data aplicării pentru credit şi din Graficul de rambursare; aceste documente sunt denumite în mod individual „Document de Creditare" şi împreună „Documente de Creditare". 14.2. Dumneavoastră, Coplatitorul(ii) si Garantul(tii) ipotecar(i), dacă este cazul, aţi luat la cunoştinţă şi înţelegeţi pe deplin toate prevederile cuprinse în fiecare dintre Documentele de Creditare şi, prin semnarea acestora, vă exprimaţi în mod liber acordul de a contracta, cu intenţia de a dobândi toate drepturile şi obligaţiile conform prevederilor acestora, în integralitatea lor, astfel încât neînţelegerea ulterioară a oricărei prevederi a acestora nu va afecta în niciun fel desfăşurarea relaţiilor contractuale dintre noi, în baza Documentelor de Creditare. 14.3 Documentele de Creditare reflectă în mod deplin întreaga voinţă a Noastră, BCR, şi a Dumneavoastră, a Coplaîitorului(rilor) si a Garantului(tilor) ipotecar(i), dacă este cazul, înlocuiesc orice alte negocieri care au avut loc între Noi, BCR, şi Dumneavoastră înainte de data semnării Documentelor de Creditare şi nu există niciun fel de elemente secundare legate de Documentele de Creditare şi înţelegerea Noastră, BCR, şi a Dumneavoastră, a Cop 1 ati torul ui (ri lor) si a Garantului(tilor) ipotecar®, daca este cazul, care să nu fi fost reflectate în Documentele de Creditare. 14.4. Dumneavoastră si Coplatitorul(ii) aţi luat la cunoştinţă faptul că datele cu caracter personal sunt stocate în baza de date a Biroului de Credit S.A. timp de 4 ani de la data ultimei actualizări, iar la Centrala Riscurilor de Credit timp de 7 ani de la data ultimei actualizări. 15. Modificarea Contractului de Credit 15.1. Oricând pe parcursul derulării Creditului, Noi, BCR, vom putea să vă informăm cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale, prin notificarea Dumneavoastră cu cel puţin 30 de zile înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi. Dumneavoastră veţi avea la dispoziţie un termen de 15 zile de la primirea notificării pentru a ne comunica opţiunea cu privire la acceptarea sau neacceptarea modificărilor. O eventuală lipsă de răspuns din partea Dumneavoastră nu va fi considerată acceptare tacită. Noi, BCR, nu vă vom penaliza în niciun fel pentru o eventuală lipsă de răspuns din partea Dumneavoastră şi nici nu vom avea dreptul să solicităm rambursarea anticipată (scadenţa anticipată) din acest motiv. 15.2. Noi, BCR, vă vom notifica cu privire la orice modificare a nivelului costurilor Creditului, potrivit condiţiilor prevăzute în Documentaţia de Credit, în scris sau, dacă Dumneavoastră solicitaţi în mod expres, prin altă modalitate agreată de Noi, BCR şi Dumneavoastră, punându-vă la dispoziţie un nou Grafic de rambursare. 15.3. în cazul în care Dumneavoastră vă veţi afla în imposibilitatea de a accepta majorarea dobânzii, Noi, BCR, nu vom proceda la denunţarea unilaterală sau la rezilierea Contractului de Credit astfel cum a fost modificat prin actele adiţionale ulterioare, inclusiv prin prezenta Tranzacţiei, ci vă vom face o propunere de reeşalonare sau refinanţare a Creditului, în raport cu veniturile Dumneavoastră de la acel moment. Noi, BCR, vă vom transmite o astfel de propunere în scris, prin orice mijloc de comunicare agreat prin Documentele de Credit. Dumneavoastră aveţi obligaţia să ne răspundeţi în scris în termen de 15 zile de la data transmiterii propunerii de către Noi, BCR şi, dacă acceptaţi oferta să încheiaţi în interiorul acestui termen un act adiţional. 15.4. Prevederile din Clauza 15.3 de mai sus nu vor fi aplicabile în cazul în care Dumneavoastră şi Noi, BCR, încheiem un act adiţional cu privire la modificarea Contractului de Credit, astfel de modificări intrând în vigoare de la data indicată în respectivul act adiţional sau, în cazul în care actul adiţional nu va preciza o dată pentru intrarea în vigoare a modificărilor agreate, de la data semnării acestuia de către Dumneavoastră şi Noi, BCR. 15.5. Precizăm că această Clauză nu ne dă dreptul să modificăm unilateral clauzele Contractului de Credit şi nici ale actelor adiţionale la acesta, inclusiv ale prezentei Tranzacţii. 16. încetarea Contractului de Credit Contractul de Credit, încetează la expirarea termenului stabilit în Clauza 1, sub condiţia plăţii întregului Credit şi a oricăror sume pe care Dumneavoastră ni le datoraţi în baza Contractului de Credit, sau înainte de acest termen, dacă plătiţi mai devreme toate sumele pe care ni le datoraţi conform Contractului de Credit. 17. Cesiune 17.1. Dumneavoastră nu veţi putea să transferaţi prin cesiune drepturile şi obligaţiile pe care le aveţi în baza Contractului de Credit şi a actelor sale adiţionale şi nici Contractul de Credit în întregime, fară a ne solicita înainte în scris acordul. 17.2. Noi, BCR putem cesiona, cu aplicarea prevederilor legale incidente, oricare dintre drepturile Noastre, BCR din Contractul de Credit şi Contractul de Credit, în întregime, împreună cu garanţiile aferente, sau putem transfera toate obligaţiile noastre în baza Contractului de Credit, iar Dumneavoastră şi/sau Coplătitorul/Coplătitorii şi/sau Garantul ipotecar/Garanţii Ipotecari, prin semnarea acestui Act Adiţional, consimţiţi anticipat şi necondiţionat cu privire la o astfel de cesiune sau transfer. Noi, BCR vă vom notifica pe Dumneavoastră şi, după caz, Coplătitorul/Coplătitorii şi/sau Garantul ipotecar/Garanţii ipotecari, cu privire la cesiunea drepturilor sau transferul obligaţiilor ce decurg din Contractul de Credit sau ceasiunea Contractului de Credit, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, cesiunea sau transferul devenind astfel efective şi opozabile Dumneavoastră şi, după caz, Coplătitorului/Coplătitorilor şi/sau Garantului ipotecar/Garanţilor ipotecari. Dumneavoastră înţelegeţi şi consimţiţi că, în aceste situaţii, Noi, BCR vom fi eliberaţi de obligaţiile corelative drepturilor cesionate sau, după caz, de oricare în baza Contractului de Credit de la momentul la care cesiunea devine aplicabilă. 18. Titlu executoriu Contractul de Credit, împreună cu prezenta Tranzacţie şi cu actele adiţionale prezente şi viitoare, constituie titlu executoriu, împreună cu contractele de garanţie accesorii acestora, conform prevederilor legale privind activitatea bancară şi, după caz, conform Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare. 19. Legea aplicabilă şi litigii 19.1. Contractul de Credit, actele sale adiţionale, inclusiv prezenta Tranzacţie sunt supuse, vor fi interpretate şi judecate în conformitate cu prevederile legii române. 19.2. Orice neînţelegere care va apărea între noi, în calitate de părţi ale acestora, ca urmare a interpretării şi/sau executării şi/sau încetării Contractului de Credit, astfel cum a fost modificat prin prezenta Tranzacţie, se va rezolva pe cale amiabilă, prin înţelegerea noastră comună. 19.3. în cazul în care nu vom putea ajunge la o înţelegere, problema apărută se va soluţiona de către instanţele judecătoreşti de drept comun. 19.4. în caz de litigiu, instanţele vor judeca problema apărută între noi luând în considerare prevederile Contractului de Credit, ale actelor adiţionale la acesta, inclusiv ale prezentei Tranzacţii şi numai dacă va fi necesar se va apela la prevederile legale privind activitatea bancară, ale Codului Civil şi ale altor reglementări în vigoare aplicabile în România. 19.5. Pentru soluţionarea pe cale amiabilă a eventualelor litigii şi fară a fi atins dreptul Dumneavoastră de a iniţia acţiuni în justiţie împotriva Noastră, BCR şi a Intermediarilor noştri de credit, dacă s-au încălcat prevederile legale aplicabile, ori fară a fi atins dreptul Dumneavoastră de a sesiza Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor cu sediul în B-dul Aviatorilor 72, sector 1, Bucureşti, e-mail: [email protected], Dumneavoastră veţi putea folosi mecanisme extrajudiciare de reclamaţie şi despăgubire, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 654/28,08,2015 şi ale Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare. 19.6. Raporturile contractuale dintre Dumneavoastră şi Noi, BCR, sunt guvernate de prevederile Contractului de Credit, ale actelor adiţionale la acesta, inclusiv ale prezentei Tranzacţii. 20. Diverse 20.1. Noi, BCR împreună cu Dumneavoastră precum şi cu Coplătitorul(ii) şi cu Garantul(tii) ipotecar(i) stabilim că modificarea Contractului de Credit Iniţial nu reprezintă o novaţie a obligaţiilor rezultând din Contractul de Credit Iniţial şi nu va avea niciun efect asupra garanţiilor constituite pentru garantarea obligaţiilor Dumneavoastră, aferente Creditului, astfel de garanţii rămânând pe deplin în vigoare. 20.2. în cazul în care între prevederile contractuale cuprinse în prezenta Tranzacţie şi clauzele din Contractul de Credit Iniţial există diferenţe, se aplică dispoziţiile din prezenta Tranzacţie. 20.3. Toate celelalte prevederi şi condiţii contractuale din Contractul de Credit Iniţial, care nu fac obiectul modificării potrivit acestei Tranzacţii, rămân nemodificate şi în vigoare. 21 Clauze speciale 21.1. Condiţie suspensivă pentru intrarea în vigoare a Tranzacţiei Prin semnarea prezentei Tranzacţii, Părţile convin că prezenta Tranzacţie va intra în vigoare şi va produce efecte în maxim 60 de zile calculate de la data semnării de către Noi, BCR,a prezentei Tranzacţii numai sub condiţia suspensivă a îndeplinirii de către Dumneavoastră a următoarei obligaţii: a) Dumneavoastră aveţi obligaţia de a avea încheiat contractul/contractele de asigurare a bunurilor imobile care constituie garanţia/garanţiile Creditului si de a ne prezenta Noua, BCR, aceasta dovada. Această obligaţie trebuie îndeplinită de Dumneavoastră în maxim 20 de zile lucrătoare de la data semnării Tranzacţiei. Dumneavoastră înţelegeţi şi acceptaţi faptul că acest termen de intrare în vigoare este stipulat în beneficiul exclusiv al Nostru, BCR, fiind necesar în vederea implementării tratamentului de restructurare prevăzut în prezenta Tranzacţie. Conform art. 1.413 alin. (2) din Codul Civil, Noi, BCR avem dreptul de a renunţa oricând total sau parţial la beneficiul termenului menţionat şi să implementăm tratamentul de restructurare anterior expirării acestui termen (această dată reprezintă data intrării în vigoare a Tranzacţiei). Până la expirarea termenului de maxim 60 de zile menţionat mai sus, Dumneavoastră veţi figura înregistrat în evidenţele BCR cu creanţe restante, astfel cum sunt acestea precizate în Partea I ("Tratamentul de Restructurare") din Tranzacţie. Noi, BCR vă vom notifica în scris sau, la cererea expresă a Dumneavoastră, a Coplătitorului(lor) şi a Garantului(tilor) ipotecar(i) prin altă modalitate stabilită de Dumneavoastră, Coplătitor şi Garant ipotecar şi agreată de Noi, BCR cu privire la intrarea în vigoare a acestei Tranzacţii şi vă vom pune la dispoziţie în mod gratuit Graficul de rambursare actualizat conform Tranzacţiei. 21.2. în situaţia în care Dumneavoastră nu îndepliniţi obligaţia menţionată în Clauza 21.1. de mai sus în termenul menţionat în Clauza 21.1., prezenta tranzacţie nu va intra în vigoare şi nu va produce efecte, iar tratamentul de restructurare prezentat în Partea I ("Tratamentul de Restructurare") la punctele I şi II nu se va aplica. Pentru evitarea oricărui dubiu, în cazul în care această Tranzacţie nu va intra în vigoare, Contractul de Credit Iniţial rămâne în vigoare si prevederile acestuia (inclusiv graficul de rambursare) va sunt aplicabile in condiţiile si termenii conveniţi de comun acord. 21.3. Renunţarea la judecata. Condiţie rezolutorie Pentru stabilirea unei relaţii contractuale pe baze durabile, Dumneavoastră, împreună cu Coplătitorul(ii) si cu Garantul(tii) ipotecar® şi Noi, BCR, acţionând cu buna-credinţa, prin semnarea prezentei Tranzacţii convenim soluţionarea pe cale amiabila a litigiului ce face obiect in dosarul nr. 2279/233/2016 aflat pe rolul instanţei Judecătoria Galaţi ("Dosarul"), sens in care decidem stingerea in mod definitiv si irevocabil a tuturor si a oricăror pretenţii civile (patrimoniale si nepatrimoniale), comerciale sau de orice alta natura, rezultate din Contractul de Credit, inclusiv stingerea litigiului ce face obiectul Dosarului. Astfel, prin semnarea prezentei Tranzacţii, reclamantul/reclamanţii in Dosar se obliga sa renunţe la judecata depunand, cel târziu la termenul de judecata imediat următor intrării in vigoare a Tranzacţiei, cererea/cererile de renunţare la judecata si solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care instanţa sa ia act de aceasta renunţare. în cazul în care nu se va/se vor depune cererea/cererile de renunţare la judecata şi/sau instanţa nu va lua act de renunţarea la judecată în termenul prevăzut mai sus, Tranzacţia va fi desfiinţată de plin drept, fară nicio formalitate sau procedură prealabilă, iar această condiţie rezolutorie va produce efecte retroactive, conform art. 1.407 (2) şi (4) din Codul Civil. In cazul încetării acestei Tranzacţii conform acestei Clauze, Dumneavoastră nu veţi putea cere despăgubiri de la Noi, BCR. Pentru evitarea oricărui dubiu, în cazul în care această Tranzacţie este desfiinţată de plin drept, Contractul de Credit Iniţial rămâne în vigoare si prevederile acestuia (inclusiv graficul de rambursare) vă sunt aplicabile în condiţiile şi termenii conveniţi de comun acord. 21.4. Prin semnarea prezentei Tranzacţii, împrumutatul si Coplătitorul(ii) recunosc datoria pe care o înregistrează faţă de Bancă, astfel cum este aceasta descrisă în preambulul Tranzacţiei. 22. Aspecte contractuale 22.1. Dumneavoastră şi Coplătitorul/Coplătitorii aţi înţeles şi acceptaţi în mod expres conţinutul fiecărei Clauze cuprinse în acest paragraf sau în Clauzele din această Tranzacţie indicate în acest paragraf, inclusiv, dar fară a se limita la cele privitoare la: - răspunderea Noastră, BCR, este limitată, conform prevederilor din această Clauza; - limitarea dreptului Dumneavoastră de a opune excepţii, conform Clauzei 9 (Schimbări in circumstanţe); - decăderea Dumneavoastră din beneficiul termenului, dreptul Nostru de a suspenda orice utilizare din Credit de către Dumneavoastră şi de a vă solicita rambursarea anticipată a Creditului, în cazul în care intervin oricare dintre situaţiile prevăzute de Clauza 13 (Cazuri de neindeplinire); - condiţiile suspensive şi termenul aplicabil pentru intrarea în vigoare a acestei Tranzacţii, aşa cum sunt prevăzute în Clauza 21.1 (Condiţie suspensivă pentru intrarea în vigoare a Tranzacţiei); - posibilitatea Noastră, BCR, de a transfera prin cesiune Contractul sau drepturi legate de acesta, fară a fi necesar consimţământul Dumneavoastră, altul decât cel exprimat prin semnarea acestei Tranzacţii; - stabilirea legii române ca lege aplicabilă Documentelor de Creditare, conform Clauzei 19 (Legea aplicabila si litigii); - renunţarea la anumite drepturi, beneficii, acţiuni, excepţii sau apărări precum cele stabilite prin Clauza 11 (Drepturile si Obligaţiile Dumneavoastră) si Clauza 12 (Obligaţiile Coplătitorului/Coplătitorilor şi ale Garantului ipotecar/Garanţilor ipotecari), Clauza 21.3 (Renunţarea la judecata) şi Clauza 21.4; - faptul că orice caz de neîndeplinire a obligaţiilor sau orice alt act sau fapt care duce la decăderea din beneficiul termenului Dumneavoastră va fi pe deplin opozabil şi va avea acelaşi efect cu privire Ia Coplătitor şi Garantul ipotecar. Noi, BCR, împreună cu Dumneavoastră şi cu Coplătitorul şi Garantul ipotecar stabilim că prevederile Art. 1419 Cod Civil nu vor fi aplicabile relaţiilor noastre contractuale. - faptul ca această Tranzacţie va fi desfiinţat de plin drept în cazul îndeplinirii condiţiei rezolutorii menţionate la Clauza 21.3 (Renunţarea la judecată), în termenul indicat în aceeaşi Clauză 21.3. Această Tranzacţie a fost semnată de către Dumneavoastră, Coplătitor/fiecare Coplătitor şi Garantul ipotecar/fiecare Garant Ipotecar şi de către Noi, în 3 exemplare originale, cate unul pentru fiecare parte, toate având valoare juridică egală şi reprezentând un singur act. Prin semnare, Părţile confirmă faptul că au intrat în posesia Tranzacţiei, precum şi faptul că au citit, înţeles şi agreat clauzele Tranzacţiei. Prin semnarea prezentei Tranzacţiei, subsemnatul, S**** S******, în calitate de împrumutat: ? optez in mod expres pentru a fi informat de către BCR prin telefon cu privire Ia Intrarea in vigoare a prezentei Tranzacţii si implicit cu privire la modificarea Graficului de rambursare ? optez în mod expres pentru punerea la dispoziţie a Graficului de rambursare actualizat la oricare dintre sucursalele BCR, precum si pentru primirea, contra semnătură şi dată de primire, a Graficului de rambursare actualizat. Prin semnarea prezentei Tranzacţii, subsemnata, S**** A**********, în calitate de Coplătitor si Garant ipotecar: ? optez in mod expres pentru a fi informat de către BCR prin telefon cu privire la intrarea in vigoare a prezentei Tranzacţii si implicit cu privire Ia modificarea Graficului de rambursare ? optez în mod expres pentru punerea la dispoziţie a Graficului de rambursare actualizat la oricare dintre sucursalele BCR, precum si pentru primirea, contra semnătură şi dată de primire, a Graficului de rambursare actualizat.” Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 19.01.2018.
Hotarare 323/2018 din 19.01.2018amână pronunţarea la data de 19.01.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2018În temeiul art. 411 alin.1 pct.2 C.proc.civ., suspendă judecata cauzei având ca obiect ac?iune în constatare. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, care se depune la Judecătoria Gala?i. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.09.2017.
Incheiere suspendare din 22.09.2017În temeiul art. 411 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei la solicitarea ambelor păr?i. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronun?ată azi, 18.01.2017 iar solu?ia va fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere suspendare din 18.01.2017acordă termen la data de 18.01.2017, pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 02.11.2016Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 21.09.2016pentru stingerea litigiului pe cale amiabilă
Incheiere de sedinta din 22.06.2016