P****** G*******
ReclamantR*** V*****
ReclamantD******* G******* R******** A F********* P****** I***
PârâtB******** E***
IntervenientAdmite excepţia perimării cererii, invocată de instanţă din oficiu. Constată perimată cererea formulată de reclamanţii P****** G******* şi R*** V*****, în contradictoriu cu pârâta D******* G******* R******** A F********* P****** I*** şi intervenientul B******** E***. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Vaslui. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 septembrie 2018.
Hotarare 338/2018 din 13.09.2018În baza art. 242 al.1 Cod proc. civilă, suspendă judecata acţiunii formulată de reclamantii: Pelina Ghenadii şi R*** V***** în contradictoriu cu pârâtul D.G.F.P. iaşi. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16 ianuarie 2018
Incheiere suspendare din 16.01.2018Amana cauza pentru când pune în vedere reprezentantului conventional al reclamantilor, sub sancţiunea suspendării, să facă precizări cu privire la actele ce inteşlege să le conteste şi daca solicită introducerea in cauză şi a altor emitenti ai actelor
Incheiere de sedinta din 28.11.2017Amana cauza in vederea verificării în D.E.P.A.B.D. a domiciliului intervenientului B.E.
Incheiere de sedinta din 10.10.2017Amana cauza pentru a se introduce adjudecatarul, în calitate de intervenient, căruia i se va comunica un exemplar de pe cererea de chemare în jduecată şi înscrisurile ataşate. Se va comunica pârâtei, un exemplar al înscrisurilor depuse de reprezentantul convenţional al reclamantilor.
Incheiere de sedinta din 20.06.2017Amana cauza pentru a se înainta adresa reclamantilor, ca funcţie de inscrisurile inaintate la dosar de pârâtă, să precizeze în clar care sunt actele contestate şi să precizeze dacă solicită introducerea în cauzăa adjudecatarului, in caz afiormativ să depună la dosar în 5 zile de la comunicare copia cererii de chemare în jduecată şi precizările depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 23.05.2017Amana cauaz pentru a se emite adresă către pârâtă, pentru a înainta la dosar înscrisurile solicitate de reclamtni, prin precizările depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 11.04.2017Amana cauza pentru a se comunica reprezentantului conventional al reclamantilor, un exemplar de pe întâmpinare. Prorogă discutarea excepţiei inadmisibilităţii şi introducerea adjudecatarului ,după ce reclamantii vor depune la dosar precizări cu privire la actele contestate
Incheiere de sedinta din 07.03.2017Amana cauza pentru a se face dovada calităţii de reprezentant. Prorogă pronunţarea cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasivve a DGFPIaşi, se va inainta adresă pentru a se comunica la dosar docuemntatia care a stat la baza valorificării autoturismului
Incheiere de sedinta din 07.02.2017