T*** C*********
CondamnatConstata ca s-a admis cererea de abtinere.
Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat Tiţă Constantin, deţinut în Penitenciarul Mioveni, ca prematur formulată. Constată că prin sentinţa penală nr. 1489/30.06.2016 a Judecătoriei Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 277/17.08.2016 a Tribunalului Argeş s-a menţinut termenul de rediscutare la data de 21.04.2017. În baza art. 275 al. 2 şi 6 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 80 lei cheltuieli judiciare către stat iar onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu în cuantum de 130 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 10 Ianuarie 2017.
Hotarare 39/2017 din 10.01.2017În baza art. 68 C.p.p. rap. la art. 64 al. 1 lit f C.p.p admite cererea de abţinere formulată de către magistratul judecător Gabriela Iordache de la soluţionarea dosarului nr. 23045/280/2016 al Judecătoriei Piteşti. În baza art. 68 al.6 C.p.p menţine actele şi măsurile dispune în cauză. Trimite cauza în vederea repartizării aleatorii. În temeiul art. 275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate în cauza rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Ianuarie 2017.
Incheiere abtinere din 05.01.2017Înaintează cauza completului de judecată imediat următor, în vederea soluţionării cererii de abtinere presedintele completului de judecata, magistrat Gabriela Iordache, respectiv completul C7 penal. Acorda termen de control la data de 12.01.2017. Pronuntata in sedinta publicva din data de 05 Ianuarie 2017.
Incheiere de sedinta din 05.01.2017