D*** O***** U**
InculpatÎn baza art. 335 alin (1) C.pen, raportat la art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.proc.pen condamnă pe inculpatul D.O.U., fiul lui O.şi L., născut la data de ..., CNP ..., cu domiciliul în ..., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Constată că fapta care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu cele pentru care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare, cu executare în regim de dteten?ie, prin sentinţa penală nr.2039 din 05.07.2017, pronun?ată de Judecătoria Baia Mare, în dosarul penal nr. 3007/182/2017, definitivă la data de 10.10.2017, prin decizia penală nr.1271/2017 a Cur?ii de Apel Cluj. În temeiul art. 38 alin. 1, art. 39 alin. 1, lit. b, art. 40 alin. 1 din Codul penal, descontopeşte şi repune în individualitatea lor pedepsele avute în vedere la pronunţarea sentin?ei penale nr.2039 din 05.07.2017, astfel: 10 luni închisoare, aplicată prin SP2039/2017 8 luni închisoare ,aplicată prin SP2039/2017 10 luni închisoare, aplicată prin SP2039/2017 În baza art.38 alin.1 Cod penal şi art.39 alin.1 lit.b Cod penal, raportat la art.40 alin.1 ?i 3 Cod penal contopeste pedepsele de 10 luni închisoare, 8 luni închisoare, 10 luni închisoare ?i 9 luni închisoare, prin aplicarea pedeapsei celei mai grele de 10 luni închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedeapse stabilite, respectiv 9 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an ?i 7 luni închisoare, ce se va executa în regim de deten?ie. În baza art.72 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa rezultantă durata re?inerii ?i arestării preventive, precum ?i perioada deja executată în baza sentinţei sus-menţionate, respectiv din 02.03.2017 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 2309/11.10.2017 şi emiterea unui nou mandat. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul par?ial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, dl. avocat I.B., în cuantum de 200 lei, se avansează din fondurile M.J. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30 martie 2018.
Hotarare 86/2018 din 30.03.2018Amână pronunţarea în cauză pentru data de 30 martie 2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.03.2018Amână pronunţarea în cauză pentru data de 16 martie 2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2018pentru emiterea adresei dispuse
Incheiere de sedinta din 11.01.2018pentru citarea inculpatului la Penitenciarul Bistriţa
Incheiere de sedinta din 07.12.2017în vederea asigurării prezenţei inculpatului
Incheiere de sedinta din 11.10.2017citarea inculpatului cu dispoziţie de transfer
Incheiere de sedinta din 07.09.2017pentru citarea inculpatulu cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 04.05.2017