C***** C****** P*** P*****
PetentC****** I***
IntimatAdmite sesizarea formulată de petenta Comuna Cacica prin primar, cu sediul în satul Pârteştii de Sus comuna Cacica judeţul Suceava, în contradictoriu cu intimatul C****** I***, domiciliat în satul Pârteştii de Sus nr.171 comuna Cacica judeţul Suceava, şi în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea de 500 lei amendă contravenţională aplicată contravenientului-intimat C****** I*** prin procesul-verbal seria PA nr.2225164 încheiat la 09.11.2015 de Poliţia Berchişeşti cu sancţiunea obligării contravenientului-intimat C****** I*** la prestarea unui număr de 50 ore de activitate în folosul comunităţii, pe care o va executa la unul din serviciile de pe lângă Primăria Comunei Cacica. Dispune emiterea mandatului de executare, conform celor sus-menţionate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gura Humorului, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică din 9 ianuarie 2017.
Hotarare 3/2017 din 09.01.2017