C*** J******** D* P***** I*******
PârâtŞ***** I**
ReclamantAdmite în parte cererea formulată de reclamantul Ş***** I**, în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** I*******, cu sediul în Slobozia, str.Lacului, nr.10, jud.Ialomiţa. Obligă pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite reclamantului prin utilizarea veniturilor realizate de aceasta, reprezentând : spor de vechime ,spor şantier, spor noapte,spor condiţii deosebite, menţionate în adeverinţa 1998/18.05.2016 emisă de Filiala CCCF Poduri Dunărene SA. Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii. Obligă pârâta către reclamant la plata diferenţelor dintre pensia recalculată potrivit prezentei sentinţe şi pensia încasată, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea la instituţia pârâta, respectiv începând cu 01.09.2016, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea apelului se depune la Tribunalul Ialomiţa – secţia civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.01. 2017.
Hotarare 151/2017 din 31.01.2017