A******** S******* S****** C***
PetentAdmite cererea formulată de petiţionara şi, în consecinţă:Ia act de modificările intervenite în actele constitutive ale A.S.S.C. conform hotărârilor adunării generale nr.1 şi 2 din 25.10.2016, atestate sub nr.23/10.11.2016, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.Dispune înregistrarea modificărilor aduse actelor constitutive ale fundaţiei în Registrul persoanelor juridice al acestei instanţe şi, în baza disp.art. 20(2) din Regulamentul privind organizarea Registrului asociaţiilor şi fundaţiilor, Registrului federaţiilor şi Registrului Naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial, dispune transmiterea de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie se afla noul sediu, respectiv JUDECĂTORIA GHERLA, a unei copii certificate de pe hotărârea judecătorească de modificare, rămasă irevocabilă, împreună cu dosarele conexate care privesc aceasta fundaţie.Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică azi, 9 decembrie 2016.
14789/2016 din 09.12.2016Amână soluţionarea cauzei pentru termenul din 9 decembrie 2016 ora 8 cam.174 în vederea citării petiţionarei cu menţiunea de a depune la dosar extrasul CF în dovedirea proprietăţii asupra imobilului în care urmează să funcţioneze noul sediu al asociaţiei.Pronunţată în şedinţa publică din 25 noiembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 25.11.2016