G**** I***********
CondamnatÎn temeiul art. 587 CPP, cu aplicarea art. 59 şi urm. CP din 1968, raportat la art. 15 alin. 2 din Constituţia României, admite cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara, în executarea pedepsei de 6 luni şi 1321 de zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 626/2013 a Judecătoriei Arad. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 643/2013 emis de Judecătoria Arad, atrăgându-i-se atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 CP din 1968. În temeiul art.272 alin. 2 CPP, dispune plata sumei de 130 de lei, reprezentând onorariu al avocatului din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. În temeiul art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.09.2016.
Hotarare 2889/2016 din 29.09.2016