S* G**** M****** S**
ReclamantS* D* P********* & A********** S**
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta S.C. GUSTA MARISAL S.R.L în contradictoriu cu pârâta S.C. GUSTA MARISAL S.R.L., având ca obiect pretenţii-valoare redusă. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 4.242,03 lei reprezentând contravaloare marfă neachitată la care se adaugă dobânda legală de la data scadenţei fiecărei facturi. Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 440 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, apelul urmând a se depune la Judecătoria Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 13.04.2017.
Hotarare 4817/2017 din 13.04.2017Amână pronunţarea la data de 13.04.2017 când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.03.2017Având în vedere dispoziţiile art. 19 raportat la art. 214 C.proc.civ. apreciind că se impune amânarea cauzei pentru respectarea principiului continuităţii şi nemijlocirii acordă termen la data de 29.03.2017.
Incheiere de sedinta din 27.02.2017