Z**** V*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 383/137/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, privind pe inculpatul Z**** V*****, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, faptă prevăzută de art.335 alin. 2 din Cod penal, a administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Z**** V*****. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu azi, 19 decembrie 2016.
Incheierefinalacamerapreliminara213/2016 din 19.12.2016