C******* A** P******** S**
DebitorÎn baza art.174 alin.2 din Legea nr.85/2014 închide procedura insolvenţei împotriva debitoarei. Dispune radierea societăţii debitoare. În baza art.179 din Legea nr.85/2014 sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE REGIONALE A FINANŢELOR PUBLICE BUCURESTI SI ADMINISTRAŢIEI FINANŢELOR PUBLICE ILFOV şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ILFOV, pentru efectuarea menţiunii şi va fi publicată în BPI. În temeiul art. 180 din Legea nr. 85/2014, descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitor şi averea sa, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va putea depune numai la Tribunalul Ilfov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.11.2017.
Hotarare 3253/2017 din 28.11.2017Amână pronunţarea la data de 28.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16 noiembrie 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.11.2017Amână pronunţarea la data de 16.11.2017. Pronunţată în şedinţă publică azi,08.11.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.11.2017pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 14.08.2017pentru continuarea procedurii şi publicarea raportului nr. 4 în BPI
Incheiere de sedinta din 07.06.2017pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 05.04.2017pentru continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 18.01.2017Dispune intrarea în faliment a debitoruluIui S.C CREATIVE ART PUBLISHER S.R.L În temeiul art. 85 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitorul are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar, obligaţia de înştiinţare a băncilor revenindu-i lichidatorului judiciar. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului, în sarcina lichidatorului judiciar. Pune în vedere debitorului faptul că este obligat să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitorul nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 1 ?i 2 şi art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii - 15 zile de la primirea notificării, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 29.01.2017; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 09.02.2017; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 07.03.2017; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 15.02.2016. Desemnează administrator judiciar provizoriu ales CII STOICA ADRIAN cu sediul în Bucureşti, Bd. Bucureştii Noi nr. 76, cl. A 12, sc. A, et. 5, ap. 22 care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 2500 lei din averea debitorului. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 ?i art.100 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor men?iona?i în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului ?i oficiului registrului comer?ului sau, după caz, registrului societă?ilor agricole ori registrului asocia?ilor ?i funda?iilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea men?iunii, instan?elor judecătore?ti în a căror jurisdic?ie se află sediul declarat la registrul comer?ului, ?i tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronun?ării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceea?i lege. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei şi de insolven?ă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribu?iei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilită?i băne?ti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalită?ilor privind men?ionarea la registrul comer?ului a reprezentan?ilor permanen?i ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen de control în ?edin?ă publică pentru analiza stadiului continuării procedurii la 18.01.2017. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Ilfov. Pronunţată in şedinţă publică azi 14.12.2016.
Incheiere finala dezinvestire 736/2016 din 14.12.2016Instanţa reţine cauza în pronunţare pe solicitarea administratorului judiciar şi acordă termen pentru continuarea procedurii la 18.01.2017. În temeiul art. 396 C Pr Civ amână pronunţarea la data de 14.12.2016 Pronunţată în şedinţă publică azi 07.12.2016
Incheiere de sedinta din 07.12.2016Admite cererea debitorului S.C CREATIVE ART PUBLISHER S.R.L cu sediul social în Comuna Vidra, sat Tunari, str. Liniştei nr. 25 P, camera 15 Jud. Ilfov. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei ?i de insolven?ă deschide procedura generală de insolvenţă împotriva debitoruluIui S.C CREATIVE ART PUBLISHER S.R.L Pune în vedere debitorului faptul că este obligat să depună în 10 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri, la dosarul cauzei, actele şi informaţiile prevăzute la art. 67 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. În cazul în care debitorul nu va depune actele şi informaţiile arătate devin aplicabile dispoziţiile art. 82 alin. 1 ?i 2 şi art. 169 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2014. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii - 15 zile de la primirea notificării, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora; b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 22.11.2016; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 03.12.2016; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 29.12.2016; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 09.12.2016. Desemnează administrator judiciar provizoriu ales CII STOICA ADRIAN cu sediul în Bucureşti, Bd. Bucureştii Noi nr. 76, cl. A 12, sc. A, et. 5, ap. 22 care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 2500 lei din averea debitorului. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 ?i art.100 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor men?iona?i în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului ?i oficiului registrului comer?ului sau, după caz, registrului societă?ilor agricole ori registrului asocia?ilor ?i funda?iilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea men?iunii, instan?elor judecătore?ti în a căror jurisdic?ie se află sediul declarat la registrul comer?ului, ?i tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronun?ării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceea?i lege. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolven?ei şi de insolven?ă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribu?iei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilită?i băne?ti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalită?ilor privind men?ionarea la registrul comer?ului a reprezentan?ilor permanen?i ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen de control în ?edin?ă publică pentru analiza stadiului continuării procedurii la 07.12.2016. Executorie. Cu apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Ilfov. Pronunţată in şedinţă publică azi 07.10.2016.
Incheiere finala dezinvestire 560/2016 din 07.10.2016Amână pronunţarea la data de 07.10.2016. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.10.2016