B*** G* V*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 2 NCpp rap. la art. 213 alin. 1 NCp, cu aplic. art. 396 alin. 10 NCp, condamnă pe inculpatul BRAN VASILE, (date), la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, faptă comisă în perioada noiembrie 2015 – aprilie 2016. În baza art. 91 NCp, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 92 NCp. În baza art. 93 alin. 1 NCp, pe durata termenului de supraveghere, condamnatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a. să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b. să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c. să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d. să comunice schimbarea locului de muncă; e. să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. a NCp, instanţa impune condamnatului obligaţia de a urma un curs de calificare profesională. În baza art. 93 alin. 3 şi 4 NCp, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile. Desemnează Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi o unitate de învăţământ din mun. Slobozia, ca entităţi din cadrul comunităţii unde urmează să execute obligaţia de a presta munca neremunerată în folosul comunităţii. În temeiul art. 404 alin. 2 NCpp, pune în vedere condamnatului dispoziţiile art. 96 NCp, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării şi executarea pedepsei. În baza art. 67 alin. 2 NCp, interzice inculpatului pe o perioadă de 3 ani, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b NCp, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 65 alin. 1 NCp, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b NCp, a cărei executare se suspendă pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale. În baza art. 399 alin. 1 NCpp rap. la art. 241 alin. 1 lit. b teza finală NCpp, constată încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpat. Constată că inculpatul BRAN VASILE a fost reţinut 24 de ore în data de 13.04.2016, arestat preventiv şi în arest la domiciliu de la data de 14.04.2016 până la data de 22.06.2016. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul BRAN VASILE, în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J. În baza art. 274 alin. 1 NCpp, obligă inculpatul la plata sumei de 600 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Hotarare 461/2016 din 22.06.2016