O*** I*** O******
ApelantB******* S*
IntimatRespinge, ca rămasă fără obiect, contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de apelantul reclamant O.I.O., cu domiciliul procesual ales la sediul SCPA H.şi A., în contradictoriu cu intimata pârâtă SC B******* S*. Cu drept de a formula plângere în termen de 3 zile de la comunicare, plângere care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23 februarie 2018.
Hotarare intermediara din 23.02.2018Amână pronunţarea hotărârii pentru data de 23.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.02.20181.1. Admite cererea formulată de apelantul-intimat O I O în contradictoriu cu intimata-apelantă SC B P SA având ca obiect îndreptarea erorii materiale strecurate în pct. 2.2.3. al dispozitivului deciziei civile nr. 1222/20 septembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 23563/211/2015 şi, în consecinţă: 1.2. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în pct. 2.2.3. al dispozitivului deciziei civile nr. 1222/20 septembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 23563/211/2015, în sensul că numărul corect al contractului de credit la care se referă acest punct 2.2.3. este ..HL 12126/12 iunie 2017" şi nu „13726/24 februarie 2006". cum din eroare s-a menţionat. 1.3. îndreptarea erorii materiale se va efectua în ambele exemplare originale ale deciziei civile nr. 1222/20 septembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 23563/211/2015. 2.1. Admite cererea formulată de apelantul-intimat O I O în contradictoriu cu intimata-apelantă SC B SA având ca obiect lămurirea pct. 2.1.3. al dispozitivului deciziei civile nr. 1222/20 septembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 23563/211/2015 şi, în consecinţă: 2.2. Stabileşte că obligaţia pârâtei intimatei-apelante SC B SA de a restitui reclamantului apelant intimat O I O toate sumele de bani percepute ca dobândă până la pronunţarea deciziei civile nr. 1222/20 septembrie 2017 care exced dobânzii rezultate din aplicarea formulei arătate la 2.1.2 are ca obiect toate sumele de bani percepute de pârâta intimata- apelantă SC B SA cu titlu de dobândă care exced dobânzii rezultate din aplicarea formulei arătate la 2.1.2. din decizia civilă nr. 1222/20 septembrie 2017. începând cu data încheierii contractului de credit ipotecar nr. 13726, 24 februarie 2006 şi până la data pronunţării deciziei civile nr. 1222. 20 septembrie 2017. Suma arătata în cuprinsul prezentului pct. 2.2 este purtătoare de dobândă: dobânda legală aferentă perioadei în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006 au fost guvernate de OG nr. 9/2000. respectiv dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011 aferentă perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006 au fost / sunt guvernate de OG nr. 13/2011. Dobânda legală / legală penalizatoare arătată în cuprinsul prezentului pct. 2.2 se va calcula pentru fiecare sumă achitată de reclamantul apelant intimat O I O excedentar dobânzii rezultate din aplicarea formulei arătate la 2.1.2. din decizia civilă nr. 1222/20 septembrie 2017 începând cu data achitării de către reclamant a sumei excedentare respective şi până la data achitării integrale de către pârâta intimata-apelantă SC B SA a obligaţiilor arătate în cuprinsul prezentului pct. 2.2. 3.1. Admite în parte cererea formulată de apelantul-intimat O I O în contradictoriu cu intimata-apelantă SC B SA având ca obiect completarea deciziei civile nr. 1222/20 septembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 23563/211/2015 şi. în consecinţă: 3.2. Dispune completarea pct. 2 al dispozitivului deciziei civile nr. 1222/20 septembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 23563/211/2015 după cum urmează: 3.3. Obligă pârâta să restituie reclamantului toate sumele de bani percepute ca dobândă până la pronunţarea prezentei hotărâri care exced dobânzii rezultate din aplicarea formulei arătate la 2.3.5. din decizia civilă nr. 1222/20 septembrie 2017 plus dobânda legală aferentă pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit de consum nr. 010CSF2071599002/8 iunie 2007 au fost guvernate de OG nr. 9/2000. respectiv plus dobânda legală penalizatoare aferentă prevăzută de art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011 pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit de consum nr. 010CSF2071590002/8 iunie 2007 au fost / sunt guvernate de OG nr. 13/2011. Dobânda legală / legală penalizatoare arătată în cuprinsul prezentului punct se va calcula prin raportare la valoarea în RON la data achitării de către reclamant a sumelor percepute ca dobândă excedentară formulei arătate la 2.3.5. în perioada cuprinsă între momentul încheierii contractului de credit de consum nr. 010CSF2071590002, 8 iunie 2007 şi până la pronunţarea deciziei civile nr. 1222, 20 septembrie 2017. Dobânda legală / legală penalizatoare arătată în cuprinsul prezentului pct. 3.3. se va calcula pentru fiecare sumă achitată de reclamantul apelant intimat O I O excedentar dobânzii rezultate din aplicarea formulei arătate la 2.3.5. din decizia civilă nr. 1222/20 septembrie 2017. începând cu data achitării de către reclamant a sumei excedentare respective şi până la data achitării integrale de către pârâta intimată-apelantă SC B SA a obligaţiilor arătate în cuprinsul prezentului pct. 3.3. 3.4. Respinge, ca neîntemeiat, capătul cererii de completare a deciziei civile nr. 1222/20 septembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 23563/211/2015 prin care reclamantul apelant intimai O I O a solicitat pronunţarea unei dispoziţii de obligare a pârâtei intimate aelante SC B SA la restituirea dobânzii legale / dobânzii legale penalizatoare cu privire la dobânda excedentară formulei de calcul arătate Ia pct. 2.2.2. din decizia civilă nr. 1222/20 septembrie 2017 cu privire la contractul de credit imobiliar nr. HL 12126/12 iunie 2007 de la dala plăţii de către reclamant a fiecărei rate şi până la data introducerii cererii de chemare în judecată. 22 decembrie 201 5. 4. Definitivă şi executorie. 5. Pronunţată în şedinţă publică, azi. 13 noiembrie 2017. Cu opinia separată a d-lui judecător I P, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererilor de îndreptare a erorii materiale, de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 1222/20 septembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Specializai Cluj în dosarul nr. 23563/211/2015 şi de completare a deciziei civile nr. 1222/20 septembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. 23563/211/2015.
Hotarare intermediara din 13.11.2017Având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 13 noiembrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.11.20171. Admite apelul formulat de apelantul-intimat O.I.O.în contradictoriu cu intimata-apelantă SC B******* S* împotriva sentinţei civile nr. 7179/22 iulie 2016 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 23563/211/2015, pe care o schimbă în parte, după cum urmează: 2. Admite în parte cererea formulată de reclamantul O.I.O.în contradictoriu cu pârâta SC B******* S* şi, în consecinţă: 2.1.1 Constată caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută parţială a clauzei cuprinse în art. 4.1 teza a 2-a, art. 4.2 teza a II-a, art. 4.3 şi art. 4.6 din contractul de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006 în măsura în care după trecerea unei perioade de 12 luni de la data primei trageri rata dobânzii variază în funcţie de indicele de referinţă stabilit de banca pârâtă pentru creditele ipotecare acordate în RON, indice de referinţă care se stabileşte în funcţie de costul surselor de finanţare şi evoluţia dobânzii la creditele ipotecare de pe piaţa bancară din România, indice care se publică în presă şi se afişează la sediile unităţilor teritoriale ale băncii pârâte. Pe cale de consecinţă: 2.1.2. Obligă pârâta să utilizeze în relaţia cu reclamantul, în desfăşurarea relaţiilor contractuale guvernate de contractul de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006, formula de calcul al dobânzii ROBOR/ROBID 3M + marja băncii (= 6,9% p.a. – ROBOR/ROBID 3M la data de 24 februarie 2006) începând cu data încheierii contractului, 24 februarie 2006 şi până la finalizarea relaţiilor contractuale guvernate de contractul de de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006. 2.1.3. Obligă pârâta să restituie reclamantului toate sumele de bani percepute ca dobândă până la pronunţarea prezentei hotărâri care exced dobânzii rezultate din aplicarea formulei arătate la 2.1.2 plus dobânda legală aferentă pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006 au fost guvernate de OG nr. 9/2000, respectiv plus dobânda legală penalizatoare aferentă prevăzută de art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011 pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006 au fost / sunt guvernate de OG nr. 13/2011. 2.1.4. Constată caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.11. lit. a din contractul de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006 referitoare la comisionul de acordare şi gestiune de 2,5% din valoarea creditului. 2.1.5. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 7.500,00 lei reprezentând comisionul de acordare şi gestiune de 2,5% din valoarea creditului, plus dobânda legală aferentă pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006 au fost guvernate de OG nr. 9/2000, respectiv plus dobânda legală penalizatoare aferentă prevăzută de art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011 pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006 au fost / sunt guvernate de OG nr. 13/2011. Dobânda legală / legală penalizatoare arătată în prezentul aliniat se va calcula de la data plăţii de către reclamant a comisionului de acordare şi gestiune şi până la data restituirii sale de către pârâtă. 2.2.1. Constată caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută parţială a clauzei cuprinse în art. 4.1, 4.3. teza I, 4.4, 4.7, 4.10 din contractul de credit imobiliar nr. HL 12126/12 iunie 2007 în măsura în care rata dobânzii variază în funcţie de indicele de referinţă stabilit de banca pârâtă pentru creditele imobiliare acordate în CHF, indice de referinţă care se stabileşte în funcţie de costul surselor de finanţare şi evoluţia dobânzii la creditele imobiliare de pe piaţa bancară din România, indice care se publică în presă şi se afişează la sediile unităţilor teritoriale ale băncii pârâte. Pe cale de consecinţă: 2.2.2. Obligă pârâta să utilizeze în relaţia cu reclamantul, în desfăşurarea relaţiilor contractuale guvernate de contractul de credit imobiliar nr. HL 12126/12 iunie 2007, inclusiv în ceea ce priveşte dobânda penalizatoare, ca bază de calcul, formula de calcul al dobânzii LIBOR CHF 3M + marja băncii (= 5,35% p.a. – LIBOR CHF 3M la data de 12 iunie 2007) începând cu data încheierii contractului, 12 iunie 2007 şi până la finalizarea relaţiilor contractuale guvernate de contractul de credit imobiliar nr. HL 12126/12 iunie 2007. 2.2.3. Obligă pârâta să restituie reclamantului toate sumele de bani percepute ca dobândă până la pronunţarea prezentei hotărâri care exced dobânzii rezultate din aplicarea formulei arătate la 2.2.2 plus dobânda legală aferentă pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006 au fost guvernate de OG nr. 9/2000, respectiv plus dobânda legală penalizatoare aferentă prevăzută de art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011 pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006 au fost / sunt guvernate de OG nr. 13/2011. Dobânda legală / legală penalizatoare arătată în prezentul aliniat se va calcula prin raportare la valoarea în RON la data plăţii a sumelor percepute ca dobândă până la pronunţarea prezentei hotărâri, care exced dobânzii rezultate din aplicarea formulei arătate la 2.2.2. Dobânda legală / legală penalizatoare arătată în prezentul aliniat se va calcula de la data introducerii de către reclamant a cererii de chemare în judecată, 22 decembrie 2015 şi până la data restituirii sumelor de bani percepute ca dobândă până la pronunţarea prezentei hotărâri care exced dobânzii rezultate din aplicarea formulei arătate la 2.2.2 de către pârâtă. 2.2.4. Constată caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.12. lit. b din contractul de credit imobiliar nr. HL 12126/12 iunie 2007 referitoare la comisionul de administrare lunară a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului. 2.2.5. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma percepută cu titlu de comision de administrare lunară a creditului de 0,10% aplicat la valoarea soldului creditului, calculat până la data pronunţării prezentei decizii, plus dobânda legală aferentă pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit imobiliar nr. HL 12126/12 iunie 2007au fost guvernate de OG nr. 9/2000, respectiv plus dobânda legală penalizatoare aferentă prevăzută de art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011 pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit imobiliar nr. HL 12126/12 iunie 2007au fost / sunt guvernate de OG nr. 13/2011. Dobânda legală / legală penalizatoare arătată în prezentul aliniat se va calcula prin raportare la valoarea în RON la data plăţii a sumelor percepute cu titlu de comision de administrare lunară a creditului. Dobânda legală / legală penalizatoare arătată în prezentul aliniat se va calcula de la data introducerii de către reclamant a cererii de chemare în judecată, 22 decembrie 2015 şi până la data restituirii sumelor de bani percepute cu titlu de comision de administrare lunară a creditului până la pronunţarea prezentei hotărâri de către pârâtă. 2.2.6. Constată caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută parţială a clauzelor cuprinse în art. 7.1 şi 7.3 din contractul de credit imobiliar nr. HL 12126/12 iunie 2007 în măsura în care impun reclamantului să asigure imobilul care formează garanţia pârâtei la un asigurator agreat de pârâtă. 2.2.7. Constată caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 9.3 din contractul de credit imobiliar nr. HL 12126/12 iunie 2007, care permite pârâtei să declare scadente anticipat toate obligaţiile din prezentul contract în cazul în care împrumutatul reclamant are alte obligaţii faţă de banca pârâtă care nu au fost onorate la termen şi au fost declarate scadente, considerându-se această situaţie un caz de culpă conform contractului de credit imobiliar nr. HL 12126/12 iunie 2007 (cross default). 2.3.1. Constată caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută a clauzei cuprinse în art. 4.1 alin. 2 teza I din contractul de credit de consum nr. 010CSF2071590002/8 iunie 2007, referitoare la comisionul de acordare a creditului de 2,5% din valoarea creditului şi la comisionul de administrare lunară a creditului de 0,3% aplicat la valoarea soldului creditului. 2.3.2. Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 250,00 CHF reprezentând comisionul de acordare de 2,5% din valoarea creditului, plus dobânda legală aferentă pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006 au fost guvernate de OG nr. 9/2000, respectiv plus dobânda legală penalizatoare aferentă prevăzută de art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011 pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit de consum nr. 010CSF2071590002/8 iunie 2007 au fost / sunt guvernate de OG nr. 13/2011. Dobânda legală / legală penalizatoare arătată în prezentul aliniat se va calcula de la data plăţii de către reclamant a comisionului de acordare şi până la data restituirii sale de către pârâtă. Dobânda legală / legală penalizatoare arătată în prezentul aliniat se va calcula prin raportare la valoarea în RON la data plăţii a sumei percepute cu titlu de comision de acordare de 2,5% din valoarea creditului. 2.3.3. Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele reprezentând comisionul de administrare lunară a creditului de 0,3% aplicat la valoarea soldului creditului percepute de la momentul încheierii contractului de credit de consum nr. 010CSF2071590002/8 iunie 2007 şi până la data pronunţării prezentei decizii, plus dobânda legală aferentă pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit ipotecar nr. 13726/24 februarie 2006 au fost guvernate de OG nr. 9/2000, respectiv plus dobânda legală penalizatoare aferentă prevăzută de art. 3 alin. 2 din OG nr. 13/2011 pentru perioada în care raporturile contractuale dintre părţi în temeiul contractului de credit de consum nr. 010CSF2071590002/8 iunie 2007 au fost / sunt guvernate de OG nr. 13/2011. Dobânda legală / legală penalizatoare arătată în prezentul aliniat se va calcula de la data plăţii de către reclamant a fiecărui comision de administrare lunară a creditului de 0,3% aplicat la valoarea soldului creditului şi până la data restituirii sale de către pârâtă. Dobânda legală / legală penalizatoare arătată în prezentul aliniat se va calcula prin raportare la valoarea în RON la data plăţii a sumei percepute cu titlu de comision de administrare lunară a creditului. 2.3.4. Constată caracterul abuziv şi, pe cale de consecinţă, nulitatea absolută parţială a clauzei cuprinse în art. 4.1 din contractul de credit de consum nr. 010CSF2071590002/8 iunie 2007 în măsura în care rata dobânzii variază la discreţia băncii pârâte. Pe cale de consecinţă: 2.3.5. Obligă pârâta să utilizeze în relaţia cu reclamantul, în desfăşurarea relaţiilor contractuale guvernate de contractul de credit de consum nr. 010CSF2071590002/8 iunie 2007, inclusiv în ceea ce priveşte dobânda penalizatoare, ca bază de calcul, formula de calcul al dobânzii LIBOR CHF 3M + marja băncii (= 7,95% p.a. – LIBOR CHF 3M la data de 8 iunie 2007) începând cu data încheierii contractului, 8 iunie 2007 şi până la finalizarea relaţiilor contractuale guvernate de contractul de credit de consum nr. 010CSF2071590002/8 iunie 2007. 2.4.1. Menţine, ca urmare a aplicării principiului „non reformatio in pejus”, următoarele dispoziţii ale sentinţei civile nr. 7179/22 iulie 2016 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 23563/211/2015: „Respinge, ca fiind neîntemeiate, pretenţiile reclamantului privind constatarea caracterului abuziv şi, pe cale de consecinţă, a nulităţii absolute ce caracterizează actul adiţional nr. 1/11 februarie 2011 la contractul de credit imobiliar nr. HL 12126/12 iunie 2007 (condiţii speciale de creditare şi condiţii generale de creditare) în întregul său, precum şi a următoarelor clauze inserate prin actul adiţional nr. 1/11 februarie 2011 în contractul de credit imobiliar nr. HL 12126/12.06.2007: pct. 2.2, 2.3, 2.5 subpunctele 2.5.3, 2.54, 2.5.5 şi 2.6. Constată că este abuzivă şi nu poate produce efecte asupra consumatorului clauza stipulată prin art. 2.4 din condiţiile speciale de creditare ale actului adiţional nr. 1/11 februarie 2011 la contractul de credit imobiliar nr. HL 12126/12 iunie 2007, privind obligaţia împrumutatului de plată a unei dobânzi penalizatoare majorate cu 2% faţă de valoarea ratei de dobândă curentă. Înlătură clauza contractuală constatată ca fiind abuzivă şi dispune derularea în continuare a actului adiţional nr. 1/11 februarie 2011 la contractul de credit imobiliar nr. HL 12126/12 iunie 2007, încheiat între reclamant şi pârâta B******* S*, fără incidenţa acestei prevederi contractuale.” 2.5. Obligă pârâta SC B******* S* să plătească reclamantului O.I.O.suma de 5.000,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă. 3. Obligă intimata-apelantă SC B******* S* să plătească apelantului-intimat O.I.O.suma de 4.000,00 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. Definitivă şi executorie. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20 septembrie 2017. PREŞEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, Flavius-Iancu MOŢU Iulian PĂCURAR Claudiu GLIGAN Cu opinia separată a d-lui judecător IULIAN PĂCURAR, în sensul respingerii ca nefondat a apelului formulat de apelantul-intimat O.I.O. în contradictoriu cu intimata-apelantă SC B******* S* împotriva sentinţei civile nr. 7179/22 iulie 2016 pronunţate de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 23563/211/2015 şi a păstrării în întregime a hotărârii pronunţate de prima instanţă. JUDECĂTOR, Iulian PĂCURAR
Hotarare 1222/2017 din 20.09.2017Amână pronunţarea deciziei pentru data de 20.09.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2017Amână cauza în vederea îndeplinirii procedurii legale de citare cu intimata.
Incheiere de sedinta din 12.06.2017Amână cauza, având în vedere faptul că la deliberare a apărut o divergenţă între judecătorii ce au constituit prezentul complet.
Incheiere de sedinta din 29.05.2017Anulează, cu majoritate de voturi, apelul formulat de către apelanta SC B SA , împotriva sentinţei civile nr. 7179/22 iulie 2016, pronunţată de către Judecătoria Cluj-Napoca, în contradictoriu şi cu intimatul O I O, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a apelantei. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 mai 2017. Cu opinia separată a judecătorului I P, în sensul respingerii excepţiei, ca neîntemeiată.
Hotarare intermediara din 15.05.2017Deliberând, retine că se impune solutionarea cu prioritate a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant în ceea ce o priveşte pe apelanta BANCPOST S.A., invocată din oficiu, fată de excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei BANCPOST S.A., invocată de intimatul OANĂ ILIE OLIVIAN, verificarea calitătii procesuale active a apelantei putând avea loc doar dacă tribunalul a fost legal învestit cu solutionarea apelului de către o persoană având calitatea de reprezentant a apelantei respective. Având în vedere faptul că la deliberare a apărut o divergenţă între judecătorii ce au constituit prezentul complet, cu privire la solutia asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant în ceea ce o priveşte pe apelanta BANCPOST S.A., invocată din oficiu, prin raportare la dispoziţiile art. 399 Cod proc.civ.,DISPUNE:Se impune solutionarea cu prioritate a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant în ceea ce o priveşte pe apelanta BANCPOST S.A., invocată din oficiu, fată de excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei BANCPOST S.A., invocată de intimatul OANĂ ILIE OLIVIAN. Reluarea dezbaterilor asupra chestiunilor rămase în divergenţă, stabilind termen pentru data de 15 mai 2017, sala 249, ora 11,00, cu citarea tuturor părţilor, cu menţiunea „pentru reluarea dezbaterilor asupra chestiunilor rămase în divergenţă” şi cu menţionarea chestiunilor rămase în divergenţă, respectiv ”cu privire la solutia asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant în ceea ce o priveşte pe apelanta BANCPOST S.A.”, soluţionarea cererii urmând să se facă în baza dispoziţiilor art. 111 alin. 9 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 1.375/2015 şi prin raportare la Hotărârea nr. 6/13 octombrie 2014 a Colegiului de conducere al Tribunalului Specializat Cluj, cu includerea în completul de judecată a judecătorului aflat pe planificarea de permanenţă aferentă datei la care se vor relua dezbaterile.
Incheiere de sedinta din 24.04.2017Amână pronunţarea hotărârii asupra excepţiilor pentru data de 24.04.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.04.2017Pune în vedere apelantei B. S.A. să completeze taxa judiciară de timbru cu suma de 205,82 lei, sub sancţiunea anulării apelului.Stabileşte în sarcina apelantei B. S.A. obligaţia de a depune la dosar dovada calităţii de reprezentant a persoanelor semnatare a apelului, în condiţiile art. 151 Cod procedură civilă, inclusiv extras din Registrul Comerţului în ceea ce-o priveşte şi delegaţie în original pentru consilierii juridici, dacă este cazul.Se va cita apelanta B. S.A.cu menţiunea de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 205,82 lei, sub sancţiunea anulării apelului şi menţiunea de a depune la dosar dovada calităţii de reprezentant a persoanelor semnatare a apelului, în condiţiile art. 151 Cod procedură civilă, inclusiv extras din Registrul Comerţului în ceea ce-o priveşte şi delegaţie în original pentru consilierii juridici, dacă este cazul.Amână soluţionarea cauzei pentru data de 10 aprilie 2017, sala 249, ora 11:00, termen dat în cunoştinţă intimatului prin reprezentant.Cu drept de reexaminare în ceea ce priveşte modul de calcul a taxei judiciare de timbru aferentă apelului declarat de apelanta B. S.A. în termen de 3 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 februarie 2017.
Incheiere de sedinta din 13.02.2017