G*** R*******
InculpatÎn temeiul art. 485 alin. 1 lit. a C. proc. pen., admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara cu inculpatul GAVA RAFFAELLO, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 96 alin. 1 din Legea nr. 504/2002, obiect al cauzei penale nr. 2352/P/2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. În temeiul art. 96 alin. 1 din Legea nr. 504/2002, rap. la rat. 61 alin. 4 lit. b C. pen. şi la art. 480 alin. 4 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul GAVA RAFFAELLO, la pedeapsa amenzii penale de 120 zile-amendă, cuantumul unei zile de amendă fiind de 50 lei, urmând ca inculpatul să achite suma de 6000 (şase mii) lei, pentru săvârşirea infracţiunii de transmisie a serviciilor de programe de radiodifuziune fără licenţă de emisie sau licenţă de utilizare a frecvenţelor radio în sistem digital terestru. Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor neexecutării pedepsei amenzii, cu rea-credinţă, în tot sau în parte, în sensul înlocuirii zilelor-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În temeiul art. 487 lit. a C. proc. pen., rap. la art. 404 alin. 4 lit. d C. proc. pen. şi la art. 112 alin. 1 lit. b C. pen., dispune confiscarea tuturor componentelor instalaţiei de emisie radio ridicate de la inculpatul Gava Raffaello, bunuri aflate la Camera de corpuri delicte a IPJ Timiş, conform dovezii seria H nr. 0190938 din data de 15.03.2016 (fila 67 dosar u.p.), respectiv un telefon mobil marca Sony Xperia,, YT9107WSWN, 35575705-522103-6, un cablu audio stereo jack -2xRCA, un emi?ător fabricat industrial, de dimensiuni mici, având inscrip?ionat fabricantul „PREMIUM” ?i tipul „CZE-15B”, cu ie?ire de radiofrecven?ă las un conector tip TNC, un alimentator universal de laptop cu putere de 72 W, marcaj CE prezent (NTS 72W Eup 12-24), cablu standard de radiofrecven?ă cu impedan?a de 50? de tip RG 58, o piesă bază de prindere antenă de aproximativ 25 cm, doi supor?i metalici pentru prinderea antenei p e un plan cilindric şi o antenă tip ground plane, fabricant „FMUSER International GROUP INC”, model „GP100”, cu capăt de monopol pentru acord pe frecven?a de 107 MHz (antena mai avea încă patru accesorii - termina?ii de monopol care acopereau toată banda FM de radiodifuziune). În temeiul art. 275 alin. 2 C. proc. pen., obligă pe inculpatul Gava Raffaello la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 272 alin. 1 C. proc. pen., dispune plata sumei de 115 lei, reprezentând onorariul parţial al avocatului din oficiu, Iuhos Iosif Lenard, din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01.11.2016.
Hotarare 3562/2016 din 01.11.2016Amână pronunţarea la data de 01.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2016