C****** Ş*****
InculpatB****** M*****
InculpatT****** D**
Parte civilăC******* A**
Parte civilăA****** D**** C*******
Parte civilăIn baza art. 244 al 1 şi 2 Cp cu aplic art. 35 Cp (24 acte materiale), art. 41 al 1 Cp rap la art. 43 al 5 Cp şi art. 375 – art. 396 al 10 Cpp condamnă inculpatul C****** Ş***** la 5 ani închisoare pe care o va executa împreună cu pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev de art. 65 al 1 rap la art 66 al 1 lit a, b, d Cp. In baza art. 66 al 1 lit a, b, d Cp interzice inculpatului pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege. In baza art. 244 al 1 şi 2 Cp cu aplic art. 35 Cp (22 acte materiale), art. 41 al 1 Cp şi art. 375 – art. 396 al 10 Cpp condamnă inculpatul B****** M***** la 9 luni închisoare. În baza art. 96 al 4 Cp revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin SP 2059/12.11.2012 a Judecătoriei Braşov rămasă definitivă prin DP 394/R/03.04.2013 a Curţii de Apel Braşov. În baza art. 43 al 1 Cp adaugă la pedeapsa în cauză pedeapsa revocată urmând ca inculpatul B****** M***** să execute pedeapsa de 3 ani şi 3 luni închisoare împreună cu pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev de art. 65 al 1 rap la art 66 al 1 lit a, b, d Cp. In baza art 66 al 1 lit a, b, d Cp interzice inculpatului pe o perioadă de 5 ani dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a alege. Ia act că inculpatul B****** M***** s-a împăcat cu părţile civile Simon Viorel Marin şi Chereş Sorinel, în urma plăţii integrale a pretenţiilor civile formulate de către aceştia. In baza art. 19/397 C.pr.pen. admite acţiunile civile exercitate de părţile civile Tămăşan Dan şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 1.000 lei, daune materiale. Chibzui Ana şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 150 euro echivalent în lei la data plăţii, daune materiale. Abrudan Diana-Cătălina şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 150 euro echivalent în lei la data plăţii, daune materiale. Gal Claudiu Dan şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 1.000 lei, daune materiale. Cosma Silvia şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 1.000 lei, daune materiale. Rad Ioan şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 1.000 lei, daune materiale. Harakaly Iosif şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 1.000 lei, daune materiale. Moşneag Petru şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 1.000 lei, daune materiale. Conţ Marin şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 1.000 lei, daune materiale. Bundaş Simona şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 1.000 lei, daune materiale. Nistor Toriţa Samoilă şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 500 euro, echivalent în lei la data plăţii, daune materiale. Codarcea Gheorghe şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 150 euro, echivalent în lei la data plăţii, daune materiale. Venter Cristian Nicolae şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 150 euro, echivalent în lei la data plăţii, daune materiale. Sevestrian Antonela Teodora şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 150 euro, echivalent în lei la data plăţii, daune materiale. Cîndea Marin şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 150 euro, echivalent în lei la data plăţii, daune materiale. Romilă Isidor Eduard şi obligă inculpaţii, în solidar, la plata către aceasta a sumei de 1.200 lei, daune materiale. Ia act că persoana vătămată Roşca Marius Laurenţiu nu s-a constituit parte civilă. Ia act că inculpatul B****** M***** a achitat fiecăreia dintre părţile civile Ardelean Augustin Petru, Dodoi Constantin, Teiuşean Olimpiu Vasile, Vinţan Alexandru şi Rad Cristina Maria suma de 1.000 lei, daune materiale. In baza art. 274 al. 2 C.pr.pen. obligă fiecare inculpat la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul avoca?ilor din oficiu Pavel Roxana Iuliana şi Pop Cristian, in suma de 690 lei pentru fiecare, se avansează din FMJ. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.02.2021.
Hotarare 139/2021 din 11.02.2021Amână pronunţarea pentru data de 11.02.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.01.2021Amână pronunţarea pentru data de 28.01.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2021Amână pronunţarea pentru data de 21.01.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2021Amână judecarea cauzei pentru data de 14.01.2021, complet P4, sala 167, ora 8:30, pentru când inculpaţii şi persoanele vătămate Şimon Viorel Martin, Chereş Sorinel, Teiuşan Olimpiu Vasile, Vintan Alexandru, Harakaly Iosif, Rad Ioan, Codarcea Gheorghe, Conţ Marin, Abrudan Diana, Moşneag Petru, C******* A**, Gal Claudiu Dan, Cosma Silvia, Ardelean Augustin Petru şi Dodoi Constantin au termenul în cunoştinţă. Se citează restul părţilor civile. Emite mandat de aducere pe numele inculpatului B****** M*****. Pune în vedere inculpatului Bradean Mircea să se prezinte la termenul de judecată acordat în vederea audierii ori, în măsura imposibilităţii de prezentare, să depună la dosar o declaraţie notarială cu privire la eventualele împăcări realizate, cu privire la acordul acestuia privind judecarea în procedura simplificată, prev. de art. 375 Cpp, şi cu privire la acordul acestuia în privinţa prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii. Pronunţată în şedinţa publică din data de 03.12.2020.
Incheiere de sedinta din 03.12.2020VICIU DE PROCEDURA
Incheiere de sedinta din 25.06.2020REZOLUŢIE 30.04.2020 Având în vedere prevederile art. 43 al. 2 din Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României şi prevederile art. 63 al. 11 din Decretul nr. 240/14.04.2020 privind instituirea stării de urgen?ă pe teritoriul României, potrivit cărora procesele aflate în curs pe rolul instan?elor de judecată, inclusiv cele aflate în procedura de cameră preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgen?ă Fixează termen administrativ (de control) la data de 25.06.2020 cu reluarea procedurii de citare şi a dispozi?iilor din ultima încheiere pronun?ată, sau după caz, în vederea efectuării actelor de procedură, Prezenta rezolu?ie se operează în sistemul Ecris Judecător
Rezolutie din 30.04.2020pentru împăcare
Incheiere de sedinta din 20.02.2020fata de lipsa de procedură amana cauza
Incheiere de sedinta din 28.11.2019fata de viciul de procedura
Incheiere de sedinta din 10.10.2019in vederea obtinerii fisei de cazier judiciar a inculpatului Cioanca Ştefan
Incheiere de sedinta din 06.06.2019termen pentru impacare
Incheiere de sedinta din 04.04.2019fata de lipsa de procedura
Incheiere de sedinta din 28.02.2019in vederea realizarii unor eventuale impacari
Incheiere de sedinta din 13.12.2018pentru a da posibilitatea inculpatului B****** M***** sa realizeze impacari
Incheiere de sedinta din 01.11.2018viciu de procedura cu partile civile
Incheiere de sedinta din 20.09.2018pentru a da posibilitatea inculpatilor sa realizeze eventuale impacari
Incheiere de sedinta din 24.05.2018fata de lipsa inculpatilor
Incheiere de sedinta din 12.04.2018fata de lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 15.02.2018pentru depunerea de inscrisuri
Incheiere de sedinta din 16.11.2017lipsa procedura
Incheiere de sedinta din 05.10.2017