Dosar 2366/257/2014 din 20.01.2016

revendicare imobiliară despăgubiri


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2366/257/2014
Data dosar:
20.01.2016
Instanta:
Tribunalul Sibiu
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
revendicare imobiliară despăgubiri
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.04.2019 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Schimbat în parte

    Admite apelul formulat de pârâta Societatea Electrica Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Sud SA-SDEE Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 1717/07.10.2015 pronunţată de Judecătoria Mediaş, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanţii B**** C*********, B**** F****** şi Bălan Elena în contradictoriu cu pârâtele Societatea Electrica Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Sud SA şi U**** E******** M*****. Respinge apelul formulat de reclamanţii B**** C********* şi B**** F****** împotriva sentinţei civile nr. 1717/07.10.2015 pronunţată de Judecătoria Mediaş. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.04.2019.

    Hotarare 349/2019 din 15.04.2019
  • Sedinta din data de 11.04.2019 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea hotărârii la data de 15.04.2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.04.2019
  • Sedinta din data de 28.03.2019 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 11.04.2019, pentru a se achita diferenta de onorariu pentru expert.

    Incheiere de sedinta din 28.03.2019
  • Sedinta din data de 28.02.2019 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 28.03.2019, pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 28.02.2019
  • Sedinta din data de 17.01.2019 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    la 28.02.2019 - ultim termen pentru efectuarea lucrării de către expertul desemnat

    Incheiere de sedinta din 17.01.2019
  • Sedinta din data de 15.11.2018 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 17.01.2019, sala C, ora 09,00, pentru a se repeta adresa către expert.

    Incheiere de sedinta din 15.11.2018
  • Sedinta din data de 27.09.2018 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 15.11.2018, pentru a se efectua adresă către apelanta pârâta, cu solicitarea de a transmite toate datele solicitate de către expert, în vederea realizării raportului de expertiză. Se va efectua adresă către expert.

    Incheiere de sedinta din 27.09.2018
  • Sedinta din data de 07.06.2018 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 27.09.2018, pentru a se efectua adresă către expert.

    Incheiere de sedinta din 07.06.2018
  • Sedinta din data de 26.04.2018 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 07.06.2018, pentru a se repeta adresa către expert.

    Incheiere de sedinta din 26.04.2018
  • Sedinta din data de 28.02.2018 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 26.04.2018, pentru a se depune la dosar raportul de expertiză. Se va efectua adresă către BLE Sibiu, cu menţiunea de a transfera onorariul expertului in contul acestuia.

    Incheiere de sedinta din 28.02.2018
  • Sedinta din data de 11.01.2018 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 28.02.2018, pentru a se repeta adresa către expert, căruia i se vor comunica datele de contact ale părţilor.

    Incheiere de sedinta din 11.01.2018
  • Sedinta din data de 09.11.2017 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 11 ianuarie 2017 fată de lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 09.11.2017
  • Sedinta din data de 14.09.2017 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 9 noiembrie 2017 pentru efectuarea raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 14.09.2017
  • Sedinta din data de 08.06.2017 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 14.09.2017, sala C, ora 09.00, în vederea efectuării de demersuri pentru a se identifica un expert tehnic judiciar cu specialitatea necesară pentru a răspunde obiectivelor expertizei.

    Incheiere de sedinta din 08.06.2017
  • Sedinta din data de 04.05.2017 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 08.06.2017, sala C, ora 09.00, pentru studiul raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 04.05.2017
  • Sedinta din data de 23.03.2017 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 04.05.2017, sala C, ora 09.00, faţă de lipsa expertizei încuviinţate a fi efectuată în cauză şi având în vedere cererea de amânare formulată de expertul desemnat.

    Incheiere de sedinta din 23.03.2017
  • Sedinta din data de 12.01.2017 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 23.03.2017, sala C, ora 09.00, faţă de lipsa expertizei încuviinţate a fi efectuată în cauză şi având în vedere cererea de amânare formulată de expertul desemnat.

    Incheiere de sedinta din 12.01.2017
  • Sedinta din data de 23.11.2016 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 12.01.2017, sala C, ora 09.00, faţă de lipsa expertizei încuviinţate a fi efectuată în cauză şi având în vedere cererea de amânare formulată de expertul desemnat.

    Incheiere de sedinta din 23.11.2016
  • Sedinta din data de 06.10.2016 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 23.11.2016, sala C, ora 09.00, în vederea întocmirii expertizei încuviinţate în cauză, faţă de înlocuirea expertului desemnat să efectueze lucrarea.

    Incheiere de sedinta din 06.10.2016
  • Sedinta din data de 08.09.2016 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 06.10.2016, sala C, ora 09.00, în vederea întocmirii expertizei încuviinţate în cauză, faţă de înlocuirea expertului desemnat iniţial.

    Incheiere de sedinta din 08.09.2016
  • Sedinta din data de 25.05.2016 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 08.09.2016 faţă de lipsa raportului la expertiză încuviinţat a fi efectuat în cauză.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2016
  • Sedinta din data de 07.04.2016 la ora 09:00

    Complet: Apel 6
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată la data de 25.05.2016, sala C, ora 09.00, în vederea administrării probelor încuviinţate.

    Incheiere de sedinta din 07.04.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD