Dosar 2366/98/2016 din 25.11.2016

recalculare pensie


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2366/98/2016
Data dosar:
25.11.2016
Instanta:
Tribunalul Ialomița
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
recalculare pensie
Categorie:
Asigurari sociale
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.01.2017 la ora 08:30

    Complet: Complet 5 Fond AS LM
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamantul Z****** I**, în contradictoriu cu pârâta C*** J******** D* P***** I*******. Obligă pârâta să emită o nouă decizie de recalculare a drepturilor de pensie cuvenite reclamantului prin utilizarea veniturilor realizate de aceasta, reprezentând : spor de vechime ,spor condiţii grele, spor periculoase, menţionate în adeverinţa F1/6/707/2016 emisă de Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă CFR MARFĂ S.A. Bucureşti –Serv.Financiar. Respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii. Obligă pârâta către reclamant la plata diferenţelor dintre pensia recalculată potrivit prezentei sentinţe şi pensia încasată, începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată cererea la instituţia pârâta, respectiv începând cu 01.10.2016, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea apelului se depune la Tribunalul Ialomiţa – secţia civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.01. 2017.

    Hotarare 82/2017 din 25.01.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD