Dosar 236/86/2016/a1 din 19.01.2016

măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 236/86/2016/a1
Data dosar:
19.01.2016
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră preliminară
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 23.03.2016 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Încheiere

    În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 82/P/2012 din 15.01.2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava privind pe inculpatul FRANCIUC MIRCEA, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul FRANCIUC MIRCEA, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: evaziune fiscală, comisă prin omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din Lg. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 din Cod penal (1968) şi art. 5 alin. 1 Cod penal şi evaziune fiscală, comisă prin refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somaţie, prev. şi ped. de art. 4 din Lg. 241/2005, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal din 1968. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu, azi 23 martie 2016.

    din 23.03.2016
  • Sedinta din data de 18.03.2016 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Cu privire la verificarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 82/P/2012 din 15.01.2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava privind pe inculpatul FRANCIUC MIRCEA, instanţa se va pronunţa la data de 23 martie 2016.

    Incheiere de sedinta din 18.03.2016
  • Sedinta din data de 04.03.2016 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Termen 18.03.2016, ora 9,00 (lipsă procedură cu partea responsabilă civilmente)

    Incheiere de sedinta din 04.03.2016
  • Sedinta din data de 19.02.2016 la ora 9:00

    Complet: C2F
  • Amână cauza

    Termen: 4.03.2016, ora 9,00 (ca urmare a cererii de amânare a judecării cauzei formulată de inc Franciuc Mircea şi a cererii părţii civile de introducere în cauză a părţii responsabile civilmente SC Terra Silva 4 Olt SRL)

    Incheiere de sedinta din 19.02.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD