A******** N* I**
ReclamantS* A****** S****** R**** I********* I**** B********
PârâtS* A****** S****** R**** I********* I**** B********
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Rowex Insolvency IPURL Bucureşti, invocată din oficiu. Respinge acţiunea, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16.01.2018, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Hotarare 164/2018 din 16.01.2018Amână pronunţarea la data de 16.01.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 11.01.2018, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.01.2018Dispune, din oficiu, interogarea bazei de date accesibilă instanţei, ONRC, cu privire la situaţia juridică actuală a societăţii pârâte, respectiv dacă mai există ca persoană juridică sau dacă are vreun succesor în drepturi, precum şi cu privire la sediul acesteia şi la calitatea pe care a avut-o ROWEX INSOLVENCY IPURL BUCUREŞTI, faţă de această societate. Prorogă discutarea răspunsului expertului. Amână judecarea cauzei la data de 11.01.2018. Se citează pârâta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Decembrie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 14.12.2017Se revine cu adresă către expertul Stoian Alexandra în sensul efectuării şi depunerii la dosar a raportului de expertiză, cu respectarea disp. art. 335-336 NCpc. Amână judecarea cauzei la data de 14.12.2017, în vederea administrării probei cu expertiză. Se citează pârâta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Octombrie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 05.10.2017Constată intervenită sancţiunea decăderii pârâtei din dreptul de a administra proba cu expertiză contabilă, încuviinţată prin încheierea de şedinţă din data de 23.03.2017. Dispune, din oficiu, efectuarea unui raport de expertiză contabilă care să stabilească, pe baza actelor de la dosarul cauzei şi a actelor care vor fi puse la dispoziţia expertului de către pârâtă sau alte unităţi, salariile brute şi sporurile de care a beneficiat reclamantul, în perioadele în care a fost angajat la AGREMIN SA, astfel cum sunt indicate aceste perioade prin acţiunea precizată, urmând a avea în vedere expertul actele normative aplicabile pentru perioadele respective. Menţine pentru efectuarea expertizei, pe expertul contabil Stoian Alexandra, deja numit pentru efectuarea lucrării, prin încheierea de şedinţă din data de 23.03.2017. Menţine onorariul provizoriu de expert în sumă de 500 lei, stabilit prin încheierea de şedinţă din data de 23.03.2017, în sarcina reclamantului. Adresele către expert şi către Biroul Local de Expertize Judiciare se vor emite numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu pentru expert. Amână judecarea cauzei la data de 05.10.2017. Se citează pârâta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 iunie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 29.06.2017Amână judecarea cauzei la data de 29.06.2017, în vederea îndeplinirii în mod legal a procedurii de citare. Se revine cu adresă către pârâtă prin care i se va pune în vedere să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu către expert, în sumă de 500 de lei, având în vedere încuviinţarea la termenul anterior de judecată, a probei cu expertiză contabilă. Se citează pârâta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 mai 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 18.05.2017Califică ”întâmpinarea” depusă la dosarul cauzei, de către reclamant, la data de 20.03.2017, ca fiind o modificare a acţiunii şi constată intervenită sancţiunea decăderii reclamantului din dreptul de a-şi modifica cererea de chemare în judecată la acest termen de judecată. Încuviinţează proba cu expertiză solicitată de pârâtă şi dispune efectuarea unui raport de expertiză contabilă care să stabilească, pe baza actelor de la dosarul cauzei şi a actelor care vor fi puse la dispoziţia expertului de către pârâtă sau alte unităţi, salariile brute şi sporurile de care a beneficiat reclamantul, în perioadele în care a fost angajat la AGREMIN SA, astfel cum sunt indicate aceste perioade prin acţiunea precizată, urmând a avea în vedere actele normative aplicabile pentru perioadele respective. Numeşte expert contabil prin tragere la sorţi pe dna. Stoian Alexandra. Fixează onorariul provizoriu de expert în suma de 500 lei, în sarcina pârâtei, având în vedere disp. art. 272 Codul Muncii.. Se emite adresă pârâtei pentru a i se aduce la cunoştinţă încuviinţarea probei cu expertiză şi a i se pune în vedere să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu către expert. Se ataşează acestei adrese înscrisul denumit ”întâmpinare”, formulat de reclamant şi actele anexate acestuia. Adresele către expert şi către Biroul Local de Expertize Judiciare se vor emite numai după depunerea dovezii de achitare a onorariului provizoriu pentru expert. Dispune ataşarea dosarului nr. 783/109/2008 al Tribunalului Argeş. Amână judecarea cauzei la data de 18.05.2017. Se citează pârâta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Martie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 23.03.2017Pune în vedere reclamantului să precizeze cererea modificatoare a acţiunii şi să o depună în scris la dosar, în trei exemplare pentru comunicare, până la următorul termen de judecată, arătând explicit pretenţia pe care o solicită şi persoana în contradictoriu cu care o formulează, indicând datele de identificare ale persoanei juridice, precum şi să motiveze cererea în fapt şi în drept şi să indice probele de care înţelege să se folosească în susţinerea acesteia, anexând înscrisurile doveditoare în copie certificată. Prorogă proba cu expertiză tehnică solicitată de pârâtă. Amână judecarea cauzei la data de 23.03.2017. Se citează pârâta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Februarie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 23.02.2017Respinge proba testimonială solicitată de reclamant. Se emite adresă către pârâtei prin lichidator pentru a menţiona unde este păstrată în prezent arhiva SC AGREMIN SA şi unde se regăsesc evidenţele referitoare la reclamant, precum şi să înainteze cu titlu exemplificativ adeverinţe pe care le-a emis pentru alţi foşti salariaţi ai acestei societăţi care au avut aceeaşi funcţie ca şi reclamantul şi în care sunt evidenţiate sporurile de care aceştia au beneficiat. De asemenea, să înainteze practica judiciară a Tribunalului Dâmboviţa - Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale, la care face referire în notele scrise. Prorogă discutarea probei cu expertiză tehnică solicitată de pârâtă, după depunerea relaţiilor solicitate de la aceasta. Amână judecarea cauzei la data de 23.02.2017. Se citează pârâta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Ianuarie 2017, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 12.01.2017Ia act de precizarea acţiunii, în sensul că reclamantul înţelege să se judece în contradictoriu cu S* A****** S****** R**** I********* I**** B********, ceea ce solicită prin cererea de chemare în judecată fiind eliberarea de către angajator a unei adeverinţe cu sporurile şi salariul pe care acesta le-a avut şi că nu mai insistă în cererea privind recalcularea sporurilor începând cu data de 07.06.2006, dat fiind că această recalculare se face de Casa de Pensii. Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru reclamant. Ia act că pârâta nu a depus întâmpinare. Prorogă discutarea probei testimoniale solicitate de reclamant după administrarea probei cu înscrisuri. Se emite adresă pârâtei prin lichidatorul judiciar, cu solicitarea să comunice dacă, cu privire la reclamant, a fost eliberată o adeverinţă din care să reiasă sporurile şi salariul pe care acesta le-a avut, conform solicitărilor din cererea de chemare în judecată, iar dacă nu i-a fost eliberată o astfel de adeverinţă să se indice motivul refuzului. Amână judecarea cauzei la data de 12.01.2017. Se citează pârâta. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Octombrie 2016, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 27.10.2016