S* M****** D***** I* S R L
ContestatorD******* G******* R******** A F********* P****** P******* A************ J******** A F********* P****** A****
IntimatRespinge acţiunea. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13 martie 2017, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Hotarare 356/2017 din 13.03.2017Amână pronunţarea la data de 13 martie 2017. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27 februarie 2017, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2017Ia act de cererea contestatarei, prin apărător, de renunţare la administrarea probei cu efectuarea unei expertize contabile, încuviin?ată la termenul anterior, urmând a se comunica această împrejurare, atât expertului contabil Popa Valeria, desemnat în cauză, cât şi Biroului Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Argeş. Se comunică intimatei un exemplar al înscrisurilor depuse, în şedinţă publică, de către contestatară, prin apărător, la acest termen de judecată, în vederea formulării apărărilor/susţinerilor corespunzătoare. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 27 februarie2017, Sala 2, pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16 ianuarie 2017, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 16.01.2017Încuviin?ează pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, punându-le în vedere să depună la dosar toate înscrisurile de?inute şi care au legătură cu solu?ionarea cauzei. Încuviin?ează pentru contestatară proba cu efectuarea unei expertize contabile, cu obiectivele menţionate, respectiv: 1. să se stabilească de către expert dacă contestatara a achitat către furnizorii re?inu?i in cadrul raportului de inspec?ie contestat, toate facturile emise de către ace?tia; 2. să se stabilească de către expert dacă pentru plă?ile efectuate au existat contracte semnate intre contestatară si ace?ti furnizori; 3. să se stabilească de către expert dacă contestatara a declarat toate tranzac?iile efectuate cu ace?ti furnizori; 4. să se stabilească de către expert dacă contestatara poate fi considerata răspunzătoare pentru faptul ca ace?ti furnizori nu au înregistrat documentele contabile emise chiar de către ace?tia. Pune în vedere expertului ca pentru realizarea lucrării, să aibă în vedere toate înscrisurile depuse la dosar, depozi?iile păr?ilor, urmând a anexa lucrării orice alte informaţii solicitate de la alte institu?ii sau ob?inute de la părţi, care nu se regăsesc la dosarul cauzei şi care au fost necesare pentru realizarea lucrării. Numeşte expert în cauză, în specialitatea contabilitate/fiscalitate, prin tragere la sorţi, pe doamna expert Popa Valeria, aflat la poziţia nr. 80, în tabelul de experţi judiciari actualizat de B.L.E.T. de pe lângă Tribunalul Argeş. Stabile?te onorariu provizoriu de expert în sumă de 1.000 lei, în sarcina contestatarei. Pune în vedere contestatarei, prin reprezentant legal, să depună la dosar dovada achitării onorariului provizoriu de expert, în termen de 5 zile de la încuviin?area probei, sub sanc?iunea decăderii din probă. Se emite adresă către expertul desemnat, pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost desemnat să efectueze expertiza în cauză, cu menţiunea de a cita părţile, conform dispoziţiilor prevăzute de art. 335 din noul Cod de procedură civilă şi de a efectua şi a depune raportul de expertiză cu obiectivul stabilit, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru părţi, cu cel puţin 10 zile înainte de următorul termen de judecată, conform art. 336 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice de pe lângă Tribunalul Argeş pentru a se comunica desemnarea ca expert în prezenta cauză a doamnei Popa Valeria. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 16 ianuarie 2017, Sala 2, pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21 noiembrie 2016, la Tribunalul Argeş –Secţia Civilă, complet specializat Contencios Administrativ şi Fiscal.
Incheiere de sedinta din 21.11.2016Se comunică contestatarei un exemplar al întâmpinării depuse de către intimată, în vederea formulării susţinerilor/ apărărilor corespunzătoare. Proroga, la termenul următor, discutarea în contradictoriu a excepţiilor invocate prin întâmpinarea depusă de către intimată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21 noiembrie 2016,Sala 2 pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2016, la Tribunalul Argeş, Secţia civilă - Complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Incheiere de sedinta din 17.10.2016