M******** E*******************
ReclamantU***** C***** P****** - P*** P*****
PârâtP****** O******* P******
PârâtL**** H********** - d******
PârâtL**** H* I** - d******
Pârât moştenitorRespinge acţiunea, aşa cum a fost precizată (filele 13-16 din dosar), prin care se solicită obligarea pârâţilor să lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 1,5 ha teren situat în comuna Pârscov, judeţul Buzău, ca fiind neîntemeiată. Ia act că nu se solicită plata cheltuielilor de judecată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Pătârlagele. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 25.04.2019.
Hotarare 591/2019 din 25.04.2019Amână pronunţarea la data de 25.04.2019, pentru a da posibilitate părţilor de a depune concluzii scrise. Pronunţată în şedinţă publică, azi 18.04.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2019Respinge cererea de recuzare ca neîntemeiată. Menţine completul recuzat – C2 (judecător Gavrilă Maria – Macrina), pentru soluţionarea dosarului de faţă. Calea de atac, o dată cu fondul. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, la 27.03.2019.
Incheiere recuzare FN din 27.03.2019Amână judecarea cauzei la data de 18.04.2019,în vederea soluţionării cererii de recuzare a preşedintelui de complet.
Incheiere de sedinta din 21.03.2019În temeiul art. 242 C.pr.c. suspendă judecarea cauzei, ca urmare a neîndeplinirii de către reclamant a obligaţiilor dispuse prin încheierea de şedinţă din data de 14.09.2017, în sensul de a indica moştenitorii defunctei Stoian (Lungu) Anica prin depunerea Anexei nr. 24. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria Pătârlagele Pronunţată în şedinţă publică , azi 07.12.2017.
Incheiere suspendare din 07.12.2017Amână judecata cauzei pentru a se emite adresă la reclamantă în vederea indicării moştenitorilor def. S.A.
Incheiere de sedinta din 14.09.2017Amână judecarea cauzei la data de 14.09.2017 pentru a fi introduşi în cauză moştenitorii.
Incheiere de sedinta din 18.05.2017Amână cauza la data de 18.05.2017 pentru a se indica moştenitorii
Incheiere de sedinta din 13.04.2017Amână cauza la data de 13.04.2017. Citarea părţilor a căror introducere în cauză se solicită. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.02.2017.
Incheiere de sedinta din 14.02.2017