Dosar 23869/325/2016 din 29.09.2016

furtul (art.228 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 23869/325/2016
Data dosar:
29.09.2016
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
furtul (art.228 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.11.2017 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Condamnare

    În baza art. 228 alin. 1 C.pen., rap. la art. 231 Cpen., condamnă pe inculpatul DANCIU DANIEL-IONU?, pentru săvârşirea infracţiunii de furt la pedeapsa de: - 4.000 lei amendă penală corespunzătoare unui număr de 200 zile amendă înmulţite cu 20 lei/zi amendă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 63 Cod penal, potrivit cărora dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 397 alin. 1 Cpp rap. la art. 1357 şi urm. C.civ admite în parte acţiunea civilă formulată de parte civilă M***** A******** şi obligă inculpatul la plata sumei de 2.299 de lei cu titlul de daune materiale către partea civilă. Respinge în rest pretenţiile formulate. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.11.2017

    Hotarare 5699/2017 din 08.11.2017
  • Sedinta din data de 25.10.2017 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână pronunţarea

    amana pronuntarea la data de 08.11.2017.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.10.2017
  • Sedinta din data de 11.10.2017 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 25.10.2017.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.10.2017
  • Sedinta din data de 13.09.2017 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    se amana cauza la data de 11.10.2017 in vederea citarii martorului lipsa cu mandat de aducere. se citeaza martorul Farcas Virgil Cristian.

    Incheiere de sedinta din 13.09.2017
  • Sedinta din data de 14.06.2017 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    se amana cauza la data de 13.09.2017 in vederea administrarii probatoriului incuviintat.

    Incheiere de sedinta din 14.06.2017
  • Sedinta din data de 17.05.2017 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    se amana cauza la data de 14.06.2017 in vederea citarii inculpatului lipsa cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 17.05.2017
  • Sedinta din data de 04.10.2016 la ora 09:00

    Complet: C8P
  • Amână cauza

    În baza art. 68 Cod procedură penală, rap. la art. 64 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Ghimiş Roateş Adriana. În baza art. 110 şi art. 101 alin. 1 şi 3 din Hotărârea nr. 1375/2015 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti al Consiliului Superior al Magistraturii, dispune trimiterea dosarului la Registratura instanţei pentru repartizarea aleatorie a cauzei, după blocarea completului iniţial investit. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.10.2016.

    Incheiere abtinere din 04.10.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD