M*** T**** G*****
PetentROMÂNIA JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA – SECŢIA PENALĂ DOSAR NR. 23876/211/2016 Operator de date cu caracter personal nr. 3185 HOTĂRĂŞTE: În temeiul art. 585 alin. (1) lit. a) rap. la 5 din C.p., art. 36 alin. (2) din C.p. de la 1969 şi al deciziei nr. 29/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Admite cererea de modificare a pedepsei formulată de către condamnatul Manu Tudor-George, Constată că prin sentinţa penală nr. 331/01.07.2011 a Judecătoriei Turda, definitivă prin nerecurare la data de 26.07.2011, Manu Tudor-George a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 212/06.05.2010 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la data de 19.05.2010, iar la final, au fost contopite cele două pedepse în rezultanta de 2 ani şi 6 luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 416/12.04.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 27.04.2011, Manu Tudor-George a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 212/06.05.2010 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la data de 19.05.2010, au fost cumulate cele două pedepse rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 1383/25.11.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 21.12.2011, Manu Tudor-George a fost condamnat la pedepsele de 2 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare, a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 212/06.05.2010 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la data de 19.05.2010, cumulându-se această pedeapsă cu fiecare dintre cele două pedepse de 2 ani închisoare, respectiv 8 luni închisoare, rezultând pedepsele de 4 ani închisoare, respectiv 2 ani şi 8 luni închisoare, iar la final, aceste două pedepse rezultante intermediare şi pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 416/12.04.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 27.04.2011, au fost contopite potrivit regulilor concursului de infracţiuni în pedeapsa de 5 ani închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 554/21.12.2011 a Judecătoriei Turda, definitivă prin nerecurare la data de 18.01.2012, Manu Tudor-George a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 212/06.05.2010 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la data de 19.05.2010, au fost cumulate cele două pedepse rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 2198/19.10.2011 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2011, Manu Tudor-George a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare, s-a constatat starea de recidivă postcondamnatorie în raport de condamnarea la pedeapsa de 5 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 416/12.04.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 27.04.2011, contopindu-se cele două pedepse în rezultanta de 5 ani închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 57/13.02.2012 a Judecătoriei Dej, definitivă prin nerecurare la data de 05.03.2012, Manu Tudor-George a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 212/06.05.2010 a Tribunalului Cluj, definitivă prin neapelare la data de 19.05.2010, au fost cumulate cele două pedepse rezultând pedeapsa de 4 ani închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 46/14.03.2012 a Judecătoriei Sebeş, definitivă prin nerecurare la data de 10.04.2012, Manu Tudor-George a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, s-a revocat liberarea condiţionată privind restul rămas de executat de 533 zile închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 212/06.05.2010 a Tribunalului Cluj, au fost contopite pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi restul rămas de executat de 533 zile închisoare, rezultând pedeapsa de 3 ani închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 863/06.07.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 07.08.2012, Manu Tudor-George a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, a fost descontopită pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închioare rezultată din sentinţa penală nr. 331/01.07.2011 a Judecătoriei Turda, în pedepsele componente, a fost descontopită pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1383/25.11.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în pedepsele componente, iar la final, au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 863/06.07.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, 2 ani şi 6 luni închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 331/01.07.2011 a Judecătoriei Turda, 5 ani închisoare, 4 ani închisoare şi 2 ani şi 8 luni închisoare rezultate din sentinţa penală nr. 1383/25.11.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, 5 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 554/21.12.2011 a Judecătoriei Turda, 5 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 2198/19.10.2011 a Judecătoriei Baia Mare, respectiv 4 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 57/13.02.2012 a Judecătoriei Dej, în pedeapsa finală de 5 ani şi 2 luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 205/30.04.2013 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă prin nerecurare la data de 28.05.2013, Manu Tudor-George a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare şi a fost contopită această pedeapsă în condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie cu restul rămas de executat din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 331/01.07.2011 a Judecătoriei Turda, definitivă prin nerecurare la data de 26.07.2011, rezultând pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 498/19.04.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la 28.05.2013, Manu Tudor-George a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală 863/06.07.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 07.08.2012, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată sentinţa penală nr. 46/14.03.2012 a Judecătoriei Sebeş, definitivă prin nerecurare la data de 10.04.2012, iar la final, au fost contopite pedepsele de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 498/19.04.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 554/2011 a Judecătoriei Turda, 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2198/2011 a Judecătoriei Baia Mare, 2 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 863/06.07.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, 2 ani şi 6 luni închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 331/01.07.2011 a Judecătoriei Turda, 1 an şi 10 luni închisoare, respectiv 6 luni închisoare rezultate din sentinţa penală nr. 212/2010 a Tribunalului Cluj, 5 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 416/12.04.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, 2 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 374/2009 a Tribunalului Cluj, 5 ani închisoare, 4 ani închisoare şi 2 ani şi 8 luni închisoare rezultate din sentinţa penală nr. 1383/25.11.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, 5 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 2198/19.10.2011 a Judecătoriei Baia Mare, 4 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 57/13.02.2012 a Judecătoriei Dej, 3 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. nr. 46/14.03.2012 a Judecătoriei Sebeş, aplicând pedeapsa finală de 5 ani şi 8 luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 1274/29.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 28.01.2014, Manu Tudor-George a fost condamnat la pedepsele de 8 luni închisoare, 2 ani închisoare, respectiv 2 ani închisoare, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 498/19.04.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, înlăturându-se provizoriu sporurile de 6 luni închisoare, respectiv 2 luni închisoare, repunându-se pedepsele în individualitatea lor pedepsele componente, au fost contopite potrivit regulilor recidivei postcondamnatorii fiecare dintre cele două pedepse de câte 2 ani închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 212/06.05.2010 a Tribunalului Cluj rezultând două pedepse de câte 2 ani închisoare, iar la final, au fost contopite, potrivit regulilor concursului de infracţiuni, pedepsele de 8 luni închisoare, 2 ani închisoare, respectiv 2 ani închisoare rezultate din sentinţa penală nr. 1274/29.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 498/19.04.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, 2 ani şi 6 luni închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 331/01.07.2011 a Judecătoriei Turda, 1 an şi 10 luni închisoare, respectiv 6 luni închisoare rezultate din sentinţa penală nr. 212/2010 a Judecătoriei Turda, 2 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 374/2009 a Tribunalului Cluj, 5 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 416/12.04.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, 4 ani închisoare şi 2 ani şi 8 luni închisoare rezultate din sentinţa penală nr. 1383/25.11.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 554/2011 a Judecătoriei Turda, 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2198/2011 a Judecătoriei Baia Mare, 4 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 57/13.02.2012 a Judecătoriei Dej, 3 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 46/14.03.2012 a Judecătoriei Sebeş, 2 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 863/06.07.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, rezultând pedeapsa de 6 ani închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 545/01.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 1410/21.11.2016 a Curţii de Apel Cluj, Manu Tudor-George a fost condamnat la pedepsele de 9 luni închisoare, respectiv 9 luni închisoare, în final contopindu-se cele două pedepse în pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 525/21.03.2014 a Judecătoriei Gherla, definitivă prin neapelare la 01.04.2014, a fost descontopită pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1274/29.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 28.01.2014 în pedepsele componente, s-a constatat reducerea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 1274/29.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, la pedeapsa de 2 ani închisoare, a fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 498/19.04.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la 28.05.2013, în pedepsele componente, iar la final, au fost contopite pedepsele menţionate prin sentinţa penală nr. 1274/29.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca cu pedepsele a căror descontopire şi repunere în individualitatea lor s-a efectuat prin sentinţa penală nr. 525/21.03.2014 a Judecătoriei Gherla, rezultând pedeapsa finală de 6 ani închisoare. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 525/21.03.2014 a Judecătoriei Gherla, definitivă prin neapelare la 01.04.2014, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, rezultând pedepsele de: - 8 luni închisoare, rezultată din sentinţa penală nr. 1274/29.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca; - 2 ani închisoare, rezultată din sentinţa penală nr. 1274/29.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca; - 2 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 1274/29.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca; - 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 498/19.04.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, - 2 ani şi 6 luni închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 331/01.07.2011 a Judecătoriei Turda, - 1 an şi 10 luni închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 212/06.05.2010 a Tribunalului Cluj, - 6 luni închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 212/06.05.2010 a Tribunalului Cluj, - 2 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 374/2009 a Tribunalului Cluj, - 5 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 416/12.04.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, - 4 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 1383/25.11.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, - 2 ani şi 8 luni închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 1383/25.11.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, - 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 554/21.12.2011 a Judecătoriei Turda, - 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2198/19.10.2011 a Judecătoriei Baia Mare, - 4 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 57/13.02.2012 a Judecătoriei Dej, - 3 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 46/14.03.2012 a Judecătoriei Sebeş, - 2 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 863/06.07.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 545/01.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 1410/21.11.2016 a Curţii de Apel Cluj, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, rezultând pedepsele de 9 luni închisoare, respectiv 9 luni închisoare, înlăturând provizoriu sporul de 3 luni închisoare. Constată că, deşi prin sentinţa penală nr. 525/21.03.2014 a Judecătoriei Gherla s-a constatat reducerea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, aplicată condamnatului prin sentinţa penală nr. 1274/29.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, la pedeapsa de 2 ani închisoare, în realitate, singura sentinţă penală prin care s-a aplicat o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare faţă de Manu Tudor-George este sentinţa penală nr. 2198/19.10.2011 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2011. Constată că prin sentinţa penală nr. 525/21.03.2014 a Judecătoriei Gherla a fost menţinută operaţiunea de contopire realizată prin sentinţa penală nr. 2198/19.10.2011 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2011, anume a pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare, redusă la 2 ani închisoare, cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 416/12.04.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 27.04.2011, rezultând pedeapsa de 5 ani închisoare. Constată că pedepsele de 1 an şi 10 luni închisoare, respectiv 6 luni închisoare aplicate prin sentinţa penală nr. 212/06.05.2010 a Tribunalului Cluj, au fost contopite în pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, care, la rândul său, a fost cumulată ca urmare a revocării suspendării sub supraveghere a executării, în pedepsele de 5 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 554/2011 a Judecătoriei Turda, 4 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 57/13.02.2012, respectiv în pedepsele rezultante intermediare de 4 ani închisoare şi 2 ani şi 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 1383/25.11.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, dar şi în pedepsele rezultante intermediare de 2 ani închisoare şi 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 1274/29.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, urmând să nu mai fie reţinute distinct în cazul operaţiunilor de concurs. Constată că restul rămas de executat din pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 331/01.07.2011 a Judecătoriei Turda, definitivă prin nerecurare la data de 26.07.2011, a fost contopit în condiţiile stării de recidivă postcondamnatorie, cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 205/30.04.2013 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă prin nerecurare la data de 28.05.2013, urmând să nu mai fie reţinut distinct în cazul operaţiunilor de concurs. Constată pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată sentinţa penală nr. 416/12.04.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca a fost contopită în condiţiile recidivei postcondamnatorii cu pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2198/19.10.2011 a Judecătoriei Baia Mare, redusă la 2 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 525/21.03.2014 a Judecătoriei Gherla, în pedeapsa de 5 ani închisoare prin sentinţa penală nr. 2198/19.10.2011 a Judecătoriei Baia Mare, urmând să nu mai fie reţinută distinct în cazul operaţiunilor de concurs. Contopeşte pedepsele de: - 2 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 347/23.12.2009 a Tribunalului Cluj, - 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2198/19.10.2011 a Judecătoriei Baia Mare, - 4 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 1383/25.11.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, - 2 ani şi 8 luni închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 1383/25.11.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, - 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 554/21.12.2011 a Judecătoriei Turda, - 4 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 57/13.02.2012 a Judecătoriei Dej, - 3 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 46/14.03.2012 a Judecătoriei Sebeş, - 2 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 863/06.07.2012 a Judecătoriei Cluj-Napoca, - 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 498/19.04.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, - 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 205/30.04.2013 a Judecătoriei Alba Iulia, - 8 luni închisoare, rezultată din sentinţa penală nr. 1274/29.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, - 2 ani închisoare, rezultată din sentinţa penală nr. 1274/29.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, - 2 ani închisoare rezultată din sentinţa penală nr. 1274/29.11.2013 a Judecătoriei Cluj-Napoca, - 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 545/01.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 1410/21.11.2016 a Curţii de Apel Cluj, - 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 545/01.04.2016 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 1410/21.11.2016 a Curţii de Apel Cluj. Aplică condamnatului Manu Tudor-George pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare sporită la 6 ani şi 6 luni închisoare în regim de detenţie (din care două sporuri de 1 an închisoare şi 3 luni închisoare rezultă din sentinţele penale definitive). În baza art. 36 alin. (3) din C.p. de la 1969, Scade din durata pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare perioada deja executată de la 22.10.2009 la 06.05.2010, de la 12.05.2011-06.10.2015, respectiv de la 30.11.2016 la zi. În baza art. 555 din C.p.p., Anulează mandatele de executare a pedepselor emise anterior şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei rezultante de 6 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 275 alin. (6) din C.p.p, Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Conform art. 275 alin. (2) din C.p.p., Onorariul avocatului din oficiu Clapon Teodora desemnat în cauză în sumă de 130 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, data de 06.03.2017. JUDECĂTOR, Mihai-Ştefan GHICA
Hotarare 445/2017 din 06.03.2017amana pronunţarea pentru data de 06.03.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.03.2017Dispune preschimbarea termenului de judecată pentru data de 13.01.2017, complet P8
amana pronunţarea pentru data de 01.03.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.02.2017stabileşte pronunţarea pentru data de 15.02.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.02.2017pentru obţinere relaţii
Incheiere de sedinta din 13.01.2017