Dosar 2400/30/2016 din 07.10.2016

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2400/30/2016
Data dosar:
07.10.2016
Instanta:
Curtea de Apel Timișoara
Departament:
Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 09.12.2016 la ora 10:00

    Complet: LA1
  • Schimbat în parte

    Admite apelul declarat de reclamanta Codrean Rodica reprezentată prin Sindicatul „Scena” al Operei Naţionale Române din Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1606/PI/02.06.2016 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 2400/30/2016, în contradictoriu cu pârâta Opera Naţională Română Timişoara. Schimbă în parte sentinţa civilă atacată în sensul: Admite acţiunea civilă formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta şi în consecinţă obligă pârâta, începând cu luna iulie 2012, la plata diferenţelor salariale calculate între salariul încasat şi cel cuvenit, prin raportare la nivelul salariului de baza stabilit la nivelul lunii decembrie 2009, conform Sentinţei civile nr. 92/18.01.2012 pronunţată de Tribunalul Timiş, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1507/07.06.2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. 7795/30/2011, coroborat cu legislaţia în materie de salarizare a personalului bugetar intervenită ulterior. Menţine în rest sentinţa civilă apelată cu privire la respingerea excepţiei tardivităţii. Obliga pârâta să plătească reclamantei Codrean Rodica suma de 85 lei reprezentând cheltuieli de judecată in prima instanţa. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2016.

    Hotarare 1547/2016 din 09.12.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD