P******* O******* G*** H********* P*** P*****
PetentV****** N*******
IntimatAdmite cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii formulată de petenta Primăria Oraşului Gura Humorului prin primar, cu sediul în Gura Humorului str. Piaţa Republicii nr.14 judeţul Suceava, în contradictoriu cu intimatul V****** N*******, fiul lui Ilie şi Rodica, născut la 07.12.1993, domiciliat în Gura Humorului str. Ştefan cel Mare nr.162 judeţul Suceava. Înlocuieşte sancţiunea de 500 lei RON amendă contravenţională aplicată contravenientului-intimat V****** N******* prin procesul-verbal seria PA nr.1787568 încheiat la 12.08.2014 de Poliţia Gura Humorului cu sancţiunea obligării contravenientului-intimat V****** N******* la prestarea unui număr de 50 ore de activitate în folosul comunităţii, pe care o va executa la unul din serviciile de pe lângă Primăria Gura Humorului. Dispune emiterea mandatului de executare, conform celor sus-menţionate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gura Humorului. Pronunţată în şedinţa publică din 30 ianuarie 2017.
Hotarare 86/2017 din 30.01.2017