G**** C*********
ReclamantM********* A******* N********
PârâtRespinge excepţia privind prescripţia dreptului material la acţiune invocată de pârât, ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamantul G**** C*********, în contradictoriu cu pârâtul M********* A******* N********, reprezentat de Direcţia pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică, şi în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 64,33 lei reprezentând jumătate din contravaloarea facturii fiscale seria SM XIX nr. 1531772/2000 în sumă de 1.286.570,00 Rol. Respinge în rest acţiunea civilă ca neîntemeiată. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 27 lei reprezentând parte a cheltuielilor de judecată avansate cu titlu de taxă de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de a declara apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Carei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20 Ianuarie 2017.
Hotarare 62/2017 din 20.01.2017Amână pronunţarea hotărârii la data de 20 ianuarie 2017, Complet 2CMF, în condiţiile art. 396 alin. 2 C.pr.civilă.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2017Pentru lipsa reprezentantului legal al pârâtei.
Incheiere de sedinta din 22.11.2016