P*** E***** V*******
InculpatC***** I** N******
InculpatCondamnă pe inculpatul P*** E***** V******* la : - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 291 alin. 1 C.pen. - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autoturism neînmatriculat prev. de art. 334 alin. 1 C. pen. In baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. contopeşte pedepsele, urmând ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, 2 ani ani închisoare, sporită cu 4 luni reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă , în total 2 ani şi 4 luni închisoare. In baza art. 91 C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei, iar în baza art. 92 C.pen. fixează termen de supraveghere de 3 ani. Instituie în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. 1 C.pen., respectiv : - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la datele fixate de acesta ; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa ; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile ; - să comunice schimbarea locului de muncă ; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Instituie în sarcina inculpatului şi obligaţia prev. de art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., respectiv să frecventeze unul sau multe programe de reintegrare sociale derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii comunitare. In baza art. 93 alin. alin. 3 C.pen. obligă pe inculpat să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş sau a Casei Judeţene de Pensii Argeş. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C.pen. In baza art. 399 alin. 1 C.p.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată împotriva inculpatului. Condamnă pe inculpatul C***** I** N****** la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autoturism neînmatriculat prev. de art. 334 alin. 1 C. pen. In baza art. 91 C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei, iar în baza art. 92 C.pen. fixează termen de supraveghere de 2 ani. Instituie în sarcina inculpatului măsurile de supraveghere prev. de art. 93 alin. 1 C.pen., respectiv : - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş la datele fixate de acesta ; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa ; - să anunţe în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile ; - să comunice schimbarea locului de muncă ; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Instituie în sarcina inculpatului şi obligaţia prev. de art. 93 alin. 2 lit. b C.pen., respectiv să frecventeze unul sau multe programe de reintegrare sociale derulate de către Serviciul de Probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii comunitare. In baza art. 93 alin. alin. 3 C.pen. obligă pe inculpat să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Lunca Corbului sau a Primăriei comunei Albota. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C.pen. In baza art. 112 alin. 1 lit. d C.pen. confiscă de la inculpatul P*** E***** V******* suma de 300 de euro şi menţine sechestrul asigurător instituit asupra sumelor de 900 lei şi 500 lei până la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. Obligă pe inculpatul P*** E***** V******* la 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 1.000 lei în faza de urmărire penală, iar pe inculpatul C***** I** N****** la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 500 lei în faza de urmărire penală. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 martie 2017 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Hotarare 148/2017 din 24.03.2017Amână pronunţarea la data de 24 martie 2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 martie 2017 la Tribunalul Argeş – Secţia penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2017Amână judecarea cauzei la data de 13 martie 2017 pentru lipsa apărătorului ales al inculpatului C***** I** N******, avocat Radu Nistor. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 martie 2017 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 06.03.2017Admite cererile. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie faţă de inculpatul P*** E***** V*******, stabilit prin dovada de circulaţie seria CU nr. 1317047 din data de 19.04.2016 şi faţă de inculpatul C***** I** N******, stabilit prin dovada de circulaţie seria CU nr. 1317048 din data de 19.04.2016 pe o perioadă de câte 30 de zile, începând cu data de 28.02.2017 până la 29.03.2017, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 februarie 2017, la Tribunalul Argeş Secţia penală.
Incheiere finala dezinvestire din 28.02.2017Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului P*** E***** V******* de amânare a cauzei pentru a depune la dosar regulamentul FIA, tradus în limba română. Amână judecarea cauzei la data de 06 martie 2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 februarie 2017 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 20.02.2017In baza art. 215 alin. 9 C.p.pen. admite cererea inculpatului şi încuviinţează ca acesta să părăsească teritoriul României în perioada 08.02.2017 – 15.02.2017. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 01.02.2017, la Tribunalul Argeş Secţia Penală.
Incheiere finala dezinvestire din 01.02.2017Amână judecarea cauzei la data de 20 februarie 2017 pentru a se cita martorul Stancu Mihai cu mandat de aducere cu însoţitor. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 ianuarie 2017 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 23.01.2017Amână judecarea cauzei la data de 09 ianuarie 2017 pentru a se relua procedura de citare cu martorul Stancu Mihai. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 decembrie 2016 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 05.12.2016Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului P*** E***** V******* privind audierea în calitate de martor a numitului Stancu Mihai. Amână judecarea cauzei la data de 05 decembrie 201 în vederea citării în calitate de martor numitul Stancu Mihai. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 noiembrie 2016 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 07.11.2016Amână judecarea cauzei la data de 07 noiembrie 2016. Se citează martorul din acte lipsă la acest termen, Guran Gabriel şi martorii Vrînceanu Mihai, Aurică Andreea Larisa şi Alexe Emanuel Ionuţ. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 octombrie 2016 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 10.10.2016Amână judecarea cauzei la data de 10 octombrie 2016. Se citează primii 4 martori din acte, respectiv Kisîm Marian Alin, Popa Adina Mihaela, Guran Gabriel şi Păun Vasile Cristian. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Septembrie 2016 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 12.09.2016