Dosar 24604/3/2015 din 01.04.2016

obligaţia de a face


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 24604/3/2015
Data dosar:
01.04.2016
Instanta:
Curtea de Apel București
Departament:
Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
obligaţia de a face
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.06.2016 la ora 09:00

    Complet: S8 Completul 11 recurs NCPC
  • Recurs (alte soluţii)

    Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ANRP ca nefondat. Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă CNCI. Casează în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că: Stabileşte în sarcina pârâtei CNCI obligaţia de a verifica existenţa dreptului de proprietate asupra imobilului notificat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia şi de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitanţii reclamanţi sunt titularii dreptului de proprietate, precum şi de a emite decizia de compensare în puncte în ordinea şi termenele prevăzute de Legea nr. 165/2013. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile recurate. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 iunie 2016.

    Hotarare 3737/2016 din 29.06.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD