L***** S****
InculpatÎn temeiul art. 208 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, măsură luată faţă de inculpatul L***** S**** prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.-D.N.A. nr. 318/P/2014 din data de 13.08.2015 . Menţine măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul L***** S**** . Menţine obligaţiile instituite prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.-D.N.A. nr. 318/P/2014 din data de 13.08.2015 precum şi obligaţiile instituite prin încheierea din data de 07.10.2015 pronunţată în dosarul nr. 2474/93/2015 al Tribunalul Ilfov . Respinge ca neîntemeiate cererile inculpatului , formulate prin intermediul avocatului ales, de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar sau, în subsidiar, de înlăturare a obligaţiei impuse inculpatului de a nu părăsi teritoriul României . Atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii preventive a controlului judiciar sau a obligaţiilor care îi revin pe durata acesteia, măsura respectivă poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive sau cu măsura arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică , astăzi , 06.07.2016 .
Incheiere finala dezinvestire 188/2016 din 06.07.2016avand nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la 06.07.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.07.2016