B** M********* M****
PetentAdmite ca întemeiată cererea formulată de petentul BEJ M M, şi în consecinţă: Încuviinţează executarea silită simultană/succesivă, prin toate modalităţile prevăzute de lege, a titlului executoriu proces-verbal de constatare a contravenţiei seria R12 nr. 0218957/10.04.2012 încheiat de C N de A şi D N din R S.A., prin C de S T R şi I C, la cererea creditorului C N de A şi D N din România S.A., prin D R D şi P C, împotriva debitorului S.C. R S.R.L., în dosarul execuţional nr. 460/2016, până la concurenţa sumei de 96 euro reprezentând contravaloare tarif de despăgubire, la care se adaugă cheltuielile de executare silită. Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu menţionat. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi 08 aprilie 2016.
1528/2016 din 08.04.2016