H**** B*****
CondamnatÎn temeiul art. 278 C.p.p. dispune, din oficiu, înlăturarea erorii materiale strecurate în considerentele sentinţei penale nr. 3281/19.10.2016 pronunţată în dosarul nr. 25192/325/2016, în sensul că în alineatul şapte din partea cuprinzând analiza materialului probator administrat în cauză se va consemna: „ (…) în special neachitarea despăgubirilor civile (…)”, în loc de „ (…) în special faptul ca a mai fost de cinci ori liberat condiţionat, precum şi neachitarea despăgubirilor civile (…)”, cum din eroare s-a consemnat . Se menţin neschimbate, în rest, dispoziţiile minutei, considerentelor şi dispozitivului. În temeiul art.275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.11.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.11.2016În temeiul art. 587 C.pr.pen., raportat la art. 100 C.pen., respinge cererea de liberare condiţionată formulată cu privire la petentul condamnat H**** B*****, aflat în prezent în stare de deţinere în Penitenciarul Timişoara. În temeiul art.587 al.2 C.pr.pen. cererea va putea fi reînnoită după data de 10.01.2017. În temeiul art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă petentul condamnat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art.272 al.2 C. proc. pen. dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 130 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu. În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.10.2016.
Hotarare 3281/2016 din 19.10.2016