R** & R** S*
ReclamantB** V******* R***
PârâtB** V******* R***
PârâtAdmite cererea formulată de petenta SC RCS & RDS SA. Îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 444/2017 pronunţată la data de 29.03.2017 în dosarul 2524/177/2016 al Judecătoriei Aleşd, în sensul că la al doilea alineat din minută şi dispozitiv se va trece corect ,,Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 229,11 lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, cu dobânzi de 0,2% pe zi de întârziere de la data scadentei fiecărei facturi şi până la plata efectivă a acesteia, precum şi suma de 562,5 lei, cu titlu de contravaloare echipamente predate şi nerecuperate respectiv a unui telefon fix şi o cartelă SIM”, în loc de „Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 562,5 lei cu titlu de contravaloare echipamente predate şi nerecuperate respectiv a unui telefon fix şi o cartelă SIM precum şi la plata unor dobânzi de 0,2% pe zi de întârziere de la data scadentei fiecărei facturi şi până la plata efectivă a acesteia.”, cum din eroare s-a trecut. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Calea de atac se va depune la Judecătoria Aleşd. Dată în camera de consiliu, din data de 22.05.2017. Pronunţată în şedinţa publică din 22.05.2017.
Incheiere de sedinta secreta din 22.05.2017Admite cererea cu valoare redusa formulată de reclamanta SC RCS & RDS SA în contradictoriu cu pârâtul B** V******* R*** şi în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 562,5 lei cu titlu de contravaloare echipamente predate şi nerecuperate respectiv a unui telefon fix şi o cartelă SIM precum şi la plata unor dobânzi de 0,2% pe zi de întârziere de la data scadentei fiecărei facturi şi până la plata efectivă a acesteia. Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept la apel, la Tribunalul Bihor, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 29.03.2017.
Hotarare 444/2017 din 29.03.2017Termen de judecată la data de 29.03.2017.. Pentru a se depune la dosar dovada predării către pârât a echipamentelor.
Incheiere de sedinta din 15.03.2017