A****** Ţ***** A******** S* C* S*** P******** A*** L* S******** T*********
ReclamantB******* M****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de către reclamanta ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI S.A. în contradictoriu cu pârâtul B******* M****. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.631,65 lei, cu titlul de debit principal, precum şi dobânzii legale aferente acestei sume, calculate începând cu data de 02.06.2016 şi până la data achitării efective a debitului. Admite cererea pârâtului de acordare a unui termen de graţie. Eşalonează plata debitului principal şi a dobânzii legale pe o perioadă de 4 luni, pârâtul urmând a achita lunar suma de 407,9125 lei din debitul principal, la care se adaugă dobânda legală aferentă fiecărei tranşe lunare, calculată începând cu data de 02.06.2016. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentate de taxa judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Moreni, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 07.11.2016.
Hotarare 700/2016 din 07.11.2016Amână pronunţarea la data de 07.11.2016, pronunţarea urmând a se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.10.2016În vederea emiterii unei adrese către ITM Dâmboviţa pentru a preciza dacă pârâtul figurează în prezent cu contract individual de muncă, instanţa amână judecata la 24.10.2016, ora 10.
Incheiere de sedinta din 10.10.2016Amână judecata cauzei la data de 10.10.2016, ora 09:00, Completul C2 civil CC, pentru când se citează reclamanta cu o copie a prezentei încheieri pentru a lua cunoştinţă de solicitarea pârâtului de eşalonare a plăţii sumei de bani.
Incheiere de sedinta din 19.09.2016