H**** I**** L******
ReclamantS* V********** S**
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de către reclamanta H. I.L.cu în contradictoriu cu pârâta S.C. V.S.R.L. Dispune anularea Deciziei de concediere nr. 5/03.06.2016 emisă de către pârâtă. Dispune reintegrarea reclamantei în postul deţinut anterior emiterii deciziei. Obligă pârâta la plata despăgubirilor egale cu drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta începând cu data de 03.06.2016 şi până la reintegrarea efectivă, precum şi la efectuarea viramentelor legale către bugetul asigurărilor sociale de stat în ce o priveşte pe reclamantă. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumelor reprezentând drepturile salariale aferente perioadei 01.05.2016 – 03.06.2016 Respinge cererea privind plata concediului de odihnă neefectuat. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta – reclamantă reconvenţional S.C. VODIMEDICOR S.R.L. în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă reconvenţional H**** I**** L****** Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţa publică din 10.04.2017.
Hotarare 1963/2017 din 10.04.2017amână pronunţarea pentru data de 10.04.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.03.2017în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 27.02.2017în vederea adminitrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 16.01.2017în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 07.11.2016