B**** V*****
ReclamantB**** M****
ReclamantU***** C******* P*** P*****
PârâtC***** F*****
PârâtRespinge cererea ca neîntemeiată. În baza prevederilor art.18 din OUG nr. 51/2008 ajutor public judiciar în cuantum de 690,2 lei sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru de care au beneficiat reclamanţii rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cerere de apel ce se va depune la sediul Judecătorie Craiova. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.10.2017.
Hotarare 11628/2017 din 30.10.2017Admite cererea de suspendare a cauzei formulată de reclamanţi. În baza prevederilor art. 520 alin. 4 C.p.c. dispune suspendarea judecării cauzei având ca obiect accesiune imobiliară până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a sesizării formulate în dosarul nr. 7839/215/2015 al Tribunalului Dolj având ca obiect dezlegarea unor probleme de drept. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.05.2017.
Incheiere suspendare din 15.05.2017Se amână cauza în vederea introducerii şi citării în cauză, în calitate de pârât, a numitului C***** F*****.
Incheiere de sedinta din 10.04.2017Admite cererea de acordare ajutor public judiciar. Încuviinţează acordarea ajutorului public judiciar pentru petenţii – reclamanţi B**** V***** şi B**** M****, constând în scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 690,2 lei stabilită în sarcina acestora. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.12.2016.
Incheiere de sedinta din 06.12.2016