Dosar 2546/86/2016 din 14.06.2016

despăgubire


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2546/86/2016
Data dosar:
14.06.2016
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia I civilă
Obiect:
despăgubire
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.06.2020 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil
  • Încheiere

    Admite în parte cererea de lămurire dispozitiv formulată de petentul Colegiul Naţional Dragoş Vodă Câmpulung Moldovenesc cu privire la sentinţa civilă nr. 1120 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2546/86/2016, în contradictoriu cu intimaţii Ciubotariu Mariana, Ciobanu Adina Carmen, Ştefaroi Octavian, Ştefaroi Ionela, Duminică Doina, Iosep Roxana Maria, Vasiliu Doiniţa, Debren Nicolae Ovidiu, Sabie Marieta, Mihăilescu M. Cătălin. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 1120 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 2546/86/2016 astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 10.11.2016, în sensul că, prin expresia „Obligă pârâta să plătească reclamanţilor, dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere şi pentru sumele neachitate până în prezent recunoscute prin sentinţa civilă nr. 14/5.01.2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 8417/86/2008, sentinţa civilă nr. 159/21.01.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 8640/86/2009, sentinţa civilă nr. 1414/23.09.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 5185/86/2010, sentinţa civilă nr. 1351/13.09.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 5313/86/2010, sentinţa civilă nr. 359/21.02.2011, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 12567/86/2010, calculată începând cu data de 14.06.2013 şi până la data plăţii efective.”, se înţelege „ Obligă pârâta să plătească reclamanţilor, dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere şi pentru sumele neachitate până în prezent recunoscute prin sentinţa civilă nr. 14/5.01.2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 8417/86/2008, sentinţa civilă nr. 159/21.01.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 8640/86/2009, sentinţa civilă nr. 1414/23.09.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 5185/86/2010, sentinţa civilă nr. 1351/13.09.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 5313/86/2010, sentinţa civilă nr. 359/21.02.2011, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 12567/86/2010, calculată, începând cu data de 14.06.2013, pentru fiecare titlu executoriu şi până la data plăţii efective.”. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, apel ce se va depune la Arhiva Secţiei a I-a Civilă a Tribunalului Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei conform dispoziţiilor art. 396 alin. 2 C. proc. Civ., astăzi, data de 30.06.2020.

    Incheierefinalacameraconsiliu din 30.06.2020
  • Sedinta din data de 16.06.2020 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30.06.2020, urmând ca pronunţarea să fie făcută prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 396 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.06.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.06.2020
  • Sedinta din data de 24.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil
  • Termen preschimbat
  • Sedinta din data de 12.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil
  • Încheiere

    Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată din data de 24 martie 2020 la data de 16 iunie 2020, pentru când vor fi citate părţile. Fără cale de atac. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică

    Incheiere de sedinta secreta din 12.03.2020
  • Sedinta din data de 10.11.2016 la ora 9:00

    Complet: C5F LM civil
  • Încheiere

    Admite sesizarea din oficiu. Îndreaptă erorile materiale strecurate în minuta Sentinţei civile nr. 1120 din 29 septembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar 2546/86/2016, în sensul că, în loc de: „Obligă pârâta să plătească reclamanţilor, dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere şi pentru sumele neachitate până în prezent recunoscute prin sentinţa civilă nr. 242/5.02.2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 328/86/2009, sentinţa civilă nr. 2375/17.12.2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 7556/86/2009, sentinţa civilă nr. 801/29.04.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 664/86/2010, sentinţa civilă nr. 2156/26.11.2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 6832/86/2009, sentinţa civilă nr. 591/18.03.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 1855/86/2010, sentinţa civilă nr. 1913/6.12.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 11206/86/2010, sentinţa civilă nr. 776/14.04.2011, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 13798/86/2010, calculată începând cu data de 14.06.2013 şi până la data plăţii efective”, se va trece: „Obligă pârâta să plătească reclamanţilor, dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere şi pentru sumele neachitate până în prezent recunoscute prin sentinţa civilă nr. 14/5.01.2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 8417/86/2008, sentinţa civilă nr. 159/21.01.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 8640/86/2009, sentinţa civilă nr. 1414/23.09.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 5185/86/2010, sentinţa civilă nr. 1351/13.09.2010, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 5313/86/2010, sentinţa civilă nr. 359/21.02.2011, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 12567/86/2010, calculată începând cu data de 14.06.2013 şi până la data plăţii efective.” Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Arhiva Secţiei I civilă a Tribunalului Suceava. Dată în şedinţa Camerei de consiliu din data de 10 noiembrie 2016. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 noiembrie 2016.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 10.11.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD