G**** V*****
ReclamantS******* O******** N******* O**
PârâtAdmite în parte acţiunea. Anulează decizia nr. 105/09.09.2016 emisă de S******* O******** N******* O** privind concedierea disciplinară a salariatului G**** V*****. Dispune reintegrarea salariatului G**** V***** în funcţia deţinută anterior la S******* O******** N******* O**. Obligă S******* O******** N******* O** să plătească salariatului G**** V***** salariul aferent perioadei 15.09.2016 până la reintegrarea efectivă pe funcţia deţinută anterior. Dispune aplicarea salariatului G**** V***** a sancţiunii disciplinare constând în reducerea salariului pe o perioadă de 3 luni cu 10% în temeiul dispoziţiilor art. 248, lit. c C. Muncii. Respinge cererea reclamantului G**** V***** cu privire la plata daunelor morale, ca neîntemeiată. Obligă pârâta S******* O******** N******* O** la plata către reclamantul G**** V***** a sumei de 500 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată. EXECUTORIE. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei, azi, 26.01.2016.
Hotarare 16/2017 din 26.01.2017Amână pronunţarea în cauză la data de 26.01.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit disp. art. 396 alin.2 C.pr.civ.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.01.2017Amână judecarea cauzei la data de 19.01.2017, cam. 59, ora 9:00, pentru administrarea probei testimoniale cu martorul propus de către reclamant, de asemenea, pentru a se solicita relaţii părţii pârâte
Incheiere de sedinta din 24.11.2016