A***** I*****
ReclamantS*** E****** R****** A******** R********** S***
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta AI, în contradictoriu cu pârâta ERAR S.A. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5881,73 lei, reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale acordate numitului CVM de către Spitalul Municipal Câmpia Turzii, respectiv Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj. Obligă pârâta la plata dobânzii legale aferente debitului principal, în cuantum de 527,11 lei, calculate până la data înregistrării acţiunii (28.01.2016), precum şi în continuare, până la achitarea efectivă a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 471,12 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru şi onorariu notificare. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 600 lei, reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 zile la Tribunalul Cluj, cererea de apel urmând să fie depusă la Judecătoria Turda. Pronunţată în şedinţă publică la data de 06.10.2016.
Hotarare 1905/2016 din 06.10.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 06.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.09.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 29.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2016administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 16.06.2016